Fiica lui Whitney Houston a fost înmormântată lângă mama sa. O fotografie cu tânăra în sicriu, vândută pentru o sumă impresionantă de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupul neînsufleţit al fiicei lui Whitney Houston a fost transportat de la o biserică din oraşul Alpharetta (statul Georgia) la cimitirul Fairview din New Jersey FOTO Getty Images
Trupul neînsufleţit al fiicei lui Whitney Houston a fost transportat de la o biserică din oraşul Alpharetta (statul Georgia) la cimitirul Fairview din New Jersey FOTO Getty Images

Bobbi Kristina Brown a fost înmormântată alături de mama sa, cântăreaţa Whitney Houston, luni, 3 august, într-o ceremonie desfăşurată la cimitirul Fairview, din New Jersey, statul american Georgia, potrivit mai multor publicaţii internaţionale, citate de Mediafax. Familia tinerei este scandalizată după ce o fotografie cu aceasta în sicriu a fost vândută pentru 100.000 de dolari.

Ceremonia funerară, desfăşurată luni, a marcat sfârşitul vieţii scurte şi tragice a unicului copil al legendarei cântăreţe Whitney Houston, Bobbi Kristina Brown. Fata a murit la vârsta de 22 de ani, după ce a fost găsită fără semne vitale într-o cadă plină cu apă, în reşedinţa sa, la sfârşitul lunii ianuarie.

Potrivit presei internaţionale, citată de Mediafax, numeroşi fani s-au adunat în faţa cimitirului Fairview, din New Jersey, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Bobbi Kristina Brown. Ţinând în mâini fotografii cu aceasta şi cu  Whitney Houston, fanii au umplut până la refuz spaţiile libere din faţa baricadelor de securitate amenajate de poliţie în faţa cimitirului, sperând să zărească furgoul funerar în care se afla sicriul auriu al lui Bobbi Kristina Brown.

Cu toate acestea, fanii şi reprezentanţii presei nu au avut acces în cimitir, înmormântarea fiicei lui Whitney Houston fiind o ceremonie destinată exclusiv familiei şi prietenilor apropiaţi. Printre invitaţi s-a aflat şi Kevin Frazier, prezentatorul emisiunii TV cu şi despre celebrităţi „Entertainment Tonight“, un bun prieten al familiei Houston.

Cântăreaţa Whitney Houston a fost înmormântată la acelaşi cimitir, în urmă cu trei ani.

Bobbi Kristina Brown a fost condusă pe ultimul drum de familie şi apropiaţi FOTO Getty Images

Bobbi Kristina Brown inmormantare foto getty images

Sâmbătă, 1 august, familia lui Bobbi Kristina Brown a organizat o slujbă funerară în memoria acesteia, într-o biserică din oraşul Alpharetta (statul Georgia), la care au participat alte câteva zeci de persoane. După această ceremonie funerară, soţia rapperului Bobby Brown, Alicia Etheredge, a fost internată de urgenţă sâmbătă seară, într-un spital din Atlanta, după ce ar fi suferit convulsii cerebrale.

Medicii legişti americani consideră că aflarea adevărului despre ceea ce s-a întâmplat cu Bobbi Kristina în luna ianuarie va reprezenta o veritabilă „provocare“, prin prisma intervalului de timp care a trecut de la accidentul suferit în cadă şi decesul acesteia. Bobbi Kristina a fost găsită în stare de inconştienţă în cadă de către iubitul ei, Nick Gordon, şi de un prieten al cuplului, pe 31 ianuarie.

Fiica lui Whitney Houston a fost înmormânată într-un sicriu auriu, acoperit cu un giulgiu alb FOTO Getty Images

Bobbi Kristina Brown inmormantare foto Getty Images

Bobbi Kristina Brown, fotografiată în sicriu

O fotografie cu Bobbi Kristina Brown în sicriu, realizată de o persoană rămasă deocamdată în anonimat, care a fost realizată cu o zi înainte de slujba funerară desfăşurată sâmbătă, 1 august, a fost vândută unei publicaţii necunoscute pentru suma de 100.000 de dolari, potrivit „The Mirror“.

image

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în 2012, la înmormântarea lui Whitney Houston. Jurnaliştii tabloidului american „National Enquirer“ au publicat pe prima pagina a ziarului o fotografie cu celebra cântăreaţă moartă în sicriu. În plus, jurnaliştii au descris cu lux de amănunte hainele, încălţămintea şi bijuteriile cu care Whitney Houston a fost îngropată.

O fotografie cu Whitney Houston moartă în sicriu a fost publicată pe prima pagina a ziarului „National Inquirer“ FOTO jezebel.com

Luna trecută au apărut zvonuri potrivit cărora ar exista şi o fotografie cu Bobbi Kristina Brown aflată pe patul centrului de îngrijri paliative, unde a fost internată în data de 24 iunie. Potrivit „The Mirror“, cel care ar fi realizat această imagine, încercând apoi să o vândă unui site de ştiri a fost chiar un membru al familiei. Site-ul respectiv a refuzat  oferta, însă fotografia a a apărut în alte publicaţii şi pe alte site-uri.
 

Fiica lui Whitney Houston a murit. Principalul suspect este iubitul tinerei

Nick Gordon Bobbi Kristina Brown FOTO AP


Bobbi Kristian Brown şi Nick Gordon FOTO AP

Bobbi Kristina Brown, singurul copil al regretatei cântăreţe Whitney Houston, a murit, duminică, 26 iulie, la vârsta de 22 de ani, în centrul de îngrijiri paliative unde aceasta a fost dusă la 24 iunie, zi în care rudele sale au decis să fie oprită şi furnizarea medicamentelor care ajutau la menţinerea tinerei în viaţă.

Pe 31 ianuarie 2015, Bobbi Kristina Brown a fost găsită fără semne vitale, într-o cadă plină cu apă din locuinţa sa din Roswell, un oraş din statul american Georgia. Fiica lui Whitney Houston nu respira atunci când iubitul său, Nick Gordon - care-i era şi frate vitreg -, şi un prieten au descoperit-o, în jurul orei locale 10.25. Din cauza unei iflamaţii la nivelul creierului, medicii au plasat-o imediat în stare de comă indusă şi a fost conectată la aparatele de menţinere a funcţilor vitale.

Poliţia americană a iniţiat între timp o anchetă, întrucât Bobbi Kristina Brown prezenta urmele unor lovituri pe corp şi în zona feţei în momentul în care a fost descoperită în stare de inconştienţă şi transportată de urgenţă la spital. Potrivit unor surse, principalul suspect este considerat Nick Gordon, iubitul tinerei, cu care aceasta avea o relaţie conjugală marcată de dispute frecvente.

Fiica lui Whitney Houston: profil

Bobbi Kristina Brown este singurul copil al celebrei cântăreţe. Ea s-a născut în 1993, în timpul căsătoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divorţat în 2007. Bobbi Kristina a devenit cunoscută publicului american la jumătatea anilor 2000 graţie reality show-ului „Being Bobby Brown“, în care a apărut adeseori alături de părinţii ei.

Whitney Houston şi fiica ei au cântat împreună la televiziunea naţională americană în 2009. Cu acea ocazie, ele au interpretatîmpreună piesa „My Love Is Your Love“, în Central Park din New York, într-o ediţie specială a emisiunii „Good Morning America“, difuzată de postul ABC.

Bobbi Kristina era foarte apropiată de mama ei, iar decesul acesteia a reprezentat o adevărată tragedie pentru ea. La doar câteva zile după decesul cântăreţei, Bobbi Kristina - care avea pe atunci vârsta de 18 ani - a fost transportată de urgenţă la Cedars-Sinai Medical Center, întrucât „se simţea copleşită“, a precizat un prieten de familie, Kim Burrell.

În 2012,fiica lui Whitney Houston a fost acuzată în presa americană că ar consuma substanţe ilegale, după apariţiile sale controversate în câteva episoade ale reality show-ului „The Houstons: On Our Own“, produs şi difuzat de postul de televiziune Lifetime, care a prezentat viaţa familiei Houston după decesul celebrei cântăreţe.

Una dintre controversele generate de acest reality show a vizat relaţia lui Bobbi Kristina cu Nick Gordon, un tânăr sărac care locuia în reşedinţa cântăreţei Whitney Houston de când acesta avea vârsta de 12 ani. La doar câteva luni după aceea, Bobbi Kristina şi Nick Gordon au anunţat că s-au logodit.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite