Ministrul Educaţiei: Ideal ar fi ca echivalarea studiilor să se facă într-o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Eduard Enea/Adevărul
FOTO: Eduard Enea/Adevărul

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus că ideal ar fi ca echivalarea diplomelor obţinute de elevii români în străinătate să se facă în maximum o săptămână. Deşi în metodologia proaspăt publicată în Monitorul Oficial scrie că echivalările nu ar trebuie să dureze mai mult de 30 de zile, Cîmpeanu a explicat penru "Adevărul" că există întârzieri şi de câteva luni.

"În metodologie scrie că durata de echivalare a diplomelor este de 30 de zile, dar în realitate, sunt întârzieri foarte mari, chiar de luni de zile. Asta pentru că sunt doar câţiva oameni care gestionează dosarele de echivalare, în condiţiile în care doar anul trecut au fost în jur de 10.000 de cereri de echivalare a studiilor făcute în străinătate. De aceea mă gândesc că ar fi mai bine ca termentul de echivalare să fie de o săptămână, nu de o lună", a spus Cîmpeanu pentru "Adevărul". 

În luna septembrie, s-a publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru şi metodologia pentru echivalarea studiilor preuniversitare făcute în străinătate. Practic, elevii care au studiat un an în State ar trebui să-şi poată echivala studiile. 

Ei trebuie să depună un dosar la inspectoratul şcolar care să conţină o cerere, foaia matricolă pentru clasele din România şi foaia matricolă eliberată de şcoala din străinătate unde au studiat, precum şi o copie după buletin sau paşaport. 

Potrivit metodologiei, termenul de soluţionare al dosarului este de maximum 30 de zile de la depunere, nu se percep taxe pentru evaluare, iar atestatul original eliberat de către inspectoratul şcolar este valabil pentru înscrierea în orice unitate de învăţământ preuniversitar din ţară şi la încadrarea pe piaţa forţei de muncă. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite