Tico Torres, toboşarul trupei Bon Jovi, operat de urgenţă de apendicită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tico Torres, al treilea
de la stânga la dreapta, a fost operat de apendicită FOTO AFP
Tico Torres, al treilea de la stânga la dreapta, a fost operat de apendicită FOTO AFP

Grupul rock american Bon Jovi şi-a anulat concertul pe care urma să îl susţină marţi seară în Mexic, întrucât Tico Torres, toboşarul grupului, a fost operat de urgenţă de apendicită, a anunţat Ocesa, organizatorul concertului.

Data la care va fi reprogramat acest concert, care trebuia să aibă loc marţi seară pe stadionul Foro Sol din capitala mexicană, va fi anunţată în curând, a anunţat Ocesa, adăugând că biletele vândute rămân valabile.

Show-ul de marţi seară ar fi trebuit să fie primul concert din America Latină din turneul „Because We Can“ care, potrivit programului oficial, va continua vineri la Satiago de Chile, apoi în Argentina şi Brazilia şi va fi urmat mai târziu de o serie de concerte în Canada şi Statele Unite.

Trupa Bon Jovi a preluat comunicatul Ocesa pe pagina sa de Facebook şi nu a precizat pentru moment dacă acest incident de natură medicală va avea consecinţe asupra turneului.

Turneul „Because We Can“ a debutat în Statele Unite în luna februarie şi a continuat în luna mai în Europa, marcând împlinirea a 30 de ani de activitate concertistică a trupei Bon Jovi.

Trupa Bon Jovi a cântat la Bucureşti în vara anului 2011.

De-a lungul anilor, formaţia a vândut peste 120 de milioane de albume în lumea întreagă. Cele mai cunoscute albume semnate Bon Jovi sunt „Slippery When Wet“ (1986), „New Jersey“ (1988) şi „Keep the Faith“ (1992). Cel mai recent material discografic al trupei este albumul „What About Now“, lansat în Statele Unite pe 12 martie.

Trupa este formată din Jon Bon Jovi (voce, chitară), Richie Sambora (chitară, backing vocals), Tico Torres (tobe, percuţie), David Bryan (clape, pian, backing vocals) şi Hugh McDonald (bas, backing vocals).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite