Organizaţiile de tineret îndeamnă studenţii şi elevii să iasă în stradă joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe organizaţii studenţeşti şi de elevi au făcut un apel public prin care îi îndeamnă pe tineri să iasă în stradă joi, 5 noiembrie, pentru a participa la un nou protest. Astfel, organizaţiile de tineret anunţă că susţin revendicările cu privire la înăsprirea legislaţiei pentru protecţia împotriva incendiilor. Ei mai susţin un accent mai mare pe educaţie civică, finanţarea sănătăţii şi înăsprirea pedepselor pentru corupţie.

Evenimentul tragic petrecut în clubul Colectiv a avut loc şi din cauza corupţiei generalizate din mediul politic şi a unei administraţii publice nefuncţionale, infectată de nepotism şi interese străine de cele ale cetăţenilor, notează reprezentanţii ANOSR.

Câteva demisii nu rezolvă problemele de fond ale sistemului, care au costat vieţi nevinovate, chiar dacă şi acestea sunt necesare în faţa unei astfel de tragedii care cu siguranţă putea fi evitată, mai cred studenţii.

Astfel, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Consiliul Tineretului din România şi Consiliul Naţional al Elevilor încurajează toţi tinerii din România să reacţioneze public la neregulile de funcţionare a autorităţilor şi să participe la mişcările de protest organizate joi, 5 noiembrie 2015, precum şi în alte zile, în mai multe oraşe din ţară.

„Schimbarea societăţii este posibilă, dar ea necesită însă o masă critică de cetăţeni care refuză să tacă în faţa abuzurilor sau să le accepte. Suntem convinşi că tinerii pot forma această masă critică şi că sunt categoria socială cea mai potrivită pentru a genera o schimbare fundamentală a României”, se arată într-un comunicat.

Revendicările protestatarilor, susţinute de organizaţiile de tineret

Reprezentanţii elevilor, studenţilor şi tinerilor din România susţin revendicările exprimate de protestatari în primele zile după incident, inclusiv modificarea legislaţiei şi reglementărilor referitoare la protecţia împotriva incendiilor şi intervenţia în caz de urgenţă, verificarea de urgenţă a tuturor cluburilor existente, introducerea de elemente relevante de educaţie civică, comunitară şi sanitară în învăţământul preuniversitar, finanţarea corespunzătoare a sistemului de sănătate, înăsprirea pedepselor pentru corupţie, sancţionarea penală a celor care aveau atribuţii în prevenirea unui asemenea dezastru şi au greşit explicit, precum şi sancţionarea politică a celor care au păstorit sistemele care au dat greş, distrugând vieţile a sute de oameni, victime, familii şi prieteni ai victimelor. 

„Suntem profund întristaţi, dar şi foarte revoltaţi de faptul că au murit zeci de tineri şi mulţi alţii au fost grav răniţi în primul rând din cauza incompetenţei statului român de a-şi face treaba cum ar trebui. Nu trebuie să mai tolerăm sub nicio formă o astfel de situaţie şi un astfel de mod de a face politică şi de a conduce instituţiile statului. Nu e vorba despre un guvern sau altul, despre un primar sau altul sau despre un politician anume. E vorba despre responsabilitate, despre respect faţă de cetăţeni, despre cinste şi corectitudine. Asta ne dorim de la toate instituţiile statului român.

Când fiecare îşi va îndeplini bine şi corect atribuţiile, România va progresa cu adevărat. De asemenea, politicienii trebuie să se trezească şi să adoarmă permanent cu gândul că au fost aleşi de cetăţeni şi sunt obligaţi să lucreze doar pentru cetăţeni, nu pentru alte interese obscure. Studenţii, tinerii în general, sunt un factori generatori de schimbare în societăţile de peste tot din lume, şi suntem convinşi că şi în România, dând dovadă de responsabilitate socială şi civică şi de unitate vom reuşi să transformăm în bine modul de funcţionare al statului român şi al clasei politice”, a spus Vlad D. Cherecheş, preşedintele ANOSR.

„Corupţia ucide”

„Suntem profund marcaţi de tragedia din clubul Colectiv. Am ţinut doliu, însă acum este timpul să ne gândim ce învăţăm şi, mai ales, să decidem în ce tip de societate vrem să trăim. România s-a trezit din ce în ce mai mult în ultimii ani, societatea civilă a luptat şi a obţinut unele succese, însă ea nu a fost curăţată de cancerul corupţiei şi nici politicienii nu au învăţat să îşi respecte cu adevărat cetăţenii.

De data aceasta, corupţia a arătat că ucide şi că oricare dintre noi putem fi victime. Nu mai este un semn de întrebare, este o certitudine. Trebuie să ne schimbăm cu toţii. Trebuie să ne schimbăm noi, trebuie să-i schimbăm pe cei care conduc sistemele prin care corupţia este întreţinută şi încurajată şi trebuie să refuzăm să mai tăcem în faţa abuzurilor”, este de părere Mihai Dragoş, preşedintele CTR.

„Din păcate am avut nevoie de o tragedie pentru a răspunde ca societate civilă abuzurilor şi corupţiei din sistem, abuz şi corupţie pe care toţi le cunoaştem, şi din nefericire am fost obişnuiţi pentru prea mult timp să le tolerăm. Ni s-a demonstrat că abuzurile, lipsa de transparenţă, incompetenţa nu doar că încetinesc sau chiar opresc evoluţia ţării, dar şi ucid. Ucid zeci de oameni, ucid speranţele generaţiei de azi şi viitorul generaţiei de mâine.

Ne alăturăm protestelor care cer schimbarea sistemului corupt şi vetust, proteste care au demonstrat că societatea civilă poate impune agenda publică şi poate modifica starea de fapt. Demisia Guvernului reprezintă doar un mijloc, nu un scop în sine. România nu se schimbă prin demisii, ci printr-o schimbare reală de mentalitate. Abia în momentul în care vom putea fi siguri că autorităţile se asigură de bunul mers şi de siguranţa noastră, când domenii precum sănătatea şi educaţia nu vor rămâne elemente lipsite de importanţă la investiţii şi noi orientări, vom putea spune că generaţia tinerilor de astăzi vor avea încredere în România de mâine, atât de neglijată de clasa politică de azi”, considerăHoria Oniţa, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).            

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite