Un actor din serialul „Power Ranger“ a fost condamnat la închisoare, după ce şi-a ucis colegul de cameră VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ricardo Medina, un actor din distribuţia serialului TV pentru copii „Power Ranger“, a fost condamnat la şase ani de închisoare după ce a recunoscut că l-a ucis pe fostul lui coleg de cameră cu o sabie, în timpul unei dispute, în urmă cu doi ani, informează BBC, potrivit News.ro.

Ricardo Medina, în vârstă de 38 de ani, care a declarat în instanţă că a acţionat în legitimă apărare, a pledat vinovat la începutul lunii martie în acest proces în care a fost acuzat de ucidere din culpă. Iniţial, el fusese acuzat de crimă.

Avocatul lui Medina a spus că actorul a acceptat să pledeze vinovat la o acuzaţie mai puţin gravă, deoarece nu dorea să rişte să fie condmnat pentru crimă şi să îşi petreacă tot restul vieţii în închisoare.

Potrivit procurorilor, Richard Medina l-a înjunghiat pe Josh Sutter cu o sabie, de mai multe ori, pe 31 ianuarie 2015, în timpul unei dispute în legătură cu iubita actorului, în apartamentul lor din oraşul Palmdale, aflat în nordul comitatului Los Angeles.

După confruntarea fatală, Richard Medina a sunat la numărul de urgenţe din Statele Unite ale Americii şi a rămas la locul faptei până la sosirea autorităţilor. Josh Sttuter a decedat din cauza rănilor.

Richard Medina a fost arestat, dar a fost eliberat după câteva zile, procurorii cerând desfăşurarea unei anchete amănunţite în acest caz.

Actorul a interpretat personajul Red Lion Wild Force Ranger în serialul de televiziune pentru copii „Power Rangers Wild Force“. Richard Medina şi-a împrumutat vocea pentru personajul Deker în serialul „Power Rangers Samurai“, care, la fel ca „Power Rangers Wild Force“, a fost o versiune adaptată după serialul „Mighty Morphin Power Rangers“, din anii 1990.

Seria care a cucerit o generaţie întreagă ajunge pe marile ecrane din 7 aprilie într-o ecranizare realizată de producătorii Haim Saban, Brian Casentini, Wyck Godfrey şi Marty Bowen, cu actorii Naomi Scott, RJ Cyler, Ludi Lin, Dacre Montgomery, Becky G. şi Elizabeth Banks în rolurile principale.

Filmul „Power Rangers“ urmăreşte aventura a cinci adolescenţi aparent obişnuiţi care devin peste noapte eroi excepţionali şi trebuie să-şi salveze orăşelul natal şi întreaga planetă de sub ameninţarea unei forţe extraterestre. Destinul i-a ales, iar ei sunt singurii care pot înfrunta pericolul. Totuşi, ca să reuşească trebuie mai întâi să-şi depăşească problemele din viaţa de zi cu zi şi, înainte de a fi prea târziu, să-si unească forţele pentru a deveni cu adevarat echipa Power Rangers, arată cinemagia.ro.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite