Chris Brown, dezvăluiri despre noaptea în care a agresat-o pe Rihanna şi motivele care au declanşat cearta: „M-am simţit ca un monstru“ VIDEO

Chris Brown, dezvăluiri despre noaptea în care a agresat-o pe Rihanna şi motivele care au declanşat cearta: „M-am simţit ca un monstru“ VIDEO

Chris Brown şi Rihanna au mai fost împreună, pentru o scurtă perioadă, în 2012 FOTO Guliver/Getty Images

Rapperul american Chris Brown (28 de ani) vorbeşte în noul său documentar, intitulat „Welcome to My Life“, despre seara în care a agresat-o fizic pe fosta lui iubită, cântăreaţa Rihanna (29 de ani), în urmă cu opt ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2009, celebru cuplu a ajuns pe primele pagini ale ziarelor după ce Rihanna a făcut o plângere la poliţie împotriva lui Chris Brown, ieşind la iveală fotografii în care cântăreaţa apare cu buza spartă şi cu vânătăi pe faţă. 
 
În 2012, Rihanna a vorbit pentru prima oară despre incident într-un interviu acordat celebrei realizatoare Oprah Winfrey mărturisind la momentul respectiv că l-a iertat în cele din urmă pe fostul iubit.
 
Acum, a venit rândul rapperului să se deschidă în faţa fanilor. Într-un clip extras din documentarul despre viaţa sa, Chris Brown împărtăşeşte regretele pe care le are legate de relaţia cu Rihanna, pe care mărturiseşte că încă o iubeşte, arată ENews.
 
Chris Brown explică că problemele din cuplu au început în momentul în care el a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu o femeie care lucrase pentru el, iar această dezvăluire le-a dat relaţia peste cap. „M-a urât pentru acest lucru. După asta, am încercat totul. Nu-i păsa, nu mai avea încredere în mine. De acolo, totul a luat-o în jos pentru că au început conflictele, cele verbale, dar şi fizice“, a povestit rapperul.
 
„Încă o iubesc pe Rihanna, dar ca să fiu sincer, aveam certuri violente, ea mă lovea, eu o loveam, niciodată nu era OK. Existau mereu momente în care vorbeam despre asta spunând «Ce naiba facem?»“
 
Vorbind despre incidentele care au avut loc după petrecerea dinaintea galei Premiilor Grammy din 2009, Brown a spus că atunci doar a ieşit la suprafaţă o problemă existentă în relaţia lor. Potrivit cântăreţului, femeia cu care avusese anterior o legătură a fost şi ea prezentă la petrecere şi a venit să salute cuplul celebru, însă acest lucru nu i-a picat bine Rihannei. „M-am uitat la Rihanna şi plângea“, a spus Brown.

 
După o confruntare verbală în maşina artistului, în drum spre casă, Chris Brown mărturiseşte că lucrurile au devenit rapid violente: „Îmi amintesc că a încercat să mă lovească, în stilul ei caracteristic, dar apoi eu am lovit-o de-a binelea cu pumnul strâns şi i-am spart buza. Când am văzut asta, am fost şocat şi mi-am zis «La dracu! De ce am lovit-o aşa?»“.
 
Brown a continuat: „De acolo, ea mi-a scuipat sânge în faţă şi asta m-a înfuriat şi mai rău. A fost o adevărată luptă în maşină în timp ce conduceam pe stradă. A încercat să-mi ia telefonul, dar nu i l-am dat şi l-am aruncat pe fereastră.“
 
În cele din urmă, Brown mărturiseşte că  s-a simţit „ca un monstru“.

Fotografia cu Rihanna plină de vânătăi, apărută în presă după incident
 
Brown a fost plasat în regim de libertate condiţionată pentru o perioadă de cinci ani şi condamnat la şase luni de muncă în folosul comunităţii, după ce a pledat vinovat în procesul în care a fost acuzat că a bătut-o pe fosta lui iubită, Rihanna.
 
Chris Brown şi Rihanna şi-au reluat relaţia în 2012, pentru câteva luni, timp în care cântăreaţa şi-a anunţat casa de producţie că îşi doreşte o pauză de la cariera muzicală, ca să poată rămâne însărcinată cu starul R&B. În luna mai a anului 2013, Chris Brown a confirmat cea de-a doua despărţire, declarând că este „prea tânăr“ pentru a avea „o soţie“ sau o relaţie asemănătoare căsătoriei şi că vrea să se concentreze mai mult asupra sa.
 
citeste totul despre: