Prinţesa care-ar fi vrut să fie regină. Margaret o invidia pe sora ei, Elisabeta, pentru coroană, soţ şi viaţa de familie
0
Era cu patru ani mai mică decât sora ei, Regina Elisabeta a II-a, dar mult mai ambiţioasă. Prinţesa Margaret, decedată în 2002, a rămas şi azi fascinantă pentru admiratorii familiei regale.
Viaţa ei personală tumultuoasă, felul ei de-a fi rebel, imaginea ei care rivaliza cu cea a divelor de cinema, totul era altfel în ceea ce o priveşte pe sora reginei.
A doua născută în familia Regelui George al VI-lea îşi permitea să fie aşa, căci nu ea urma să devină, într-o zi, regină. Cu toate că, spun istoricii britanici, Prinţesa Margaret şi-ar fi dorit asta. Apropiaţii prinţesei susţin că aceasta chiar era convinsă că ea, şi nu Elisabeta, are personalitate potrivită unui monarh. Este clar că lui Margaret nu i-a plăcut niciodată să fie pe locul doi şi că prinţesa voia să strălucească chiar şi-n prezenţa surorii sale, regina.