Reglementarea timpului pentru temele pentru acasă: „Ideea ministerului nu e rea, dar e imposibil de pus în aplicare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ideea Ministerului Educaţiei de a reglementa timpul pe care elevii din clasele primare şi din gimnaziu îl alocă temelor pentru acasă a stârnit reacţii diverse atât în rândul specialiştilor cât şi pe reţelele de socializare. Deşi susţin că ideea este de bun augur, experţii în Educaţie şi reprezentanţi ai elevilor arată, deopotrivă, că ea este dificil de implementat, având în vedere că în România se predau mai multe materii ca în Occident.

Din acest motiv, profesorii simt nevoia să le dea copiilor teme pentru acasă indiferent că este vorba de matematică, română, muzică sau desen. Totuşi, aceiaşi specialişti admit că experienţa internaţională demonstrează că un astfel de ordin ar putea fi eficient, reuşind să-i apropie pe elevi de şcoală şi să-i determine pe aceştia să fie mai dedicaţi şi mai atenţi la ore. „Ideea e foarte bună, în multe situaţii copiii petrec multe ore la şcoală”, arată aceştia.

Două ore de teme pentru elevii de gimnaziu

Toată dezbaterea a pornit de la o declaraţie a ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru, care va da luni un ordin de ministru prin care să facă ordine în sistem. Concret, potrivit oficialului, în cazul învăţământului primar, timpul destinat temelor nu va depăşi o oră, excepţie făcând clasa pregătitoare, în timp ce elevii de gimnaziu nu ar trebui să petreacă mai mult de două ore făcând teme pentru acasă. În ceea ce-i priveşte pe elevii de liceu, aceştia nu sunt prinşi în ordin, susţine Dumitru, lăsând libertate totală profesorilor de liceu.

„Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are şapte, opt, nouă ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute”, a explicat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Ce intenţie s-ar ascunde în spatele ordinului

Părerile legat de noul ordin sunt împărţite. Spre exemplu, profesorul de matematică Ştefan Vlaston afirmă că în spatele acestei intenţii se află dorinţa Ministerului Educaţiei de a stârpi un fenomen care a ajuns la cote alarmante în România: meditaţiile, chiar la profesorul de la clasă.

„Mulţi profesori se aruncă şi dau foarte multe teme grele, exerciţii pe care nu le fac la clasă pentru a-i atrage pe elevi la meditaţii. E şi o modalitate pentru a-i opri pe aceşti dascăli. Pe de altă parte, un astfel de ordin e imposibil de aplicat. Indiferent de câte teme îi dai elevului, ei le rezolvă diferit. Unul e mai rapid, altul e mai lent, profesorul nu are cum să verifice dacă se respectă acei timpi stabiliţi de minister”, a explicat expertul în Educaţie Ştefan Vlaston.

Specialistul adaugă că deşi intenţia de a limita temele pentru acasă nu e una rea, având în vedere că astfel de sisteme funcţionează în Finlanda sau în America, ea nu poate da roade la noi, pe motiv că sistemul nu este reformat suficient. Iar materia rămâne la fel de stufoasă, indiferent dacă temele copiilor vor fi mai puţine decât înainte. „Nu a fost rezolvată curricula, nici planul cadru”, a punctat specialistul.

Experienţa Statelor Unite ale Americii

Spre comparaţie, în Statele Unite ale Americii dar şi în Finlanda, nu există teme pentru acasă, cel puţin nu sub forma celor care se dau în sistemul românesc. „Au teme, dar sunt sub formă de proiecte şi muncesc mult mai mult pentru ele. Profesorii nu-i plictisesc cu aceleaşi exerciţii, îi pun să citească, să gândească şi să facă proiecte care să îi stimuleze”, a arătat o mămică, arătând cu degetul spre timpul pe care copiii săi îl petrec făcând teme.

„Aş dori să accentuez şi o notă pozitivă a acestei intenţii. În spaţiul public e primul semnal în legătură cu faptul că acasă copiii lucrează prea mult. Însă, atunci când spun 60 de minute sau 120 de minute ajung să duc în derizoriu acest timp, fiecare copil lucrează în stilul lui”, a completat şi Marian Staş, expert în Educaţie.

„Succesul nu stă în câte teme se fac acasă”

De cealaltă parte, reprezentanţii elevilor au fost uimiţi să afle că un astfel de ordin se află în sertarul Ministerului Educaţiei, fără ca o discuţie să fie purtată în spaţiul public măcar cu cei implicaţi - elevi, părinţi, profesori.

„Ce se doreşte nu e o intenţie rea, e cât se poate de legitimă, problema e că modul în care se doreşte punerea ei în practică este eronată. Nu e normal să dai un ordin de ministru fără o consultare publică, nu a existat niciun fel de dezbatere. Nu văd care este competenţa ministerului să se implice în viaţa personală a elevilor după ce aceştia pleacă din şcoală. Ar putea da recomandări, dar nu un ordin. Oricum, succesul nu stă în câte teme face elevul acasă”, a explicat Horia Oniţă, vicepreşedinte educaţional la Consiliul Tineretului şi fost preşedinte al Consiliului Elevilor din România.

 

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite