Concurs de economie aplicată pentru liceeni. Doi finalişti vor merge gratis la şcoli de vară în SUA şi în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceenii care arată că pot învăţa economia şi altfel decât în modul tradiţional pot câştiga tabere afară
Liceenii care arată că pot învăţa economia şi altfel decât în modul tradiţional pot câştiga tabere afară

Elevii de liceu români pot participa gratuit la o şcoală de vară în SUA şi la un seminar în Germania dacă participă la concursul pe teme economice „Economy Works”, organizat de Societatea pentru Libertate Individuală (SoLib).

Competiţia „Economy Works”, aflat anul acesta la a patra ediţie, oferă din 2011 elevilor de liceu posibilitatea de a câştiga premii în bani, cărţi, precum şi marile premii, participarea gratuită la o şcoală de vară din Statele Unite şi la un seminar din Germania, se arată într-un comunicat de presă.

Concursul se desfăşoară între 24 martie şi 11 mai 2014 şi se adresează exclusiv elevilor de liceu, cu vârsta între 16 şi 19 ani. 

El constă într-o campanie de e-learning care prezintă elevilor noţiuni de bază de economie şi economie politică, menite să îi ajute pe aceştia să înţeleagă mai bine mecanismele unei pieţe şi societăţi libere şi, în acelaşi timp, să le dezvolte spiritul critic, susţin organizatorii.

„Prin Economy Works ne dorim să încurajăm tinerii să-şi formeze propriile opinii cu privire la modul de funcţionare a mecanismelor pieţei. Prezentând conceptele economice într-o manieră atractivă şi interactivă, vrem să aducem o completare informaţiilor obţinute de elevi la şcoală şi să le oferim o perspectivă practică a economiei. La începutul carierei lor academice şi profesionale, tinerii ar trebui să înţeleagă că economia este ceva mai mult decât grafice şi formule, termeni complicaţi folosiţi doar de contabili şi că forţele economice ne influenţează constant deciziile şi viaţa de zi cu zi”, susţine Claudiu Năsui, preşedinte SoLib, o organizaţie înfiinţată în 2010, fără afiliere politică, axată pe promovarea principiilor libertăţii şi ale proprietăţii private.

Concursul se desfăşoară atât online, cât şi offline. 

Componenta online constă în două module de câte două săptămâni, în care elevii vor studia economia folosind mijloacele puse la dispoziţie de Solib, într-un format ce cuprinde texte, prezentări, documentare, videoclipuri, materiale audio, benzi desenate.

La sfârşitul fiecărui modul, participanţii sunt invitaţi să răspundă la o întrebare de gândire critică printr-un eseu de 1-2 pagini. Fiecare modul oferă trei premii a câte 100$ şi alte două premii în cărţi pe teme economice.

10 finalişti în lupta pentru cele două burse peste hotare

La finele celor două module, 10 participanţi care s-au remarcat prin ideile transmise şi dinamism vor intra în finala pentru cele două locuri sponsorizate la seminarul Into the Real World din Michigan, SUA, organizat de Foundation for Economic Education  şi şcoala de vară din Gummersbach, Germania, organizată de  Institute for Economic Studies Europe, se mai arată în comunicat.

Iar costurile cu transportul, cazarea, masa şi materialele educative sunt suportate integral de SoLib şi partenerii săi.


Pe aceeaşi temă:

FOTO Târg de tabere şi licee private de elită din străinătate, în Capitală

Târgul şcolilor şi grădiniţelor private din Bucureşti

Taxele colegiilor de elită din străinătate pentru elevii români, între 20.000-60.000 de euro

Burse de până la 20.000 de lire sterline pe an la târgul liceelor de elită străine

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite