Un student de la Harvard, inculpat pentru alertă falsă cu bombă în campus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un student de la Universitatea Harvard a fost inculpat pentru că a lansat în decembrie o alertă falsă cu bombă în campus, care a antrenat evacuarea şi a perturbat examenele, au anunţat vineri serviciile procurorului.

Eldo Kim, în vârstă de 21 de ani, este acuzat că a trimis prin e-mail un mesaj către poliţia universităţii, publicaţia acesteia şi conducerea instituţiei, scrie Mediafax. 

Acest mesaj a fost primit cu o jumătate de oră înainte de începerea unui examen la care Eldo Kim urma să se prezinte, iar în el se arăta că au fost plasate bombe în patru clădiri din campus.

"Grăbiţi-vă, vor exploda în curând", avertiza el.

Însă, tânărul ar putea să nu fie judecat vreodată, deoarece Guvernul a solicitat o amânare de 18 luni, o peroadă în care Eldo Kim să urmeze un program care include "un arest la domiciliu timp de patru luni, rambursarea cheltuielilor agenţiilor care au fost mobilizate din cauza alertei false cu bombă a lui Kim şi 750 de ore de muncă de interes general", a anunţat procurorul Carmen M. Ortiz, citată într-un comunicat.

Eldo Kim "a acceptat, de asemenea, să prezinte scuze în mod public", a adăugat ea, precizând că, dacă tânărul respectă acest program, va evita un proces.

„Vin să vă omor“. Studenţii de la Harvard ameninţaţi printr-un mail

Sute de studenţi de la Universitatea Harvard au primit la începutul lunii octombrie un mail de la o persoană  care îi ameninţa că vine să-i împuşte pe toţi în următoarea zi, potrivit poliţiei din campus. A doua zi, studenţii  au primit un alt mail de la acelaşi cont, care conţinea scuze pentru primul mail trimis. n al doilea mail, persoana care l-a trimis scria că primul mail ar fi fost opera fratelui său mai mic care nu a intenţionat să facă niciun rău. 


Anchetă la Harvard College privind modul de gestionare a violenţelor sexuale reclamate de studenţi în campus

Olimpicul român admis la Harvard şi cel mai medaliat elev al ţării: E greu să faci performanţă când mergi full time la şcoală

Consimţământul sexual, curs obligatoriu la Cambridge, în urma creşterii violenţelor din campusurile marilor universităţi

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite