ANALIZĂ Unde-i locul educaţiei sexuale în şcoala românească

ANALIZĂ Unde-i locul educaţiei sexuale în şcoala românească

La Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia“, doar jumătate dintre elevii clasei a X-a participă la ora de educaţie sexuală.   Foto: Medeea Stan

Dezbaterile despre predarea educaţiei sexuale la clasele I-VIII şi în licee îi neliniştesc în continuare pe cei care nu ştiu ce află elevii la aceste ore şi îi pun pe gânduri pe cei care se întreabă: „Cine şi despre ce ar trebui să-i înveţe“?. „Weekend Adevărul“ a vorbit cu profesori, părinţi, directori de ONG-uri şi cu un psiholog, şi a fost la ore de educaţie sexuală în două licee din Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

În vara lui 2015, Coaliţia pentru Familie a redactat o scrisoare deschisă pentru Ministerul Educaţiei, semnată de cele 41 de asociaţii membre, cu mesajul: „Ne exprimăm îngrijorarea faţă de presiunea a 14 ONG-uri cu agendă şi obiective străine de valorile familiei, care doresc introducerea intempestivă a unei ore de educaţie sexuală“. Coaliţia pentru Egalitate de Gen, din care fac parte 10 ONG-uri, împreună cu Asociaţia Sexul versus Barza, a cerut Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, în septembrie 2015, să aşeze educaţia sexuală în rândul disciplinelor obligatorii, prin textul „Apel de urgenţă: educaţie sexuală în şcoli acum!“. Iniţiativa a fost susţinută de alte peste 50 de organizaţii neguvernamentale, pentru că această acţiune „ar putea preveni apariţia de sarcini nedorite, infecţii cu transmitere sexuală, până la manifestări sexiste şi homofobe şi acte de violenţă sexuală“. O lună mai târziu, 18 asociaţii, printre care şi organizaţii din Coaliţia pentru Familie, au semnat o nouă scrisoare deschisă destinată Ministerului Educaţiei, în care au afirmat că „mulţi dintre semnatarii apelurilor pentru introducerea «educaţiei sexuale» obligatorii luptă obsesiv, de mulţi ani, pentru îndepărtarea din şcoli a orei de religie“. În această negură, iată consecinţele: potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2014, au născut în România peste 18.000 de fete sub 19 ani. Iar ţara noastră a fost pe primul loc în Europa la numărul de naşteri în rândul minorelor, arată un studiu UNICEF din 2009. Aceste reacţii şi cifre ne bulversează, dar ne determină şi să căutăm răspunsuri, ca să înţelegem de ce nu-i alta situaţia într-un stat din Uniunea Europeană.

În dimineaţa de 16 noiembrie, elevii unei clase a X-a de la Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia“ din Bucureşti aşteaptă în bănci să înceapă ora de educaţie sexuală. În total sunt 28 de elevi, însă doar jumătate dintre ei i-au adus consilierului şcolar Teodora Brebu acordurile semnate de părinţi. Ceilalţi nu au voie să participe la întâlnire. La catedră, în picioare, într-o clasă unde beteala de Crăciun e deja deasupra tablei, se află Gabriel Brumariu (26 de ani), absolvent de sociologie şi coordonatorul voluntarilor ONG-ului Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS). După ce se prezintă, Gabriel stabileşte regulile sub umbrela cărora se va desfăşura ora: „să nu râdem unii de alţii“ şi „să nu dăm exemple personale“. Şi-a propus să le vorbească liceenilor despre decizia de a deveni părinte. Gabriel se întoarce şi notează pe tablă numele unui cabinet de planificare familială şi al unui medic, după care scrie şi denumirea asociaţiei, inclusiv acronimul SECS. Un elev râde, citeşte prescurtarea cu glas tare şi zice: „Foarte subtil“. 
 
„Ne-am descurca şi mai greu cu doi copii“
Dacă la început elevii sunt mai gălăgioşi, pe parcurs ciulesc urechile. „Ştiţi care e vârsta medie a primului contact sexual?“, îi întreabă Gabriel. Unii răspund 14 ani, alţii 15 ani. Răspunsul corect e 17 ani, şi în România, şi în Uniunea Europeană. După întrebarea: „Câţi băieţi de vârsta voastră şi-ar permite să plătească o pensie alimentară?“, câteva glasuri se suprapun şi zic: „Nimeni“. 
Cu ajutorul unor bileţele pe care le înmânează Gabriel, adolescenţii joacă rolul unor tineri aflaţi în situaţia de a-şi hotărî viitorul. De pildă, doi elevi îşi imaginează că sunt un cuplu şi că la cei 17 ani ai lor au deja un copil. Apoi, le explică colegilor de ce nu ar mai vrea încă un copil prea curând: „Nu avem studiile terminate“, „Trebuie să cerem bani de la părinţi“, „Ne-am descurca şi mai greu cu doi copii“, explică o adolescentă. O altă echipă, adică un alt cuplu, e de părere că nici la 22 de ani nu e potrivit să devină părinţi. „Nu ai un salariu fix şi nu ai bani nici pentru tine, de chirie şi de mâncare. 
Ţi-ar mai trebui pentru jucăriile copilului, pentru haine“, spune un elev care-şi poartă geaca de fâş în clasă. În dreptul tablei, Gabriel povesteşte, cu mai multe foi rulate în mână, despre cum îngheţarea anului şcolar le-ar permite mamelor adolescente să se întoarcă la studii. Teodora Brebu, în spatele clasei, îl aprobă. Vreo trei sau patru elevi ştiau că au această opţiune. 
 
Efectele educaţiei sexuale, necunoscute
Ministerul Educaţiei a aprobat în 2004 disciplina opţională Educaţie pentru sănătate pentru clasele I-XII. În toţi anii care s-au scurs de atunci, desfăşurarea orelor respective a depins de profesorii instituţiilor de învăţământ, şi anume dacă au propus opţionalul sau dacă i-au încurajat sau nu pe elevi şi părinţi să-l aleagă. În clasa a VIII-a, de exemplu, cadrele didactice ar trebui să le vorbească elevilor despre teme precum „Dozarea efortului intelectual pentru examene şi concursuri“, „Planuri de viitor: familie, relaţii sociale, impactul vieţii sexuale asupra viitorului“ şi „Toxicomanie“. Educaţia sexuală, numită şi educaţie pentru sexualitate sau educaţie pentru sănătatea reproducerii, poate 
fi abordată în şcoli în timpul orelor de Educaţie pentru sănătate sau la dirigenţie, dacă profesorii nu se stânjenesc. 
 
SECS este o organizaţie neguvernamentală fondată în 1990, cu sprijinul Federaţiei Internaţionale de Planificare Familială/ International Planned Parenthood Federation (IPPF), un ONG global, ca să informeze tinerii în privinţa sexualităţii şi a planificării familiale. În 2015, SECS a publicat în format fizic şi electronic un raport de analiză a disciplinei Educaţie pentru sănătate, cu amănunte despre educaţia sexuală. În urma cercetării, autorii raportului au ajuns la concluzia că Ministerul Educaţiei nu evaluează calitatea predării educaţiei sexuale şi că nu există studii la nivel naţional în legătură cu efectul programului din instituţiile de învăţământ. 
 
Anul trecut, IPPF a publicat un barometru al accesului femeilor la contracepţia modernă în 16 ţări din Uniunea Europeană, iar la campaniile de conştientizare, România e pe ultimul loc, alături de Letonia şi Cehia. Iustina Ionescu, avocată şi manager al Centrului Euroregional pentru Iniţiative Publice, s-a numărat printre specialiştii intervievaţi de redactorii barometrului, pentru care a spus că „după intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, România nu a mai avut acces la fonduri de dezvoltare internaţională, acest lucru influenţând negativ instruirea profesorilor şi a personalului medical“. 
Într-un raport publicat de IPPF, educaţia sexuală era obligatorie în aproape toate ţările din Uniunea Europeană, cu excepţia Ungariei, Bulgariei, Italiei, Marii Britanii şi Poloniei – în general, se predă la orele de educaţie civică, biologie, religie sau educaţie pentru sănătate.
Pe măsură ce copiii cresc, nevoile lor se schimbă. Intervenind la o vârstă la care deja corpul şi experimentele le-au luat-o înaintea informaţiilor şi abilităţilor care îi pregătesc pentru situaţiile respective, suntem în situaţia de a vindeca, nu în cea de a preveni, a spus Carmen Surăianu, director executiv al SECS. 
„Unde găsesc prezervative gratuite?“
De obicei, consilierii şcolari din Bucureşti iau legătura cu SECS fie pentru că vor să-i pregătească pe elevi pentru viitor, fie pentru că elevele rămân însărcinate, ceea ce se întâmplă mai des la liceu decât la şcoala gimnazială. La clasele I-IV, voluntarii, şi ei elevi sau studenţi, le vorbesc copiilor în special despre igiena corporală, iar pe liceeni îi încurajează să pună întrebări în timpul orei sau după încheierea activităţii – să le trimită pe site-ul asociaţiei sau pe un site-partener, unde primesc răspunsuri de la medici ginecologi. Voluntarii nu sunt pregătiţi să ofere informaţii medicale şi de aceea îi îndrumă către specialişti. O întrebare frecventă este: „Unde găsesc prezervative gratuite?“. Sau vor să afle dacă asociaţia oferă contraceptive fără plată. 
 
Li se spune că printre programele naţionale de sănătate derulate de Ministerul Sănătăţii pentru 2015 şi 2016 se află şi Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului. De contracepţie gratuită beneficiază elevele, studentele, şomerele şi femeile care trăiesc din ajutor social, însă contraceptivele nu se găsesc la toate cabinetele de planificare familială. Potrivit unui reportaj Digi24 din ianuarie 2015, ultima licitaţie pentru achiziţionarea de anticoncepţionale şi echipamente se desfăşurase în 2012.
 
„Înţelegerea egalităţii de gen“
Carmen Surăianu, asistent social şi director executiv al SECS, a spus pentru „Weekend Adevărul“ că „dacă educaţia sexuală sau educaţia pentru sănătate, înglobând temele de educaţie sexuală, ar deveni obligatorie, tinerii ar avea ocazia să cunoască mai multe lucruri despre corpul lor, despre modul în care pot relaţiona cu ceilalţi şi despre faptul că oamenii sunt foarte diferiţi şi că e important să-i accepte“. Ştie că dacă vreuna dintre aceste discipline ar deveni obligatorie „nu înseamnă că s-ar rezolva toate problemele“, pentru că eficienţa orelor depinde de conţinutul manualelor şi de implicarea profesorilor şi a părinţilor, dar măcar „s-ar asigura caracterul reptetitiv al informaţiei“. Se gândeşte că e bine ca elevii să-şi formeze de mici obiceiuri sănătoase şi responsabile. „Pe măsură ce copiii cresc, nevoile lor se schimbă. Intervenind la o vârstă la care deja corpul şi experimentele le-au luat-o înaintea informaţiilor şi abilităţilor care îi pregătesc pentru situaţiile respective, suntem în situaţia de a vindeca, nu în cea de a preveni“, a mai adăugat Surăianu. 
 
Gabriel Brumariu, coordonatorul voluntarilor, e de părere că obligativitatea educaţiei sexuale „i-ar ajuta pe tineri să dezvolte nu numai laturi ce ţin de înţelegerea propriului corp, ci ar înţelege şi importanţa non-discriminării şi a egalităţii de gen şi aşa am avea generaţii mai sănătose şi social, nu numai medical“. Educaţia sexuală comprehensivă le-ar explica elevilor şi cum să se ferească de abuzul sexual sau cum să nu-i judece pe oameni în funcţie de orientările sexuale.

Panoul cu prezervative aduse de voluntari din diverse ţări, la sediul Fundaţiei Tineri pentru Tineri.   Foto: Arhiva Fundaţiei
„În primul an de învăţământ la un alt liceu, m-a abordat o doamnă dirigintă care avea o proaspătă mămică în clasa a IX-a. Ea renunţase la şcoală şi îi era teamă să nu-i urmeze exemplul şi celelalte fete“, a zis Teodora Brebu, consilier şcolar.
Ce spun profesorii
Teodora Brebu, consilier şcolar la Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia“, a început colaborarea cu SECS în 2012. „În primul an de învăţământ la un alt liceu, m-a abordat o doamnă dirigintă care avea o proaspătă mămică în clasa a IX-a. Ea renunţase la şcoală şi îi era teamă să nu-i urmeze exemplul şi celelalte fete“, a explicat Teodora Brebu. I se par foarte importante aceste ore pentru că cei mai mulţi elevi nu sunt informaţi, iar unii dintre ei nu discută nici cu părinţii despre începerea vieţii sexuale. La acest liceu nu se predă opţionalul Educaţie pentru sănătate, însă ea şi alţi profesori abordează teme conexe la dirigenţie.  
 
Alina Mihai, profesoară de franceză şi dirigintă la clasa a VII-a la o şcoală situată la periferia oraşului Cluj-Napoca, unde peste 80% din elevi sunt romi, îşi aminteşte că în ultimii cinci ani nu a propus nimeni opţionalul Educaţie pentru sănătate. Ea însă le-a mai vorbit elevilor la orele de dirigenţie despre subiecte similare. „Am avut o experienţă neplăcută când, în cadrul unui consiliu profesoral, mi s-a sugerat că ar fi mai bine dacă n-aş mai discuta «aceste lucruri» cu copiii. Încercasem să vorbesc cu elevii de la clasa a VIII-a despre ce înseamnă să fii mamă la 14 ani, întrucât o colegă de-a lor tocmai născuse, iar ei râdeau de ea“, a spus Alina Mihai. Şcoala încheie anual parteneriate cu branduri de igienă feminină, iar fetele au nevoie de acordul părinţilor ca să primească informaţii despre modificările corpului la pubertate. Dacă profesorii de la oraş îşi mai fac timp să-i informeze pe elevi, deşi nu sunt obligaţi, este greu de aflat ce decizii iau cadrele didactice de la sate. 
 
„Când e cel mai bine să-mi încep viaţa sexuală?“
Şi Adriana Radu (27 de ani) a găsit o cale de a-i educa pe adolescenţii care au nedumeriri despre sexualitate. În 2013 a lansat prima platformă de educaţie sexuală în format video din România: Sexul vs Barza. Adriana Radu, care urmează un program de masterat în Sănătate Publică la Facultatea de Medicină din Berlin, dar şi alţi specialişti, răspund la întrebările pe care le pun adolescenţii pe site: „Când e cel mai bine să-mi încep viaţa sexuală?“, „Prezervativul este sigur?“, „Prezervativul s-a rupt. Pot rămâne însărcinată?“.
 
Una dintre elevele care au rămas însărcinate anul trecut este Maria Pălimaru. Elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu“ din Vaslui, Maria a născut o fată şi, în vară, după ce a luat examenul de Bacalaureat cu 9,96, a treia pe judeţ, numele ei a ajuns în presă. Aceasta a povestit pentru „Adevărul“ în iulie 2016 că s-a străduit să facă naveta la şcoală din satul în care locuia, la scurt timp după ce a venit pe lume fiica ei, şi că în orele petrecute la cursuri mama ei avea grijă de cea mică. Mariei nu i-a fost uşor să le dea vestea părinţilor. „M-am simţit prost, am simţit că am dezamăgit. Părinţii mei aveau alte aşteptări şi a apărut sarcina. (…) Nu am vrut sub nicio formă să renunţ sau să îngheţ anul şcolar. Mi-ar fi fost greu să revin în ritm“, a povestit tânăra. Dar, treptat, s-a pus pe picioare, pentru că a avut sprijinul familiei şi al iubitului ei, elev, de asemenea. Mama adolescentei a căutat atunci consiliere psihologică.
 

Exerciţii de imaginaţie: dacă ai lua HIV?

 
La Colegiul Tehnic Media, pe 17 noiembrie, Alexandra Miroslav (28 de ani), coordonatoarea voluntarilor de la Tineri pentru Tineri, se întâlneşte cu elevii de clasa a XI-a pe hol, aproape de-o uşă. Într-o sală cu calculatoare, pe scaunele dispuse în cerc, se aşază zece liceeni. „Haideţi să ne imaginăm că suntem la o petrecere de celebrităţi şi că luăm autografe de la ei“, le spune Alexandra la începutul orei. Îi îndeamnă să strângă cât mai multe semnături unii de la alţii, iar elevii, cu caietele în mână, fac paşi mari unii către ceilalţi. După încheierea exerciţiului, cei mai mulţi adolescenţi au pe foaie 8 sau 9 semnături. „Dacă v-aş zice că toate semnăturile sunt contacte sexuale şi că semnătura roşie ar reprezenta un contact sexual cu HIV?“, întreabă Alexandra. „Eu n-am roşu“, strigă un elev. „N-ai, dar poate ai o semnătură de la cineva care are roşu pe foaie“, îi răspunde coordonatoarea. Între timp, Alexandra le scrie pe tablă că HIV e un virus, iar SIDA – o boală. 
Alexandra Miroslav  Foto: Arhiva personală
 
Ani la rând, echipa Fundaţiei Tineri pentru Tineri, fondată în 1991, din care fac parte voluntari, mulţi dintre ei elevi la colegii naţionale, a mers în şcoli generale şi licee, să-i înştiinţeze pe elevi despre sănătatea reproducerii şi a familiei. În 2012, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, ONG-ul a pornit proiectul „Îndrăzneşte să fii mare“, care aparţine de strategia Programului Naţional de Educaţie pentru Sănătate în Şcoala Românească. Printre materialele folosite de voluntari la orele din şcoli se numără broşuri cu titluri precum „Anatomie şi fiziologie“, „Tot ce trebuie să ştii despre prezervativ“, „Povestea unei sarcini“, „Contracepţie“ şi „Infecţii cu transmitere sexuală“. Dacă citesc paginile despre contracepţie, elevii găsesc informaţii despre metode de protecţie diverse –inel contraceptiv, soluţii injectabile care conţin progestativ, prezervativ masculin, diafragmă, toate cu o prezentare a eficienţei, a avantajelor şi a dezavantajelor. Pe lângă acestea, sunt şi întrebări sub forma „Ştiaţi că… durata de viaţă a unui spermatozoid este de aproximativ 7 zile de la contactul sexual?“. Nu lipsesc nici lecţiile despre cunoaşterea propriului corp, iubire, intimitate, sistemul reproducător feminin şi sistemul reproducător masculin. 
 
Înţelegerile cu Inspectoratul Şcolar
ONG-ul reface anual acordul de parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi acordurile cu şcolile, pe care le semnează directorii. „Cei care ne caută ne ştiu din anii trecuţi, dar şi noi ne planificăm la început de an în ce licee mergem. În ultimul timp, solicitările au venit mai mult din colegii naţionale“, a spus Alexandra Miroslav. Ea, care îi coordonează pe voluntari, a început să voluntarieze aici cu peste zece ani în urmă. „Deşi am avut o relaţie deschisă cu părinţii, am vrut să aflu din altă parte informaţiile“. Nu crede că e nevoie ca educaţia sexuală să devină disciplină obligatorie, pentru că îşi aminteşte cum se ruşinau profesorii care îi vorbeau în liceu despre lecţii simple ca reproducerea la animale. În plus, are impresia că unii profesori, fără rea intenţie, îşi mai strecoară opiniile şi le dau sfaturi elevilor legat de alegerile pe care ar trebui să le facă şi de valorile personale.
 

Adina Manea, director de programe la Fundaţia Tineri pentru Tineri: „E nevoie de oameni bine pregătiţi care să facă educaţie sexuală“

Adina Manea vorbeşte despre educaţia pentru sănătatea reproducerii    Foto: Arhiva personală

Pentru a afla mai multe puncte de vedere, „Weekend Adevărul“ a vorbit cu Adina Manea, director de programe al Fundaţiei Tineri pentru Tineri; Constantin Cornea, psiholog, şi Iulian Cristache, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi – învăţământ preuniversitar.   
 
„Weekend Adevărul“: Unele ONG-uri propun ca educaţia sexuală să fie obligatorie în învăţământul preuniversitar. Ce părere aveţi? 
Adina Manea: Am încercat să vorbim cu reprezentanţii, pentru că obişnuim să comunicăm unii cu alţii. Numeroase organizaţii au fost interesate de subiect, dar cele mai multe sunt în zona de advocacy, de „împingere“  a unor politici publice, şi nu prea cunoşteau modul în care funcţionează sistemul de învăţământ românesc. Una e să faci implementare în educaţie şi să te ocupi de dezvoltarea personală a copilului, a puberului şi a adolescentului, diferenţiat, în funcţie de vârstă, ţinând cont de caracteristicile socio-culturale, de valorile şi credinţele comunităţii şi alta e să zici: „Ar trebui să se facă aşa pentru că noi credem că ar aduce efecte pozitive în indicatorii de sănătate ai României“. Sunt într-adevăr probleme cu indicatorii de sănătate, mai ales în ce priveşte sarcina la adolescente şi mortalitatea maternă, dar nu cred că educaţia pentru sănătate sau educaţia sexuală ar trebui să fie discipline obligatorii, ci că ar trebui să existe acces universal, pentru că este mai mult despre formare de atitudini, comportamente şi abilităţi decât despre oferire de informaţii. E nevoie de oameni bine pregătiţi care să facă aceste lucruri, iar în sistemul de învăţământ este greu pentru disciplinele obligatorii şi cu atât mai mult pentru cele opţionale. Ar fi nevoie şi de materiale după care să se lucreze. Obligativitatea implică şi licitaţii de manuale. În plus, ar presupune predarea materiei orice-ar fi, indiferent de cât de bine este pregătit cadrul didactic. Aşa am ajunge să avem în mare parte programe despre ce să mănânci, cât să te odihneşti, iar la educaţie pentru sănătatea reproducerii şi a sexualităţii i-ar sfătui doar să folosească prezervativul. Elevul s-ar duce ca la orice materie impusă. Dar aici ce notăm? Atitudinea faţă de o metodă contraceptivă? Atitudinile şi valorile personale nu pot fi notate.
 
Aţi spus că oamenii care predau educaţie pentru sănătate şi educaţie sexuală trebuie să fie pregătiţi. Cine i-a format pe profesori, de exemplu?
Noi, din 2005 până în 2009, pentru că am avut proiecte. Ministerul Educaţiei investeşte financiar în acest program plata cadrelor didactice care desfăşoară opţionalul Educaţie pentru sănătate, dar pentru formarea lor e nevoie de finanţare externă. În perioada 2001-2004 am avut finanţări din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin programe ca Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii. Din 2009 încoace au fost fonduri structurale, dar nu s-a mai făcut formare de cadre didactice. 
 
Voluntarii merg doar la licee sau şi la şcoala generală?
Mai jos de liceu mergem doar în cazul în care suntem solicitaţi de unitatea şcolară. Noi ne desfăşurăm activitatea în Bucureşti şi în alte 14 judeţe (n. r. – inclusiv în oraşele mici, nu doar în reşedinţele de judeţ) şi ajungem cam la 10.000 de adolescenţi pe an, mai ales la clasa a X-a. Studiile arată că cei mai mulţi îşi încep viaţa sexuală la vârsta de 16 ani şi facem un program adaptat, pe care îl discutăm cu cadre didactice, psihologi, părinţi şi consilieri şcolari. Celor mici evident că nu le vorbim despre contracepţie, ci despre corpul uman şi despre familie. În licee merg în echipe de câte doi tineri care au cel puţin vârsta celor cu care stau de vorbă, ca să nu-i expunem unei situaţii nefericite. Ei le vorbesc adolescenţilor atât despre sănătatea reproducerii, cât şi despre sănătatea sexualităţii (n.r. - în DEX, „totalitatea însuşirilor morfologice, fiziologice şi psihologice care caracterizează sexul şi fenomenul sexual“). La şcoala generală le spun despre contracepţie doar dacă este nevoie, pentru că la cele unde s-au dus voluntarii noştri nu ştiu să fi fost cazuri de fete care au rămas însărcinate. La liceu s-a mai întâmplat să ne cheme şi din această cauză. Ca organizaţie, nu vom acoperi mai multe judeţe în viitor, pentru că avem doar în jur de 20 de voluntari activi pe judeţ sau 40, cu cei care vin mai rar, dar ne oferim contribuţia la programul Educaţie pentru sănătate al Ministerului. 

Voluntarii, într-un program de cooperare româno-elveţian      Foto: Arhiva Tineri pentru Tineri

Programul Fundaţiei este acelaşi pentru toate liceele?
Da, programul standard este între 6 şi 12 ore pe clasă, în săptămâni consecutive sau, dacă se negociază diferit, când e „Şcoala Altfel“, de exemplu, e ca un curs, care se face în două zile. Sunt suficiente cadre didactice în Bucureşti care ţin opţionalul Educaţie pentru sănătate, iar voluntarii merg în acele ore sau în timpul orelor de dirigenţie. E important ca adolescenţii, care oricum trec printr-o perioadă de turbulenţă, să înţeleagă riscurile la care se expun atunci când fac nişte alegeri, să ştie ce înseamnă relaţiile sexuale neprotejate şi cu parteneri întâmplători. Mai mult, am aflat că aceste programe întârzie vârsta de debut sexual inclusiv în cazul voluntarilor noştri. 
 
Cum pot orele de educaţie sexuală să prevină abuzul sexual?
Îi ajută pe elevi să fie mai atenţi şi, de exemplu, să îşi dea seama că nu e în regulă când îi atinge cineva într-un mod nepermis. 
 
 

Constantin Cornea, psiholog: „Educaţia sexuală în şcoli ar trebui să se facă cu fiecare gen în parte“

 
„Weekend Adevărul“: Cum îi influenţează pe adolescenţi debutul vieţii sexuale dacă nu îşi cunosc corpul, dacă nu au informaţii despre metode de contracepţie şi despre responsabilitatea pe care o implică relaţiile intime?
Constantin Cornea: Peste 90% din adolescenţi îşi cunosc corpul şi imaginea în oglindă. Se compară din perspectiva proporţiilor cu cei de acelaşi sex şi eventual descoperă excitaţia şi orgasmul prin masturbare. Informaţiile, fotografiile sau filmele cu conţinut sexual sunt acum la îndemâna copiilor şi astfel, ei descoperă destul de devreme cum arată corpul unei persoane de sex opus, aparatul genital şi, probabil, cum decurge un act sexual. Pentru mine, în calitate de psiholog, cea mai mare problemă din ziua de azi e că materialele cu conţinut sexual ajung mult prea devreme la copii. Şi principala tulburare devine lipsa de afecţiune. Sunt tentaţi să încerce ceea ce au văzut înainte de a vorbi despre sentimente şi cum se cultivă acestea, despre emoţiile care ar trebui simţite printr-un sărut sau o strângere de mână, care devin deja elemente neinteresante pentru adolescent. Astfel, sexualitatea strică principala calitate umană: aceea de a dezvolta sentimente înainte de a trece la actul sexual. Foto: Arhiva personală
 
Dacă profesorii sau reprezentanţii unor ONG-uri, care ţin ore de educaţie sexuală în şcoală, n-ar fi bine pregătiţi şi n-ar şti cum să abordeze subiectul, cum i-ar afecta pe elevi? 
Adolescenţii vor avea tendinţa să ia în râs tot ceea ce ţine de sexualitate. Ei îşi maschează astfel emoţiile resimţite în legătură cu un subiect atât de sensibil, iar pe de altă parte, doresc să demonstreze că şi-au început deja viaţa sexuală şi ştiu destule despre aceasta. Părerea mea este că educaţia sexuală în şcoli ar trebui să se facă cu fiecare gen în parte; să se poarte aceste discuţii cu băieţii şi fetele în clase diferite. Aşa vor fi mai puţin incomodaţi şi vor deveni mai deschişi în captarea unor informaţii cu adevărat valoroase.
 
Au venit la dumneavoastră părinţi pentru consiliere psihologică, ca să înveţe cum să le vorbească copiilor despre viaţa sexuală? 
Bineînţeles că am avut discuţii cu părinţi de adolescenţi. Mi-am format câteva opinii legate de conversaţiile despre viaţa sexuală: până în jurul vârstei de 10 ani, cel mai important aspect ţine de sentimentul sau trăirea romantică. Ar fi, din punctul meu de vedere, un abuz să vorbeşti la această vârstă despre sex, în condiţiile în care sentimentele şi gesturile de dragoste şi afecţiune sunt mai importante pentru o relaţie decat sexul în sine. Aceste informaţii se pot obţine din romane, filme şi piese de teatru de calitate. După 11 ani, se poate discuta despre elementele care ţin de igiena intimă, de sărut, de atingere sau despre ceea ce simt copiii şi cum îşi pot explica: de la trăirile care ţin de sentimente, până la elementele care ţin de excitaţie, masturbare sau sex. Informaţiile stricte legate de masturbare sau sex este bine să fie aduse la cunoştinţă de către părintele de acelaşi sex, de psihologi sau de profesori. 
 
Au venit şi adolescenţi pentru consiliere psihologică în legătură cu viaţa sexuală sau cu abuzul sexual? 
Am discutat în cabinet cu persoane care au fost abuzate de părinţi, profesori, vecini sau colegi. Travaliul, de obicei, a fost greoi din cauza traumei suferite, dar şi din cauza ruşinii resimţite ulterior. Pot spune că rezutatele au fost foarte bune şi că s-a reuşit remedierea traumei. Adolescentul sau adolescenta şi-a desfăşurat viaţa familială, şcolară şi socială fără probleme majore. Celor veniţi pentru a afla despre viaţa sexuală le-am vorbit şi despre un cod al bunelor maniere în raportul cu sexul opus, cu familia şi societatea. Am discutat despre masturbare, despre igienă sexuală, despre cât de important este să nu confunde dragostea cu sexul. Cred că informatii¬le de pe internet pot induce în eroare sau pot fi interpretate greşit.
 

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi din România - învăţământ preuniversitar: E bine să se facă educaţie sexuală, dar fără exagerare

 
„Weekend Adevărul“: Educaţia sexuală se predă la opţionalul Educaţie pentru sănătate şi, de asemenea, voluntarii unor ONG-uri desfăşoară astfel de ore. Vedeţi vreo problemă?
Iulian Cristache: Nu consider că este o problemă că educaţia sexuală se predă în şcoală. La clasele I-IV este suficient să vorbim de o cunoaştere a corpului uman, nu şi despre contracepţie şi aparat reproducător, pentru că riscăm să-i abuzăm emoţional pe elevi, având în vedere vârsta. La nivelul ciclului gimnazial, aceste noţiuni de educaţie sexuală pot fi integrate în manualul de biologie. Aici discuţiile sunt binevenite, ţinând cont de schimbările care apar la copii. Nu sunt de acord însă cu predarea acestor cunoştinţe de ONG-uri, ci mai degrabă de profesionişti, de medici. Foto: Arhiva personală
 
Care credeţi că e rolul familiei în ce priveşte educaţia sexuală?
Nimeni nu poate cunoaşte mai bine copilul decât un părinte. Familia ar trebui să aibă un rol determinant nu numai în discuţiile despre educaţia sexuală, ci şi în educaţia de zi cu zi. Sunt familii care se jenează să vorbească astfel de lucruri şi atunci sursele principale de informare devin internetul sau colegii mai mari, iar în astfel de cazuri, este nevoie de predarea acestor noţiuni în şcoală.
 
Ar fi de ajutor pentru elevi ca educaţia sexuală să fie disciplină obligatorie? 
Consider că sunt suficiente orele de dirigenţie, de biologie sau opţionalul Educaţie pentru sănătate. Să nu uităm că există psiholog, medic şcolar şi medici de familie care se pot ocupa de educaţia sexuală. Sunt şi cabinete gratuite de planificare familială. E bine să se facă educaţie pe această temă, dar fără exagerare. La gimnaziu, de exemplu, avem deja un plan-cadru suficient de încărcat. 
 

Legea pentru „Inocenţa copilăriei“

În mai 2016, fostul deputat PSD Ninel Peia a depus la Parlament proiectul de lege „Inocenţa copilăriei“, care să interzică orele de educaţie sexuală în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, „fără acordul scris al părinţilor sau al tutorelui“. Printre susţinătorii iniţiativei legislative a fost şi Alianţa Părinţilor din România, un ONG fondat vara aceasta, „ca demers venit în urma încercărilor repetate ale unor ONG-uri, străine de interesul nostru naţional, de a introduce în şcolile din ţara noastră educaţia sexuală“, cum a spus într-un video Cristian Filip, preşedintele Alianţei Părinţilor şi cofondatorul Fundaţiei Creştine „Părintele Arsenie Boca“. 
 
Coaliţia pentru Familie nu şi-a exprimat punctul de vedere despre educaţia sexuală în şcoli, dar a îndrumat „Weekend Adevărul“ spre Alianţa Părinţilor din România. Cu acest prilej, Cristian Filip a explicat că: „Alianţa reprezintă părinţii din toată ţara, din absolut toate zonele sociale şi teologice. Are în egală măsură membri care sunt ortodocşi, adventişti, penticostali, evrei sau musulmani. De asemenea, are părinţi doctori docenţi şi are părinţi muncitori. Are părinţi care sunt patroni şi părinţi care sunt şomeri. În Alianţă sunt părinţi care sunt pentru educaţie sexuală şi care sunt împotriva educaţiei sexuale de orice fel. Şi a treia categorie: părinţi care sunt de acord cu o anumită formă de educaţie sexuală, dar în niciun caz cu cea care în străinătate se numeşte «educaţie sexuală comprehensivă».  Noi milităm pentru o educaţie responsabilă. (…) În ceea ce priveşte legea pentru «Inocenţa copilăriei», au susţinut-o peste 125 de ONG-uri. Ceea ce se solicită este acordul scris al părinţilor, pentru că părintele e cel care răspunde pentru copilul său. Educaţia sexuală e o chestiune extrem de intimă, pentru că nu toţi copiii au aceeaşi dezvoltare. Unul se dezvoltă fizic mai repede şi poţi să discuţi cu el mai devreme. Altul, pur şi simplu mental nu acceptă chestiunile de genul acesta până la o anumită vârstă“. 
 
Ulterior, Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a declarat pentru un post de televiziune: „Numai cu aprobarea scrisă a părintelui se poate desfăşura acest opţional la nivelul unităţilor de învăţământ“.
    

Importanţa consultaţiei ginecologice

Anul acesta, pe 27 octombrie, a avut loc în Bucureşti o conferinţă de presă despre metodele contraceptive cu regim extins de administrare (n. r – alegerea unui tratament pentru o anumită perioadă de timp, în funcţie de criterii precum: vârsta, frecvenţa activităţii sexuale şi riscurile de infecţii), unde au vorbit Monica Cîrstoiu, şefa secţiei de Obstetrică-Ginecologie III de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, şi Iuliana Ceauşu, şefa secţiei Obstretică-Ginecologie a Spitalului Clinic Dr. „Ioan Cantacuzino“. Ambele specialiste au argumentat importanţa programărilor la ginecolog pentru discuţii despre metode de contracepţie şi nu numai. 
 
„De când ar trebui să vorbim despre educaţie sexuală? Conform studiilor UNICEF din 2009, România a ocupat primul loc în Europa, în ce priveşte numărul de naşteri înregistrate în rândul minorelor.  (...) O sarcină care nu este tratată cu responsabilitate şi cu o supraveghere corectă poate să ducă şi la complicaţii care la fetele tinere cresc rata de mortalitate maternă“, a explicat Monica Cîrstoiu. 
 
 
 
citeste totul despre: