Amy Schumer a dezvăluit că a fost violată la 17 ani: „Îmi tot spunea: «Îmi pare atât de rău. Nu pot să cred că am făcut asta»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amy Schumer (35 de ani), actriţă şi comediantă de origine americană, a dezvăluit că a fost violată atunci când şi-a pierdut virginitatea, dar a mărturisit că nu se consideră o victimă.

Amy Schumer, nominalizată recent la Premiile Emmy 2016 la categoria „cea mai bună actriţă într-un serial de comedie“, a dezvăluit într-un interviu recent acordat revistei „Marie Claire“, că prima ei experienţă sexuală nu a fost una consensuală, arată „Huffington Post“. În interviul acordat revistei, pe a cărei copertă apare, Schumer a dezvăluit că şi-a pierdut virginitatea la 17 ani, dar că, în acel moment nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat.

„Prima mea experienţă sexuală nu a fost una bună. Nu m-am mai gândit la ce s-a întâmplat până când mi-am recitit jurnalul. Atunci când am scris despre experienţă am făcut-o în aşa fel încât să nu mai ţin minte. Scriam astfel: «Apoi, m-am uitat şi am văzut că era în mine. Îmi tot spunea: Îmi pare atât de rău. Nu pot să cred că am făcut asta»“, a detaliat ea.

Amy Schumer spune că bărbatul respectiv nu mai face parte din viaţa ei şi nu simte nevoia să îl pedepsească pentru ce a făcut, deşi a mai avut parte de o întâmplare asemănătoare. „S-a întâmplat acum 17 ani. Sunt atât de multe la mijloc. Am mai avut un iubit, iar în timpul unei partide de sex i-am spus «Nu, stop!», dar m-a ignorat complet“, a povestit actriţa care a ţinut să precizeze că nu se consideră o victimă, deşi astfel de întâmplări sunt destul de frecvente. „Oamenii sunt nervoşi dacă nu te consideri o victimă ca la carte“, a adăugat ea. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite