Redactarea unui astfel de eseu nu este atât de simplă pe cât ar părea, ia foarte mult din timpul personal, şi implică greşeli standard pe care le fac majoritatea aplicanţilor. Unul dintre cele mai des folosite cuvinte este „pasionat”, iar un studiu al experţilor de la UCAS a dezvăluit faptul că peste 700.000 din cei care au aplicat au utilizat expresia „Întotdeauna am fost fascinat de ...”.

Pentru a ajuta elevii să evite capcanele frazelor folosite frecvent, UCAS a oferit „The Telegraph” o listă de exemple cu cele mai des folosite fraze de deschidere a eseului.

Cathy Gilbert, expertul UCAS (organizaţia centrală prin care cererile sunt prelucrate pentru intrarea în învăţământul superior din Marea Britanie) explică paşii pentru a scrie corect eseul personal necesar pentru a fi admis la una dintre facultăţile engleze de top.

Orice ai face, este de dorit să nu îţi începi eseul cu una dintre frazele următoare care deja sunt considerate clişee de UCAS, dar, mai rău, pot fi considerate ca fiind plagiate de către software-ul organizaţiei.

Cei de la UCAS menţionează şi frazele cu care un asemenea eseu nu trebuie să înceapă. Unele dintre ele ar fi: „De la o vârstă fragedă, am fost întotdeauna interesat de... ”, „De când îmi amintesc am fost fascinat de...”, „Moda nu constă doar în crearea de rochii...”, „Să fii asistent medical este o meserie pe care întodeauna am privit-o cu...” sau „Din punct de vedere academic, am fost întotdeauna foarte hotărât să...”.

Expertul UCAS, oferă 10 sfaturi legate de scrierea corectă a acestui eseu, pentru ieşi în evidenţă printre miile de aplicanţi:

1. Aminteşte-ţi cât de importantă este declaraţia personală din cererea ta. Aceasta este şansa de a arăta de ce universităţile ar trebui să-ţi ofere unul dintre locurile lor şi aceasta poate fi singura lucrare scrisă pe care o vor vedea înainte de a lua o decizie.

2.Asigură-te că lucrarea este scrisă corect din punct de vedere gramatical şi al punctuaţiei. Aceste greşeli vor fi evidente pentru personalul din învăţământul superior. Le poţi cere oamenilor în care ai încredere să-ţi citească eseul.

3. Înainte de a începe să scrii, interesează-te care sunt cursurile de care eşti interesat pe site-ul celor de la UCAS. Universităţile au deja stabilite calificările şi experienţa pe care le caută la noii studenţi.

4. Poţi introduce până la 4.000 de caractere (inclusiv spaţiile) şi 47 linii de text (inclusiv linii necompletate).

5. Gândeşte-te de ce vrei să aplici pentru cursurile pe care le-ai ales. Universităţile vor să vadă dovezi puternice că ştii ce îşi doresc de la tine şi că eşti entuziasmat cu privire la acest fapt.

6. Foaia de lucru cu privire la modul scrierii eseului a fost concepută de UCAS  pentru a te ajuta să te gândeşti la ce poţi să incluzi şi a fost descărcată de 96.000 ori în acest an.

7. Aminteşte-ţi că e doar o chestiune de ordin personal, indiferent dacă faci una sau cinci alegeri. Dacă aplici pentru diferite discipline sau cursuri, încearcă să alegi teme comune cum ar fi scrierea sau capacitatea de rezolvare a problemelor de competenţe.

8. Scrie despre locuri de muncă sau stagii de experienţă  care sunt relevante pentru cursurile pentru care aplici. Dacă eşti un student în vârstă, este foarte probabil să ai o experienţă semnificativă de muncă  pe care este bine să o menţionezi.

9. Aminteşte-ţi că eseul trebuie să fie muncă proprie şi nu plagiat. Sistemul Copycatch verifică fiecare declaraţie folosind o bibliotecă vastă pentru a găsi asemănări. Pur şi simplu nu merită să încerci să  copiezi eseul.

10. Foloseşte exemple solide care să arate abilităţile şi experienţele pe care le ai, mai degrabă decât declaraţii vagi, cum ar fi „Întotdeauna am visat să devin...”. Dacă te-ai blocat şi nu ştii cum să începi, UCAStv are un videoclip cu cel mai bun mod de a-ţi începe eseul.