Visul unui tânăr călător din Brazilia: “Dacă astăzi aş descrie România într-un cuvânt, acela ar fi primitoare”.

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rafael a venit din Franca, Brazilia în AIESEC Bucureşti pentru proiectul GROW. Îşi va petrece timpul livrând programe de training elevilor de clasa a IX-a şi a X-a, într-un mod informal, diferit de ceea ce învaţă în mod obişnuit la şcoală.

Rafael este cel de-al doilea internaţional călător prin România, ce a venit în AIESEC Bucureşti pentru proiectul GROW, adresat elevilor de clasa a IX-a şi a X-a.

Rafael vine din Brazilia. Da, sunt aceeaşi 11.440 km străbătuţi şi de Julio, cu acelaşi scop: de a oferi elevilor români o experienţă multiculturală, dar şi pentru a-şi îndeplini propria dorinţă, aceea de a călători. 

Oportunitatea de a-şi îndeplini visul a prins contur de când a intrat în AIESEC, iar ideea de a face voluntariat prin lume era fix ceea ce avea nevoie pentru a ajunge acolo unde îşi dorea încă din copilărie.

“Dacă astăzi aş descrie România într-un cuvânt, acela ar fi <primitoare>.”

Mi-a spus că a ales România, pentru că şi-a dorit foarte tare să cunoască ţări cu istorie şi tradiţii foarte diferite de propria lui ţară, mulţi prieteni vorbindu-i frumos despre ţara noastră şi despre oamenii de aici. De asemenea, un alt motiv a fost faptul că avea să simtă pe propria lui piele cum este o iarnă adevărată.

Este pentru prima dată, în cei 21 de ai pe care îi are când îşi petrece sărbătorile departe de familia lui, iar această decizie a venit tocmai din dorinţa de a experimenta noi culturi şi tradiţii. De sărbători a petrecut într-o călduroasă familie românească, alături de alţi prieteni dragi, cu mult dans şi multă mâncare.

“Nu am mai văzut niciodată zăpada şi a fost un mare şoc pentru mine, dar am fost foarte fericit şi nu am putut să nu-i admir frumuseţea.”

Rafael a plecat de la 30˚ C şi a ajuns în România când erau 1-2˚ C. Cu toate astea, iubeşte zăpada şi şi-ar dori foarte tare ca şi brazilienii să aibă parte de zăpadă pe perioada iernii. Într-adevăr, s-a acomodat un pic mai greu cu hainele groase, cu cizmele şi cu gheţuşul de pe străzi.

“Visul meu nu se va opri în România.”

Rafael este de aproximativ trei săptămâni în România şi va mai sta aici până pe 16 martie. Mi-a spus că visul lui de a călători nu se va termina aici, mai sunt multe ţări pe care are de gând să le descopere. Următoarea destinaţie încă nu este stabilită, dar întodeauna şi-a dorit să viziteze Piramidele din Egipt.
 
Atât de mare imi este plăcerea să văd tineri venind de aşa departe pentru a descoperi lumea, pentru a cunoaşte culturi şi obiceiuri diferite, pentru a întalni oameni noi şi a explora orice lucru mărunt.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite