Serena Williams se mărită cu fast: ce le este interzis invitaţilor şi cât costă petrecerea de nuntă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătoarea de tenis americană Serena Williams (36 de ani) şi Alexis Ohanian (34 de ani), co-fondatorul Reddit, se căsătoresc mâine, după ce pe 1 septembrie au devenit părinţii unei fetiţe, Alexis Olympia.

Ceremonia, pentru care cuplul a cheltuit peste un milion de dolari, va avea loc la Complexul de Artă Contemporană din New Orleans, iar printre cei 250 de invitaţi se numără, pe lângă staruri din lumea tenisului, câteva dintre cele mai importante nume din industria de divertisment – cântăreţii Beyoncé şi Jay Z, Ciara, Kelly Rowland şi actriţele Eva Longoria şi Meghan Markle, logodnica Prinţului Harry.

Perechea le-a impus însă o regulă strictă oaspeţilor: la ceremonie nu au voie să aibă la ei telefoanele mobile sau alte dispozitive electronice pentru că tenismena a făcut o înţelegere exclusivă cu prietena ei Anna Wintour, redactorul-şef al revistei „Vogue“, care a primit exclusivitate pentru fotografii. 

Sala imensă în care se va desfăşura petrecerea a fost total transformată şi împodobită cu cristale şi flori în valoare de mii de dolari, iar de detalii s-a ocupat unul dintre cei mai buni organizatori de nunţi de la Hollywood. 

„Nu s-au dat în lături de la niciun fel de cheltuială pentru că îşi doresc să aibă o nuntă de vis. Au angajat cei mai buni oameni“, a precizat o sursă apropiată cuplului. 

image

De asemenea, la eveniment va participa şi micuţa Alexis, de care se va ocupa o bonă. 

Serena şi Alexis s-au cunoscut în mai 2015 la Roma şi s-au logodit în decembrie 2016, la acelaşi hotel italian în care s-au întâlnit prima dată. 

image

Serena Williams, care a câştigat de-a lungul carierei 23 de titluri de Grand Slam, a anunţat că va reveni pe teren la începutul anului viitor pentru a-şi apăra titlul de la Australian Open, finală pe care a câştigat-o fiind însărcinată împotriva surorii sale, Venus. 

„M-am gândit că după ce voi avea copii mă voi retrage din tenis, dar nu. Cu siguranţă mă întorc. Sarcina mi-a dat noi puteri“, a declarat cea mai bună tenismenă a lumii. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite