B.B. King a fost spitalizat de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chitaristul şi cântăreţul american B.B. King a fost spitalizat de urgenţă, weekend-ul trecut, pe fondul unor complicaţii generate de diabet, boală de care artistiul suferă de peste 20 de ani, a confirmat un reprezentant al cântăreţului, pentru „Los Angeles Times“.

O legendă a muzicii blues, B.B. King, în vârstă de 89 de ani, a fost dus de urgenţă la un spital din apropierea reşedinţei sale din Los Angeles, unde a fost internat weekend-ul trecut (4-5 aprile). Reprezantanţii artistului au confirmat, luni, 6 aprilie, pentru tabloidul american „TMZ“, că B.B. King rămâne internat în centrul medical din Los Angeles. Data externării sale nu a fost încă facută publică.

Aceeaşi publicaţie americană scrie că B.B. King a fost dus de urgenţă la spital din cauza deshidratării provocate de diabetul de tip II, boală de care artistul suferă de mai bine de 20 de ani.

B.B. King militează pentru conştientizarea diabetului

După ce a fost diagnosticat cu diabet de tip II, King a militat pentru conştientizarea diabetului. Totodată, artistul a apărut într-un spot publicitar ce promova un aparat de monitorizare a glicemiei.

Numit de revista „Rolling Stone“ drept cel de-al şaselea cel mai bun chitarist din lume, B.B. King a avut o activitate muzicală neîntreruptă până în 2014, când a fost nevoit să-şi anuleze opt concerte, programate în turneul său nord-american, după ce a căzut de pe scenă, în timpul unei reprezentaţii la House of Blues din Chicago.

B.B. King: „Dacă sunt chemat să cânt, mă duc să cânt“

Într-un interviu acordat publicaţiei „The Guardian“, în 2012, B.B. King a declarat: „Cred că am făcut cele mai bune lucruri din ceea ce aş fi putut realiza. Dar continui să vreau să cânt din ce în ce mai bine, vreau să merg mai departe. Sunt atâtea melodii pe care încă vreau să le fac şi o mulţime de lucruri pe care nu am apucat să le fac. Când eram mai tânăr, credeam că voi fi realizat deja toate aceste lucruri. Acum, însă, am 86 de ani şi dacă mai apuc şi luna viitoare, voi avea 87. Acum ştiu că lucrurile nu pot fi niciodată perfecte şi că nu vor fi niciodată exact cum ar trebui să fie, aşa că trebuie să mergi mai departe, să fii din ce în ce mai bun.“

În 2014, muzicianul afirma, pentru revista „Rolling Stone“ că este „mai lent“: „Pe măsură ce îmbătrâneşti, degetele ţi se umflă uneori. Înţelegeţi acum ce vreau să spun? Acest lucru chiar se întâmplă uneori, însă n-am lipsit niciodată de la datorie din cauza asta. În 65 de ani ( de activitate – n.red), nu am lipsit decât 18 zile. Dacă sunt chemat să cânt, mă duc să cânt“, a conchis B.B. King.

B.B. King şi-a început cariera muzicală în 1947. În anii '50, el susţinea, în medie, 275 de concerte pe an, iar în 1956 a susţinut 342 de concerte. În ultimii ani, cântăreţul a continuat să suţină, în medie, aproximativ 100 de concerte pe an.

Recompensat cu 14 premii Grammy, B.B. King a avut numeroase piese de succes, cele mai cunoscute fiind „Every Day I Have The Blues“ şi „The Thrill Is Gone“, interpretate de artist la chitara lui, Lucille.

A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1987. În 1990 a primit National Medal of Arts, iar în 2006 fostul preşedinte american George W. Bush l-a decorat cu Presidential Medal of Freedom. În decembrie 2008, B.B. King a concertat împreună cu Foo Fighters şi John Mayer la primul concert susţinut în onoarea artiştilor nominalizaţi la premiile Grammy, care a avut loc în Los Angeles.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite