Interviu OK! cu Simona Semen & Alin Gălăţescu: „Nu voiam să se ştie că suntem împreună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cuplu discret, dar echilibrat, care trăieşte în ritmul prezentărilor de modă şi, mai nou, în pas cu transformările micuţei lor, Elida Elena

Interviu de Ana Maria Şimon

Pe Alin Gălăţescu (47) îl ştiam drept tipul sobru, condescendent, mereu îmbrăcat în negru, care analizează moda cu ochiul specialistului şi care păstrează distanţa în ceea ce priveşte viaţa personală. Pe Simona Semen am descoperit-o treptat, întâi din ţi­nutele purtate de vedete şi, mai nou, din co­lecţiile ei tot mai elaborate. Acum, aflu că e fiica unui preot din Craiova, educată în mar­keting, la Iaşi, şi care are şi un masterat la Sorbona. Iar, de anul trecut, e soţia şi mama copilului lui Alin. Despre cum i-a adus viaţa împreună, în cele ce urmează.

Păreai un burlac convins, uşor scorţos şi, dintr-o dată, te vedem soţ şi tată.

Alin A venit timpul. Dar nu contează vâr­sta. Când apare, înseamnă că atunci e mo­mentul.

Simona Noi, când ne-am întâlnit, era singur pentru prima oară după foarte mulţi ani.

Alin Aşa e, la 40 de ani, a fost prima oară, de la 12 ani, când eram complet singur, ceea ce părea destul de straniu.

Simona Noi ne cunoşteam de vreo doi ani, dar eram doar amici, iar eu aveam o altă re­laţie atunci.

Cum te-a convins să fiţi împreună?

Simona Totul s-a întâmplat firesc şi a evo­luat de la o simplă prietenie. Iar ironia face ca noi, la început, să nu fi fost în cele mai bune relaţii. Eu, la vremea aceea, lucram cu cineva şi aveam un blog de fashion, iar el mi-a scris pe contul blogului să ne felicite, fără să ştie cine e în spatele creaţiilor de acolo. Iar, la prima noastră întâlnire, chiar m-a enervat, mi s-a părut a fi foarte încre­zut şi multă vreme nu ne-am înţeles, pen­tru că tot timpul mă critica.

Şi cum s-au cizelat lucrurile între voi?

Simona M-a sunat de la Paris chiar când renunţasem la colaborarea mea profesio­nală şi pusesem punct şi relaţiei personale pe care o avusesem până atunci. Noi doi lu­cram deja împreună, ne apreciam profesio­nal, dar atunci a fost prima dată când i-am vorbit despre problemele mele sentimenta­le. Din acel punct, am devenit şi confidenţi, apoi eu m-am mutat de la Iaşi la Bucureşti, iar lucrurile au evoluat.

Alin Am avut multe proiecte împreună, apoi am devenit buni prieteni şi parteneri. Ne leagă foarte multe lucruri, avem multe puncte în comun, multe teme de discuţie…

Simona Oricum, eu nu voiam să se ştie că suntem îm­preună, pentru că nu voiam să se spună că eu profit de relaţia cu el ca să reuşesc în modă. Şi eram atât de stre­sată de asta încât, atunci când ieşeam împreună, nu ne ţineam de mână, iar când eram întrebată dacă suntem un cuplu le spuneam că suntem doar foarte buni prieteni. Nici despre nuntă n-aş fi vrut să se afle, dar cel care ne-a făcut aranjamentul floral s-a bucurat atât de mult, încât a postat o fotografie pe Instagram şi ne-a dat tag amându­rora şi aşa a aflat toată lumea. Altfel, n-ar fi ştiut nimeni. Alin Am avut doar 40 de invitaţi la nuntă şi vreo 20 la botez, pentru că am vrut ca totul să fie intim, doar pentru noi şi pentru cei foarte apropiaţi nouă.

Dar acum, că eşti atât de fericit în postura asta, ţi-ai fi dorit ca lucrurile astea să ţi se întâmple mai demult?

Alin Nu. Eu, de altfel, sunt un tip care nu are regrete sau nostalgii. Noi, când ne-am dorit să avem un copil, ne-am pus pe treabă şi s-a şi întâmplat.

Cum te-a schimbat pe tine Alin?

Simona M-a schimbat foarte mult în bine şi m-a ajutat să scap de multe complexe pe care le aveam, mai ales că eu, ca fată de preot, toată viaţa am fost mai reţinută. Nu-mi place să ies în evidenţă, ci să demonstrez prin mun­ca mea cine sunt. Cu Alin, de-asta cred că şi lucrurile au mers foarte repede, pentru că ne-am potenţat reciproc.

Şi înţeleg că i-ai umplut şi frigiderul.

Simona (râde) Da, se poate spune şi asta. Pentru că, atunci când ne-am cunoscut, avea frigiderul gol. N-am să uit ni­ciodată că, în prima seară în care am mers la el, i-am spus că mi-e foame şi mi-a arătat ce avea: nişte iaurt, nişte lap­te şi un dulap de biscuiţi.

Alin Ştiu să gătesc şi mi-am gătit multă vreme, dar ajunsesem să nu mai am timp pentru asta. Şi, dacă tot mâncam la restaurant, de ce să-mi mai umplu frigiderul? Acum sunt un răsfăţat, pentru că Simona găteşte foarte bine. Motiv pentru care, pe nesimţite, am ajuns să nu mai mănânc atâta carne ca înainte, pentru că am descoperit că îmi plac preparatele vegetariene pe care le face ea – ea fiind ovo-lacto-pesco-vegetariană.

Interviul de familie cu Alin Gălăţescu şi Simona Semen, cât şi şedinţa foto, pe www.okmagazine.ro!

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite