Rea, dar bună! Pensionarea anticipată a profesorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionarea anticipată a profesorilor ar putea lăsa loc tinerilor cu fără prea multă experienţă FOTO Arhivă
Pensionarea anticipată a profesorilor ar putea lăsa loc tinerilor cu fără prea multă experienţă FOTO Arhivă

Proiectul pensionării anticipate a profesorilor ar fi binevenit, potrivit specialiştilor, pentru că uzura psihică e mare. În acelaşi timp este nevoie de îmbunătăţirea formării iniţiale a dascălilor tineri pentru ca retragerea din sistem a cadrelor didactice cu experienţă să nu lase elevii pe mâna unor profesori slab pregătiţi.

Comisia de învăţământ a Senatului a dat aviz favorabil unei iniţiative legislative de modificare a legii educaţiei naţionale prin care profesorilor li se permite să se pensioneze înainte de împlinirea vârstei legale, cu condiţia să aibă un stagiu de cotizare de 30 de ani. 

Potrivit lui Liviu Pop iniţiatorul proiectului „există profesori care îşi doresc pensionarea anticipată la cerere pentru că nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare, iar acest fapt se reflectă în rezultatele elevilor”. 

Proiectul, deşi mai trebuie votat şi în plenul Senatului, este bine văzut de către profesori şi experţi, dar şi de către psihologi. „E binevenită o astfel de iniţiativă. Sunt cazuri de profesori care nu mai pot face faţă încă câtorva ani până la pensionare, sunt extenuaţi psihic, după 30 de ani carieră. Am avut colegi cu depresie, au avut boli somatice cauzate de stres. Sunt, pe de altă parte şi persoane care sunt capabile să facă faţă şi după pensionare câtiva ani, dar mulţi după 50 de ani, nu prea mai pot, suferă de depresie, de burnout”, a explicat psihologul Mihai Copăceanu.

Am putea rămâne fără mulţi profesori de calitate

Preşedintele Asociaţiei Edu Cer, Ştefan Vlaston, este de acord cu psihologul, dar consideră că posibilitatea pensionarii profesorilor cu trei ani mai devreme de limita de vârstă ar putea produce mari probleme în sistem. 

„Argumente contra ar fi că rămânem dintr-o dată fără cadre didactice. Acestea în prag de pensie sunt cele mai valoroase, nu cei care au venit şi stau un an, doi sau trei pentru că nu ştiu unde să se ducă. Salariul va fi mai mare decât pensia, dar vârsta, problemele de sănătate îi vor tenta pe profesori să stea acasă, chiar dacă pensia va fi mai mică. Contraargumentul ar fi: cu cine îi înlocuim? Cu suplinitori sau cu profesori care nu au loc de muncă în altă parte?”, a comentat pentru Adevărul „Ştefan Vlaston”, care deşi a continuat să predea vreme de un an şi jumătate după ce s-a pensionat îşi aduce aminte că multe colege dezvoltaseră probleme psihice din cauza stresului şi nu mai erau capabile să predea.

De asemenea, preşedinta Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie, Daniela Vişoianu, crede că trebuie să fie asigurat un transfer de competenţe de la profesorii valoroşi către profesorii tineri şi că dreptul de muncă după pensionare, de plată cu ora pentru profesorii care aleg să iasă la pensie, trebuie reglementat în aşa fel încât să nu fie coruptibil. 

Trebuie crescute salariile, dar pe criterii de performanţă

Ştirea că profesorii s-ar putea pensiona mai devreme vine aproape în acelaşi timp cu publicarea posibilelor salarii ale cadrelor didactice după noul proiect al salarizării. Creşterea salariilor ar putea avea darul aducerii în sistemul de învăţământ a unui număr mai mare de absolvenţi de calitate şi care ar putea acoperi golul lăsat de profesorii care se pensionează mai devreme, însă, potrivit preşedintei Coaliţiei pentru Educaţie, decizia ar trebui să fie însoţită de măsuri care să conducă la dezvoltarea profesională a cadrelor didactice şi la creşterea calităţii educaţiei.

Ies din sistem oameni cu experienţă, dar tinerii nu sunt trecuţi printr-o formare iniţială de calitate. În continuare nu avem un sistem de evaluare bazat pe performanţă Daniela Vişoianu preşedinta Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie

Ce salarii vor avea profesorii

Potrivit proiectului legii salarizării, un învăţător debutant ar avea la finele anului salariul de 1.705 lei, în 2020 - 3.237 de lei, iar 2022 - 3.916 lei, pe când un învăţător cu grad maxim ar avea în 2017 - 2.800 de lei, în 2020 - 24.833 de lei, iar în 2022 - 5.465 de lei. În cazul unui profesor debutant, creşterea salarială ar fi de la 1.962 de lei în 2017, la 3.520 în 2020 şi la 4.098 în 2022.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite