Hugh Grant se însoară pentru prima dată, la 57 de ani. Cine e viitoarea soţie a actorului: „Niciunul dintre prietenii lui nu a crezut că va veni această zi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hugh Grant se însoară pentru prima oară, la vârsta de 57 de ani FOTO Guliver/Getty images
Hugh Grant se însoară pentru prima oară, la vârsta de 57 de ani FOTO Guliver/Getty images

Actorul britanic Hugh Grant se va căsători pentru prima dată, la vârsta de 57 de ani, cu partenera lui de viaţă, Anna Eberstein, în vârstă de 39 de ani, alături de care are trei copii.

Actele de căsătorie ale lui Hugh Grant cu producătoarea de televiziune suedeză Anna Eberstein au fost depuse la registratura Chelsea Old Town Hall din apropierea locuinţei cuplului, aflată în districtul londonez Notting Hill. 

Nunta celor doi va avea loc în următoarele săptămâni, scrie News.ro. 

„Niciunul dintre prietenii lui Hugh nu a crezut că va veni această zi. În curând va fi pensionar şi a devenit în sfârşit un bărbat dedicat familiei“, a spus o sursă a tabloidului The Sun. 

Hugh Grant mai are doi copii cu fosta sa parteneră Tinglan Hong, după ce a mai avut o relaţie de durată cu actriţa Liz Hurley.  

hugh grant foto getty images

Hugh Grant, alături de viitoarea sa soţie, Anna Eberstein FOTO Guliver/Getty Images

 

Hugh Grant: „Căsniciile sunt lipsite de romantism“

Actorul britanic, care a fost arestat în 1995, după ce a fost surprins de poliţişti în ipostaze intime cu o prostituată, într-un automobil, într-o perioadă în care avea o relaţie cu actriţa Elizabeth Hurley, declara că mariajul este „lipsit de romantism“ şi nici nu crede în „instituţia căsătoriei“, deoarece nu consideră că oamenii au fost creaţi pentru a rămâne fideli unei singure persoane.

„Pot să înţeleg aspectul drăguţ atunci când te căsătoreşti cu persoana potrivită - care îţi este cel mai bun prieten, este o situaţie confortabilă şi ideală. Dar oamenii fac atât de multe greşeli. Cred eu că oamenii au fost făcuţi pentru a rămâne fideli în relaţii monogame lungi de 40 de ani? Nu, nu şi nu. Cine a spus aşa ceva? Poate doar Biblia sau ceva asemănător. Nimeni nu a spus vreodată că asta este o idee bună. Cred că există ceva lipsit de romantism în orice căsătorie. Te face să te închizi în tine“, a adăugat actorul britanic.

Recent, actorul s-a implicat în campanii pentru respectarea vieţii private şi a intimităţii, după ce telefonul său mobil a fost ascultat de reporteri ai Mirror Group. În urma acelui scandal, actorul a primit, în acest an, daune a căror valoare ar fi de ordinul sutelor de mii.

Hugh Grant este unul dintre cei mai populari actori de film din Marea Britanie. A devenit cunoscut cu rolul din comedia romantică „Patru nunţi şi o înmormântare/ Four Weddings And A Funeral“ (1994), pentru care a fost recompensat cu Globul de Aur şi premiul BAFTA. S-a remarcat apoi în alte câteva pelicule de succes, precum „Raţiune şi simţire“, „Notting Hill“, „Pur şi simplu dragoste“ şi primele două lungmetraje din franciza „Bridget Jones“. Hugh Grant a primit de două ori trofeul Peter Sellers pentru Comedie, în 1995 şi 2002, a fost desemnat cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Veneţia 1987 şi a primit un trofeu César onorific în 2006.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite