Actriţa Patrice Wymore, văduva lui Errol Flynn, a murit la 87 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Patrice Wymore Flynn, văduva legendarului Errol Flynn, a murit la vârsta de 87 de ani, în locuinţa sa de pe litoralul din Jamaica, relatează „Huffington Post“.

Robb Callagan, un reprezentant al familiei, a declarat că actriţa a murit după ce în ultimul an s-a luptat cu o gravă boală pulmonară, scrie „Huffington Post“.

Patrice Wymore Fynn şi-a început cariera de teatru în musicaluri, făcându-şi debutul pe Broadway în producţia „Hold It!“, din 1948. La scurtă vreme reprezentanţii Warner Bros. au remarcat-o şi i-au deschis drumul către Hollywood.

Chiar dacă la început era privită ca o starletă, Wymore a avut şansa de a juca alături de nume sonore, precum Doris Day, Kirk Douglas şi Randolph Scott. În 1960, a jucat rolul iubitei lui Frank Sinatra în versiunea originală a peliculei „Oceans 11“.

Artista şi-a cunoscut soţul pe platoruile de filmare, atunci când a fost distribuită în rolul principal feminin în filmul „Rocky Mountain“, din 1950. Când filmările au început, Wymore, pe atunci în vârstă de 21 de ani, ştia foarte puţine lucruri despre Flynn, o stea a cinematografiei în vârstă de 41 de ani, faimos pentru rolurile din „Robin Hood“ şi „Captain Blood“.

În autobiografia sa, „My Wicked, Wicked Ways“, Flynn s-a descris ca o femeie „atrăgătoare, caldă şi sănătoasă“ care ştie „să prepare curry indian, să danseze şi să cânte“. De asemenea, actriţa a mai scris: „Nimeni nu a încercat mai mult decât Pat să mă facă fericită“.

 

 

 

 

 

 

 

 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite