Rezultate sesiune specială BAC 2017: 77,95% din candidaţi au promovat

Rezultate sesiune specială BAC 2017: 77,95% din candidaţi au promovat

Doi candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10.

Dintre cei 195 de candidaţi care au susţinut anul acesta sesiunea specială a examenului naţional de Bacalaureat 2017, 152 au obţinut medii de promovare. Faţă de anul trecut, rata promovabilităţii a crescut cu aproximativ 10 procente.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat vizează absolvenţii de liceu din loturile olimpice care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi pentru liceenii care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioadă cu prima sesiune a examenului propriu-zis (iunie-iulie).
 
Distribuţia pe tranşe de medii este următoarea: 45 de medii între 9 şi 9.99, 30 de medii între 8 şi 8.99, 29 de medii între 7 şi 7.99 şi 46 de medii între 6 şi 6.99. Doi candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10.
 
Rezultatele detaliate au fost publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, care a organizat în condiţii optime sesiunea specială 2017.
 
Sesiunea specială a început pe 29 mai cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă. Pe 31 mai a avut loc proba de competenţe lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar între 2 şi 3 iunie cea pentru competenţele digitale. 
 
Probele scrise au început pe 6 iunie cu limba şi literatura română, iar pe 7 a fost proba obligatorie a profilului (română sau istorie). Proba la alegere a specializării a fost pe 8 iunie, iar ultima, cea de limbă maternă, pe 9 iunie. 
citeste totul despre: