Seminar internaţional de leadership în învăţământul superior, organizat de Asociaţia Internaţională a Universităţilor la SNSPA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

SNSPA anunţă că găzduieşte un seminar internaţional de leadership în învăţământul superior, organizat de Asociaţia Internaţională a Universităţilor. Organizaţia internaţională a lansat în 2015 programul „Leading Globally Engaged Universities”, care se desfăşoară de două ori pe an şi este găzduit de o instituţie diferită, membră IAU, precizează Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative într-un comunicat de presă.

Aceasta este a şasea ediţie a programului şi se desfăşoară în România, după Malaezia, Irlanda, Columbia, Botswana şi Canada. Seminarul are loc în perioada 14-19 octombrie 2018. La el participă rectori, prorectori, preşedinţi, decani, directori ai departamentelor academice sau manageri ai compartimentelor administrative ale unor universităţi din Afghanistan, Bangladesh, Egipt, Franţa, Ghana, Irlanda, Palestina, România, Republica Moldova, Sudan, “cu scopul de a-şi consolida abilităţile de conducere şi de a descoperi noi oportunităţi, provocări şi strategii, împărtăşind propria perspectivă şi abordările instituţionale din domeniul învăţământului superior din ţara de provenienţă”.

Hilligje van’t Land, secretar general al IAU, coordonatoarea seminarului, a declarat că “scopul acestuia este de a crea un spaţiu academic, în cadrul căruia factorii de decizie să dezbată problemele învăţământului superior, din perspectivă globală, dar şi în ceea ce priveşte implicaţiile locale. Acest program oferă o oportunitate unică de învăţare pe tot parcursul vieţii pentru liderii din învăţământul superior”, se arată în comunicatul SNSPA.

Remus Pricopie, vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Universităţilor (IAU) şi rectorul SNSPA, spune că “multe universităţi se confruntă cu dileme similare, dar trebuie avut în vedere contextul local atunci când se discută despre politici şi soluţii. Universităţile trebuie să privească spre viitor, cu un nou tip de conducere şi să-şi redefinească strategiile pentru următorii ani, concentrându-se preponderent pe asigurarea calităţii, sporind capacitatea de angajare a studenţilor şi stabilind noi obiective de cercetare”.

Fondată în 1950, sub egida UNESCO, pentru a încuraja cooperarea între instituţiile de învăţământ superior din întreaga lume, Asociaţia Internaţională a Universităţilor reuneşte instituţii şi organizaţii din 130 de ţări, stimulează cooperarea dintre acestea, dezbate probleme specifice mediului academic şi propune soluţii, capacitează experţi, oferă asistenţă în elaborarea politicilor publice din domeniul învăţământului superior şi acordă sprijin membrilor asociaţiei, factorilor de decizie, profesorilor, cercetătorilor şi studenţilor, se mai arată în comunicat.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite