Simona Halep, inspiraţie pentru fiul soţilor Beckham: puştiul s-a pozat alături de campioana de la Roland Garros, într-o imagine de zeci de mii de like-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romeo, fiul în vârstă de 15 ani al soţilor Beckham, nu a ratat şansa de a se poza cu Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din lume care tocmai a câştigat primul turneu de Grand Slam din carieră. Imaginea a strâns rapid aproape 140.000 de like-uri.

Simona Halep se află pe culmile gloriei, după ce a câştigat primul trofeu de Grand Slam al carierei din poziţia de lider mondial în circuitul feminin. Românca în vârstă de 26 de ani este privită ca un model de copii din întreaga lume pasionaţi de sportul alb, inclusiv de Romeo Beckham, remarcă GSP

Romeo, fiul fostului fotbalist David Beckham şi al creatoarei de modă Victoria Beckham, a publicat pe contul de Instagram, unde are peste 1,5 milioane de fani, o fotografie în care apare alături de Simona Halep, proaspăta campioană de la Roland Garros. Imaginea a strâns rapid zeci de mii de aprecieri şi comentarii frumoase, mai ales din partea românilor mândri de performanţele Simonei Halep.  

Imagine indisponibilă

De altfel, Romeo a fost prezent la Paris pentru a urmări al doilea turneu de Grand Slam al anului, împreună cu fratele său mai mare, Brooklyn. Cei doi au asistat şi la finala ATP, câştigată pentru a 11-a oară de Rafael Nadal.

Spre deosebire de tatăl său, legendă a fotbalului şi fost star Manchester United şi Real Madrid, Romeo este pasionat de tenis şi s-a antrenat cu nume celebre din circuit, printre care Grigor Dimitrov, Caroline Wozniacki şi Andy Murray, care este şi preferatul lui. Romeo Beckham plănuieşte să se înscrie în curând la turneele din circuitul ITF.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite