Creşterea autonomiei universitare, soluţia autorităţilor pentru „flagelul” plagiatului

La patru ani de la scandalul plagiatului lui Victor Ponta, nu s-a schimbat nimic în sistemul doctoral din România, deşi au mai ieşit la iveală suspiciuni şi în cazul altor demnitari. Printre simplele promisiuni că va fi mai bine, îşi fac loc şi câteva propuneri ale experţilor, pentru dezamorsarea bombei din mediul universitar.

Preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, prezenţi la festivităţile de deschidere a noului an universitar, încă rezonează în discursurile lor asupra unei soluţii de combatere a plagiatului, la patru ani de la cazul Victor Ponta. În acest an însă, departe de a anunţa totuşi măsuri concrete pentru remedierea acestei probleme, decidenţii cel puţin au căzut de acord asupra necesităţii creşterii autonomiei universitare, în privinţa eliberării titlurilor de doctor.

„Universităţile trebuie să fie un simbol al respectării unor principii etice şi al preocupării pentru binele public. Instituţia dumneavoastră, Universitatea Bucureşti, şi-a asumat cu seriozitate şi consecvenţă acest rol şi, pentru to ate acestea, vă asigur de sprijinul meu în demersurile dumneavoastră viitoare. Mă angajez să fiu un aliat al dumneavoastră, pentru o mai mare responsabilitate publică şi integritate în învăţământul superior românesc”, a spus Iohannis luni, la ceremonia de deschidere a anului universitar din cadrul Universităţii Bucureşti.

Mai mult, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că universităţile sunt cele care ar trebui să gestioneze în totalitate problema doctoratelor.

„Sunt adeptul ideii că universităţile trebuie să gestioneze de la A la Z procesul de pregătire doctorală de la admitere şi până la final. Acest lucru nu poate duce decât la întărirea responsabilităţii universităţilor care cunosc cel mai bine procesul de pregătire doctorală. Oare cum credem că o comisie de specialitate formată din 10-12-15 colegi cei mai buni pot analiza un număr de 150 sau 200 de teze de doctorat într-un timp de câteva ore la fel de bine cum poate să o facă universitatea care înregistrează procesul de pregătire doctorală vreme de trei-patru ani?”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul a subliniat că instituţia pe care o conduce, precum şi Consiliul Naţional de Etică, pe care îl are în subordine, trebuie să se ocupe doar de problemele „sistemice” din domeniu. „Este bine să lăsăm ministerul şi Consiliul Naţional să se ocupe de problemele sistemice şi să lăsăm universităţile să se ocupe de ceea ce ştiu mai bine”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Autonomia, jumătate din soluţie

De altfel, mediul universitar salută concluziile decidenţilor şi subliniază că într-un sistem politizat, universităţile ar putea deveni insule de integritate.

„Autonomia universităţilor este încă un subiect <<hot>>. Ea pune o problemă esenţială: dacă e necesar - şi este! - ca universităţile să fie autonome, ca producătoare de cunoaştere şi regulatoare ale corespondenţei cu societăţile pe care le servesc, în ce fel sunt ele responsabile pentru realizarea obiectivelor declarate? Cui dau ele socoteală, cu alte cuvinte? Dacă evitarea politizării, prin intervenţia <<verticală>> a Politicului, sau a partizanatului din interiorul universităţii sunt neconforme cu statutul actual al universităţii, atunci efortul ar trebui îndreptat spre dezvoltarea în interiorul universităţilor, nu în afara lor, a mecanismelor care asigură controlul, sistemul check and balances, agreate de contractul cu societatea”, a spus Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică, din cadrul Universităţii Bucureşti.

Pe de altă parte, fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea consideră că un astfel de privilegiu precum cel al autonomiei integrale poate deveni riscant, dacă universităţile nu respectă şi câteva din obligaţiile pe care le au prin lege, dar pe care le-au tot amânat până acum.

„Universităţile ar trebui lăsate să acorde titluri de doctorat, doar dacă îndeplinesc două condiţii: să realizeze o dată la cinci ani evaluarea internă a tuturor programelor şi catedrelor din şcolile doctorale, aşa cum prevede legea şi să accepte o evaluare externă, prin realizarea de către ARACIS eventual a unui ranking la nivel naţional, astfel încât doar cele mai bune universităţi din acest clasament să poată organiza şcoli doctorale”, a spus Mircea Miclea.

Supercomisie universitară pentru plagiate

Însă creşterea autonomiei universitare nu rezolvă automat şi problema plagiatelor care ies tot mai des la iveală şi care, mai ales în cazul demnitarilor, sunt bine muşamalizate. 

Şi Marian Popescu este de acord că „ar trebui revizuit drastic modul în care este concepută infrastructura eticii şi a integrităţii academice  în România. Ea este intens birocratizată, ierarhizată piramidal, cu ministerul ca vârf al aisbergului. Nu găseşti atât de multe Consilii naţionale de etică, comisii de etică şi management universitar şi alte structuri cu atribuţii în materie de etică şi integritate academică, cum găseşti în România. Ceea ce spune clar un singur lucru: cu cât mai multe, cu atât mai mult etica şi integritatea academică vor fi în suferinţă”.

Totuşi, expertul în Educaţie Marian Staş crede că problema plagiatelor ar trebui gestionată de o supercomisie de etică din mediul universitar, nu de una subordonată Ministerului Eduicaţiei. „În opinia mea, singurul criteriu pe care l-aş pune pe piaţă este cel al deontologiei academice, astfel încât cei care nu respectă regulile să se autoexcludă”, este de părere şi expertul care propune, pentru verificarea suspiciunilor de plagiat, înfiinţarea unei comisii formate din preşedinţii Comisiilor de Etică din cadrul celor mai importante universităţi din ţară.

Cum se atribuie titlul de doctor

În prezent, potrivit Legii Educaţiei, tezele de doctorat se elaborează sub îndumarea unui conducător de doctorat şi sunt susţinute public în faţa unei comisii universitare formate din profesori şi experţi, toţi doctori în domeniul vizat.

Dacă teza de doctorat primeşte cel puţin calificativul „Satisfăcător”, comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, pe care o înaintează spre validare către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), din subordinea Ministerului Educaţiei.
CNATDCU, în urma evaluării dosarului, propune ministrului Educaţiei acordarea sau neacordarea titlului de doctor.

„Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, după validarea tezei de doctorat de către CNATDCU”, arată alineatul 7, al articolului 168, din Legea Educaţiei Nr. 1/2011.

Doctorul care a îmbolnăvit sistemul

Nu se plagiază de azi, de ieri, dar amploarea ruşinosului fenomen din mediul universitar a ieşit în lumina reflectoarelor în 2012, odată cu sesizarea de plagiat în cazul premierului în funcţie Victor Ponta, al cărui conducător de doctorat a fost fostul premier Adrian Năstase, iar membru în comisia de doctorat vicepremierul în funcţie Gabriel Oprea.

„Tot acest scandal a fost declanşat de preşedintele Băsescu din cauza dorinţei mele de a participa la Consiliul European”, a spus Victor Ponta în iunie 2012, cu privire la acuzaţiile de plagiat. „Probabil că dupa 28 (n.r. 28 iunie, data desfăşurării Consiliului European) nu va mai exista aceeaşi presiune din partea preşedintelui”.

Însă istoria evenimentelor care au succedat aceste acuzaţii a demonstrat că n-a fost doar o petardă mediatică. Astfel, după acuzaţiile publicate pe 18 iunie în revista Nature, Universitatea Bucureşti a anunţat că va analiza teza de doctorat în cadrul propriei Comisii de Etică.

De asemenea, s-a sesizat şi CNATDCU, care conform legislaţiei în vigoare, este abilitat să analizeze calitatea tezelor de doctorat şi să propună ministrului Educaţiei retragerea titlului de doctor (în cazul de faţă al premierului ), a calităţii de conducător de doctorat (Gabriel Oprea) şi a acreditării şcolii doctorale (a Universităţii Bucureşti), pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etica profesională, inclusiv pentru plagiat. Doar că înainte cu o zi de pronunţarea în cazul Ponta, ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat dizolvarea acestui Consiliu.

Întruniţi totuşi a doua zi, membrii săi au dat verdictul de plagiat, doar că modificările intempestive impuse de Pop, precum eliminarea tocmai a acestor prevederi în privinţa propunerilor pe care le poate face ministrului, au invalidat decizia.

De cealaltă parte, Victor Ponta a depus o adresă oficială pentru analizarea tezei de doctorat de către Consiliului Naţional de Etică, un organism consultativ din subordinea Ministerului Educaţiei, a cărui componenţă fusese de asemenea schimbată cu puţin timp înainte de verdictul în cazul fostului ministru Ioan Mang, care a fost unul pozitiv. În cazul premierului însă, a fost negativ.

De asemenea, Parchetul General, în urma unui denunţ, a dispus în 2013 neînceperea urmăririi penale (NUP) în cazul acuzaţiilor de plagiat îndreptate către premier, fiind respinse şi contestaţiile ulterioare.