Primele detalii despre autopsia lui Prince: ce au descoperit medicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prince a murit la vârsta de 57 de ani FOTO Guliver/Getty Images
Prince a murit la vârsta de 57 de ani FOTO Guliver/Getty Images

Medicii care au făcut autopsia cântăreţului american Prince au descoperit un analgezic puternic în organismul artistului, dar şi un număr extrem de mic de celule roşii.

Primele informaţii despre autopsia lui Prince relevă faptul că în organismul artistului a fost descoperit un analgezic puternic, Percocet, după cum scrie agenţia Reuters.

De asemenea, Prince avea un număr periculos de mic de celule roşii, indicând faptul că a fost bolnav cu puţin timp înainte de a muri, conform declaraţiilor a doi poliţişti care participă la investigaţie.

Prince ar fi avut SIDA şi refuza tratamentul

Amintim că săptămâna trecută presa străină scria că starul ar fi fost diagnosticat cu SIDA cu şase luni înainte să moară şi ar fi refuzat tratamentul. Mai mult, surse din rândul autorităţilor care investighează decesul înaintează ipoteza unei supradoze, după ce în reşedinţa artistului au fost descoperite medicamente opiacee.

Purtătoarea de cuvânt a biroului de medicină legală care a realizat autopsia cântăreţului Prince a refuzat să confirme aceste informaţii. Cauza morţii lui Prince urmează să fie determinată. La sfârşitul lunii aprilie, medicii legişti americani au spus că finalizarea raportului autopsiei şi a testelor toxicologice ar putea dura câteva săptămâni.

Autorităţile federale americane au anunţat că se vor implica în ancheta ce a fost iniţiată cu scopul de a determina circumstanţele morţii lui Prince, notează şi News.ro. Biroul din Minnesota al U.S. Drug Enforcement Administration va ajuta ancheta locală, prin resurse federale şi expertiză, în privinţa utilizării ilegale şi a traficului cu medicamente prescrise, a anunţat Procuratura americană.

Prince urma să întâlnească un medic specializat în tratarea dependenţei

Pe de altă parte, un avocat al unui medic californian specializat în tratarea dependenţei, a dezvăluit că mai mulţi reprezentanţi ai lui Prince l-au contactat pe medic cu o zi înainte de decesul starului, şi că specialistul plănuise să îl viziteze pe Prince, în cadrul unei „misiuni cu rol de salvare a vieţii“ artistului american. 

Medicul Howard Kornfeld, care conduce Recovery Without Walls, o clinică din Mill Valley, California, plănuia să ia avionul spre Minnesota pentru a se întâlni cu Prince, pe 22 aprilie, a precizat avocatul William Mauzy. Între timp, fiul medicului, Andrew Kornfeld, care lucrează în aceeaşi clinică, a călătorit în Minnesota pe 21 aprilie, pentru o discuţie iniţială cu starul american. 

Atunci când Andrew Kornfeld a ajuns la Paisley Park, complexul rezidenţial în care Prince locuia şi îşi amenajase un studio de înregistrări, situat într-o suburbie a oraşului Minneapolis, cântăreţul nu a putut fi contactat. Un angajat al starului a descoperit trupul artistului într-un ascensor, iar Andrew Kornfeld a telefonat imediat la serviciile de Urgenţe.

Autorităţile au descoperit în reşedinţa cântăreţului mai multe medicamente opiacee. Avocatul William Mauzy a confirmat că Andrew Kornfeld avea asupra lui, într-un rucsac, medicamente opiacee care sunt folosite pentru tratarea durerilor şi dependenţei, dar a insistat asupra faptului că niciunul dintre acele medicamente nu au fost administrate starului de către doctorul Howard Kornfeld sau de fiul său.

Prince a murit la vârsta de 57 de ani, trupul său fiind descoperit pe 21 aprilie în reşedinţa sa din Paisley Park, un oraş din statul Minnesota. Trupul neînsufleţit al cântăreţului american a fost incinerat trei zile mai târziu, în cadrul unei ceremonii private, iar urna cu cenuşa artistului va fi depozitată într-un loc secret.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite