Sorin Cîmpeanu: În şcoli se vor respecta normele de protecţie sanitară. Elevii care au contraindicaţii medicale vor avea acces în continuare la şcoala online
0Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că în şcoli se vor respecta în continuare normele de protecţie sanitară, după 13 septembrie, când se vor relua cursurile, printre care purtarea măştii, distanţare adecvată şi aerisirea spaţiilor. El a precizat că elevii care au contraindicaţii medicale vor avea în continuare acces la şcoala online.
Sorin Cîmpeanu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că sunt luate în considerare evoluţii epidemiologice complet atipice şi sunt făcute eforturi ca şcolile să fie pregătite.
„Numitorul comun este dat de dorinţa Ministerului, împreună cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, de începere a şcolii cu prezenţă fizică pentru toţi elevii din data de 13 septembrie. Luăm cu toţii în considerare evoluţii epidemiologice complet atipice, nu ne dorim aceste evoluţii, facem eforturi ca şcolile să fie pregătite din toate perspectivele, rămânând în acelaşi timp optimişti şi unii, şi alţii că vom putea relua şcoala cu prezenţă fizică pentru toţi elevii începând cu 13 septembrie”, a transmis ministrul Educaţiei.
El a precizat că în şcoli se vor respecta în continuare normele de protecţie sanitară.
„În şcoli se vor respecta în continuare normele de protecţie sanitară: distanţare adecvată, reguli de igienă, aerisire spaţii de învăţământ, purtarea, din păcate, încă obligatorie, a măştii de protecţie. Pentru că aceste reguli vor rămâne în vigoare, pentru că în şcoli avem în valoare absolută cei mai mulţi vaccinaţi dintre toate categoriile socio-profesionale, pentru că în şcoli se respectă mai riguros aceste reguli, am dreptul să fiu optimist că vom putea începe cu prezenţă fizică”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
El a declarat că elevii cu contraindicaţii medicale vor avea acces la şcoala online.
„Elevii care au contraindicaţii medicale, certificat medical, vor trebui să aibă în continuare acces la învăţământ online pentru că pandemia nu s-a încheiat şi vor avea în continuare acces acei elevi care au comorbidităţi sau care au contraindicaţii certificate medical, vor avea acces în continuare la şcoala online”, a mai transmis ministrul Educaţiei.