Un fost prezentator TV infirmă zvonurile că este Banksy, misteriosul artist stradal: „Neil Buchanan nu este Banksy“
0Neil Buchanan, fost prezentator de programe de televiziune, a negat că ar sta în spatele numelui Banksy, după ce o teorie publicată online a luat amploare, scrie BBC.
Într-un comunicat publicat pe site-ul lui este susţinut: „Neil Buchanan nu este Banksy".
Această afirmaţie a venit după ce pe reţelele de socializare a fost sugerat că fostul prezentator al emisiunilor „Art Attack” şi „Finder's Keepers” este bărbatul din spatele misteriosului artist stradal Banksy.
După ce această teorie s-a răspândit, Buchanan, în vârstă de 58 de ani, s-a simţit obligat să lămurească lucrurile.
„Am fost asaltaţi, peste weekend, cu întrebări legat de povestea din social media. Din păcate, acest site nu are infrastructura potrivită pentru a răspunde tuturor individual, cu toate acestea, putem confirma că nu există adevăr în acest zvon”.
A fost adăugat că Neil Buchanan şi-a petrecut perioada de izolare cu familia sa şi că acum pregăteşte o nouă colecţie de artă, care va fi lansată în 2021.
Neil Buchanan a fost gazda „Art Attack” la ITV din 1990 până în 2007 şi era cunoscut pentru faptul că folosea emisiunea pentru a crea proiecte artistice ample şi ambiţioase. Zvonuri privind faptul că el ar fi Banksy au apărut după ce un internaut a susţinut că lucrările acestuia au apărut în locuri în care fosta trupă a lui Buchanan, Marseille, susţinea concerte.
În iunie 2017, DJ-ul britanic Goldie a dezvăluit într-un podcast că prenumele artistului urban Banksy este Robert, iar numeroase speculaţii au dus la prietenul său Robert Del Naja, membrul grupului trip hop Massive Attack. Legat de asta, Del Naja nu a făcut vreo precizare.
Cu un an înainte, un jurnalist de investigaţii a demonstrat faptul că multe dintre lucrările artistului Banksy au apărut în locuri şi zile care se potriveau programului turneului Massive Attack. În trecut, Del Naja a negat legătura cu Banksy.
Banksy deţine un portofoliu extins, care include picturi murale realizate în diverse părţi ale lumii, cu implicaţii politice. De la corupţie şi politică la război şi revoluţie, Banksy aplică lucrărilor sale ironie şi umor.
Cariera misterioasă a lui Banksy, care se întinde pe două decenii, îşi poate pierde intriga dacă artistul ori grupul de artişti din spatele numelui ar fi dezvăluit. Pe parcursul anilor, personajul a fost extrem de atent să rămână anonim.