Cine este Melania Trump, viitoarea primă-doamnă a Statelor Unite: singura soţie de preşedinte american care a pozat nud poate deveni „noua Jackie Kennedy“
0Fostul manechin profesionist Melania Trump, în vârstă de 46 de ani, este originară din Slovenia şi va deveni prima-doamnă a Statelor Unite ale Americii începând din luna ianuarie, după ce soţul ei, miliardarul republican Donald Trump, a câştigat alegerile prezidenţiale în faţa democratei Hillary Clinton.
Noua „First Lady“ stârneşte curiozitate, atrage privirile, dar şi numeroase comentarii care sunt uneori sexiste. În campania electorală din SUA, Melania Trump a fost privită drept „atuul şarmant“ al lui Donald Trump şi a încercat să îndrepte puţin imaginea soţului ei, şifonată de comentariile misogine, rasiste şi homofobe, dar şi de acuzaţiile de hărţuire sexuală.
Melania Trump s-a mobilizat exemplar după dezastrul de la Convenţia Republicană din Cleveland, când a rostit un discurs în care a copiat pasaje întregi din alocuţiunea rostită de Michelle Obama în urmă cu opt ani, la Convenţia Democrată, atunci când soţul ei urma să devină candidat la Casa Albă. Blamată şi desfiinţată la momentul respectiv, Melania Trump a reuşit să câştige simpatie pe ultima sută de metri a campaniei.
Astfel la prima sa întâlnire solo cu alegătorii americani, săptămâna trecută, în Pennsylvania, Melania Trump a susţinut un discurs în timpul căruia a încercat să promoveze, cu o lejeră timiditate, „valorile americane“ – amabilitate, onestitate, respect, compasiune şi generozitate –, chiar dacă presa internaţională a spus că Donald Trump nu reprezintă în niciun caz aceste valori, scrie News.ro. „Trebuie să găsim o modalitate mai bună de a ne vorbi, inclusiv atunci când nu suntem de acord, de a ne respecta“, a insistat soţia lui Donald Trump.
Acum, Melania Trump are şansa să lupte dintr-o poziţie înaltă pentru aceste valori, iar pentru că viitoarea Primă Doamnă este încă un mister pentru întreaga lume, vă prezentăm în continuare câteva detalii despre viaţa şi cariera acesteia, potrivit site-ului theweek.co.uk.
Melania Trump a crescut în Iugoslavia comunistă şi vorbeşte fluent cinci limbi
Melania Trump s-a născut cu numele Melania Knauss în 1970 în Sevnica, un mic oraş din Slovenia. Tatăl ei era mecanic auto, iar mama era creatoare de modă. A debutat în cariera de manechin la vârsta de 16 ani, pregătindu-se în acei ani şi pentru obţinerea unei diplome în design şi arhitectură. După doi ani, a semnat un contract cu o agenţie din Milano, iar în 1996 s-a mutat la New York. După o carieră înfloritoare de manechin, pe parcursul căreia a pozat pentru reviste precum „Allure“, „Harper's Bazaar“, „Vanity Fair“ şi „Elle“, Melania Trump şi-a continuat cariera în faţa camerelor de televiziune, apărând în talk-show-ul „The View“. Vorbeşte fluent cinci limbi străine – slovenă, engleză, franceză, sârbă şi germană –, însă s-a speculat că accentul ei destul de puternic este motivul pentru care susţine foarte puţine discursuri în public.
Melania Trump va deveni prima doamnă americană care s-a născut într-o ţară comunistă şi doar a doua primă doamnă născută în afara Statelor Unite, după Louisa Adams, soţia britanică a celui de-al şaselea preşedinte american John Quincy, care a condus guvernul american între anii 1825 şi 1829.
Melania Trump este a treia soţie a lui Donald Trump
Melania şi Donald Trump s-au întâlnit pentru prima dată în anul 1998 la o petrecere organizată în timpul Săptămânii Modei de la New York. Potrivit unor zvonuri, ea ar fi refuzat la început să îi dea numărul de telefon, deoarece magnatul, pe atunci în vârstă de 53 de ani, venise însoţit la eveniment. În cele din urmă, în 2005, cei doi s-au căsătorit în Palm Beach, în Florida, iar un an mai târziu se năştea fiul lor, Barron. Donald Trump a mai fost căsătorit cu vedeta de televiziune Marla Maples şi cu fostul model ceh Ivana Zelnickova, alături de care are trei copii – Ivanka, Eric şi Donald Trump Jr, care este cu doar 8 ani mai tânăr decât mama sa vitregă.
Melania şi Donald Trump s-au cunoscut în anul 1998 FOTO Guliver/Getty Images
Soţii Clinton au participat la nunta cuplului Trump
Bill şi Hillary Clinton s-au aflat printre cei 350 de invitaţi la ceremonia de nuntă, ce a avut loc în complexul rezidenţial Mar-a-Lago pe care magnatul îl deţine în Palm Beach. Potrivit revistei GQ, mireasa a purtat o rochie Dior care a costat 100.000 de dolari, decorată cu 1.500 de cristale, ce a avut nevoie de 550 de ore pentru a putea fi realizată. Rochia a avut o trenă de patru metri şi mireasa a purtat un voal de 4,5 metri. Rochia era atât de dificil de purtat, încât, la un moment dat, Melania a fost nevoită să se schimbe într-o rochie creată de Vera Wang din mătase, în stilul Greciei Antice. Se spune că inelul din aur al miresei - creat de casa Graff, cu un smarald de 12 carate - ar fi valorat 1,8 milioane de dolari. Tortul mirilor, creat de Grand Marnier, a avut şapte etaje, a cântărit 90 de kilograme şi o înălţime de aproape 2 metri. Printre oaspeţii de seamă s-au aflat Heidi Klum, Barbara Walters şi Simon Cowell.
Melania Trump este singura Primă Doamnă din SUA care a pozat nud
Cu trei ani înainte de a îl întâlni pe Donald Trump, Melania a pozat nud pentru o revistă lunară franceză pentru bărbaţi. În acel pictorial, Melania a pozat nud, pe un pat, alături de modelul scandinav Emma Eriksson. Fotograful Jark Ale de Basseville, care a realizat fotografiile, spune că imaginile sunt „frumoase, dar nu pornografice“. O sursă care a participat la şedinţa foto a dezvăluit că Melania Trump a fost o adevărata profesionistă şi este o femeie fermecătoare. La rândul lui, Donald Trump a declarat: „În Europa, fotografii de acest fel sunt foarte la modă şi comune.“
Melania Trump este soţia de preşedinte cu cea mai mică popularitate de după Hillary
Potrivit unui sondaj realizat de Washington Post în colaborare cu ABC News, Melania Trump este soţia prezidenţială cu cel mai scăzut nivel de popularitate de după Hillary Clinton. „Popularitatea Melaniei Trump este mai mică decât a oricărei soţii de candidat prezidenţial din istoria recentă în timpul unui an electoral“, precizează National Post. „Cea mai populară soţie a fost Barbara Bush, soţia lui George H.W. Bush. Michelle Obama a primit, de asemenea, aprecieri covârşitor pozitive în 2012, după un început puţin mai slab în 2008, când nu era cunoscută de publicul larg.“
Dar ar putea deveni următoarea Jackie Kennedy
Apropiaţii spun că Melania nu trebuie subestimată. Pamela Keogh, biografa celebrei Jackie Kennedy, a spus pentru Daily Mail că, la fel ca legendara soţie a preşedintelui J.F. Kennedy, Melania este „frumoasă, inteligentă şi îşi urmează propriile crezuri“. În anii 2000, Melania le-a spus jurnaliştilor de la The New York Times că dacă va deveni Primă Doamnă atunci ar alege să fie „foarte tradiţională - precum Betty Ford sau Jackie Kennedy“.
Melania Trump îşi doreşte să fie „foarte tradiţională“ în postura de Primă Doamnă FOTO Guliver/Getty Images
Melania Trump sprijină poziţia soţului ei faţă de imigraţie
Deşi nu este deloc surprinzător ca o soţie de candidat la funcţia de preşedinte să susţină politicile anunţate de soţul ei, mulţi dintre analiştii şi jurnaliştii americani au fost complet şocaţi de entuziasmul manifestat de Melania în privinţa retoricii candidatului republican la adresa imigranţilor, deoarece ea însăşi este o persoană care a imigrat în Statele Unite. „Eu respect legea. Nu m-am gândit niciodată să stau aici fără documente legale“, a spus ea într-un interviu pentru MSNBC. Ea a părut complet neperturbată şi de comentariile făcute de Donald Trump la adresa „infractorilor“ care trec graniţa şi pătrund pe teritoriul american. „Nu cred că i-a insultat pe mexicani. El a spus imigranţi ilegali“, a precizat Melania Trump.
Totuşi îşi doreşte ca Donald Trump să fie mai diplomat
În timpul unui discurs susţinut în Arizona, Donald Trump a dezvăluit mulţimii că atât soţia sa, cât şi fiica sa cea mare, Ivanka, nu aprobă în totalitate comportamentul lui. La rândul ei, Melania Trump spune că nu se fereşte să-i dea sfaturi soţului ei: „Îi spun părerea mea de foarte multe ori. Nu sunt de acord cu tot ce spune, dar cred că este normal. Eu îi spun ce gândesc. Sunt cu picioarele pe pământ şi am propria conştiinţă. Iar acest lucru cred că este foarte important în relaţia noastră.“
Melania îşi creşte fiul ca pe „Micul Donald“
Barron, în vârstă de 10 ani, pare că adoră să poarte în fiecare zi costum, cravată şi să joace golf cu tatăl lui. Se spune că băiatul de 10 ani împărtăşeşte şi pasiunea tatălui său de a face pe şeful cu cei din jur. „A concediat bone, a concediat menajere“, dezvăluia Melania într-un interviu din 2011, precizând că ea le-a reangajat. „Este un băiat foarte puternic, foarte special şi foarte inteligent. Este independent, încăpăţânat şi ştie exact ce-şi doreşte. Uneori îi spun «micul Donald». Seamănă la înfăţişare cu amândoi, dar personalitatea lui mă face să-l numesc aşa“, a dezvăluit Melania Trump într-un interviu pentru Parenting.com.
Donald Trump a descris-o pe soţia sa ca fiind o mamă extraordinară: „Îşi iubeşte fiul atât de mult şi sunt sigur că va fi o Primă Doamnă incredibilă.“
Melania şi Donald Trump, alături de fiul lor, Barron FOTO Guliver/Getty Images