Interviu OK! cu Monica Macovei: „Sunt un om normal care, intrând în politică, a rămas normal“
0
A venit în blugi, direct de la aeroport. N-a vrut să apară aşa în fotografii, deşi ar fi fost pe placul tinerilor care au votat-o iarna trecută. A lăsat, însă, deoparte sacoul şi, sub soarele începutului de vară, ne-am aşezat la poveşti. Unele mai sobre, vizând politica (cum altfel?), altele în tonuri neaşteptat de colorate.
Interviu de Ana Maria Şimon
OK!: Aveţi un program ca al unui sportiv de performanţă.
Monica Macovei: De-o viaţă sunt aşa! Aşa eram şi când eram studentă, când învăţam zi şi noapte. Aşa am fost şi când m-am angajat, indiferent de ce job am avut...
„Cantonamentul“ ăsta n-are şi o pauză?
Ba da. Sunt câte o săptămână la schi, iarna. Sau două săptămâni în care mă duc să înot, vara, dar şi atunci se întâmplă să lucrez...
Unde mergeţi să înotaţi?
Într-un loc banal, dar poetic, la 2 Mai. Acolo mă duc de când aveam 3 ani, de pe vremea în care mergeam cu părinţii. Mai vin şi prietenii, dorm şi în pod...
Dar un drum spre mare pe motocicletă aţi făcut?
N-am făcut. Nu am motocicletă. (zâmbeşte) Am folosit, în campanie, motocicleta celui care făcea înregistrări video, pentru că, la un moment dat, eu aşteptând taxiul să mergem la o filmare, el era pe motor şi mi-a spus: „Nu mai sta după taxi, că întârziem. Urcă-te în spate, că mai am o cască!“. (râde) Mi-a pus casca şi am plecat prima oară în viaţa mea pe motor. Am văzut şocul oamenilor, la stopuri, când întorceau capul şi mă vedeau pe motor. Şi-apoi am continuat să facem asta, a început să-mi placă şi chiar m-am întâlnit cu motocicliştii în Parcul Herăstrău.
Aţi promis că vă veţi lua permisul pentru motor.
Da, aşa e, dar acum construiesc partidul.
De ce un nou partid? Parcă spuneaţi că e vremea independenţilor.
Dacă aş fi putut să fac un partid în 24 de ore, aşa cum se face în Statele Unite, atunci aş fi început de când am candidat să construiesc un partid, astfel încât toată lumea din campanie, dacă voia, să se înscrie. Dar la noi durează cam un an de zile să faci asta. De ce un nou partid? (...)