Timpuriul sfârşit al sfârşitului de an şcolar

Familia mea locuieşte în Olteniţa. La 50 de metri de casa noastră se află fostul meu liceu, iar ferestrele mele dau către curtea unei şcoli generale. Când sunt acasă, zumzăitul de copii în pauză îmi cadenţează ziua. În ultimele luni, însă, mai rău m-a distras.

Eram încă în luna mai când, într-o dimineaţă, în timp ce-mi făceam patul, un grup mare de liceeni gălăgioşi au trecut mărşăluind compact pe sub geamul meu, fără ghiozdane. Am crezut că s-o fi întâmplat ceva – primul meu gând a fost la un protest, dar prea erau la cămaşă şi fustă elegantă - şi-am tras în continuare cu urechea. Au tot forfotat o vreme, apoi după s-a lăsat cu aplauze şi chiote. Mi-am dat seama că erau clasa a douăsprezecea şi terminau mai devreme anul şcolar, care pentru majoritatea urma să se sfârşească pe 20 iunie. Dar parcă totuşi au terminat cam prea devreme? Nu ştiu.

Înainte de Rusalii deja mă zăpăcisem de tot: zgomotele de pauze s-au lungit treptat până au ajuns să acopere zile întregi. La centrul de copiere din colţ, unde mă concentram într-o zi la ce documente trebuie să xerografiez, un băiat a intrat şi-a întrebat semi-indiferent: „Faceţi referate?”. „Da, câte pagini să aibă?”, a întrebat patroana centrului de copiere. „Vreo zece, cinşpe”, a zis elevul. Cu mai mult de o săptămână înainte de sfârşitul anului şcolar, un puşti din vecini, care-i clasa a patra, mergea la ore numai cu o mapă : îi spusese doamna să ducă doar nişte desene pe care le mai avea de predat.

Miercuri dimineaţa, pe 18 iunie, cam stătea să plouă. Prin faţa casei mele treceau copii înspre şcoală, cărând după ei buchete, unii însoţiţi de părinţi. Eu m-am suit în maşină şi m-am îndreptat spre Bucureşti. Era ultima din cele trei zile când videoclipurile SEXUL vs BARZA, site-ul de educaţie sexuală pe care îl conduc, au rulat pe marele ecran la cinematograful Elvira Popesco de la Institutul Francez. Multe cadre didactice ne-au spus că acţiunea e prost pusă, pentru că profesorii sunt foarte ocupaţi cu încheierea mediilor. Unii ne-au zis că nu mai prind elevii să vorbească cu ei, fiindcă odată ce „s-au văzut cu sacii în căruţă - adică cu mediile încheiate - nu mai dau pe la şcoală.” Alţii ne-au spus că vor veni şi au fost acolo. O profesoară m-a sunat spontan să îmi spună, entuziastă, că vrea să participe cu elevii ei. Pe la 11, când trebuia să începem, sala Elvira Popescu, care are cam 180 de locuri, era ocupată de cam 50 de elevi, de la patru licee din capitală. Mai aşteptam trei clase de la un alt liceu, dar n-au venit. Am sunat să văd ce se întâmplă. Secretara mi-a spus, cu indiferenţă, că cel mai probabil nu au ajuns din cauza ploii, care începuse cu puţin timp înainte. Liceul se află la 1,5 km de sala de cinema.

Joi, pe 19, a plouat din nou. Dincolo de fereastra mea nu s-a mai auzit niciun glas de elev, doar câte o maşină trecând din când în când şi tulburând cu viteză băltoacele. Anul şcolar şi-a dat discret obştescul sfârşit o zi mai târziu.

În şcolile din România nu există un program obligatoriu de educaţie sexuală. În unele şcoli din România nu există nici măcar un program obligatoriu de şcoală.