Proiect Statutul elevului: Telefoanele mobile, interzise la cursuri; elevii, sancţionaţi dacă au comportament violent sau jignitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Telefoanele mobile sunt interzise în timpul cursurilor, cu excepţia cazurilor în care sunt folosite în procesul educativ sau în situaţii de urgenţă. Elevii care au comportamente jignitoare, de intiminare şi discriminare şi se manifestă violent în limbaj şi comportament faţă de colegi şi profesori sau incită la acte de violenţă în şcoală sau în afara ei vor fi sanţionaţi.



Fiecare elev răspunde doar pentru propriile fapte, sancţiunile nu pot fi colective, iar mustrarea în faţa colectivului sau a şcolii este interzisă, potrivit proiectului Statutului elevului.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul Statutului elevului, care reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ de stat, particular sau confesional.
Potrivit documentului, elevii au obligaţia să frecventeze toate orele de curs şi să se pregătească la fiecare disciplină de studiu, să respecte regulamentele şi deciziile unităţii de învăţământ, să respecte curăţenia, liniştea şi ordinea în spaţiul şcolar, să folosească manualele şcolare primite gratuit şi să le restituie în stare bună, la sfârşitul anului şcolar, să păstreze integritatea şi buna funcţionare a bazei material. În cazul în care un elev produce prejudicii bazei material, acesta va suporta contravaloarea, în urma constatării culpei individuale, şi nu colective.
Prin noul Statut, le este interzis elevilor să folosească telefoanele mobile în timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor. Excepţie fac doar situaţiile în care, cu acordul cadrului didactic, telefoanele mobile sunt folosite în procesul educativ sau în situaţii de urgenţă.
Elevilor le este interzis să lanseze anunţuri false către serviciile de urgenţă, să aibă comportamente jignitoare, de intimidare şi de discriminare, să manifeste violenţă în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ, să folosească limbaj trivial sau invective în perimetrul şcolar.
În timpul programului şcolar, elevii nu pot părăsi perimetrul şcolii şi le este interzis să provoace, să instige şi să participe la acte de violenţă în unitatea de învăţământ şi în afara ei.
De asemenea, elevilor le este interzis să distrugă documentele şcolare, precum cataloage, foi matricole şi orice alte documente din această categorie  sau să deterioreze bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ, să introducă şi să difuzeze în şcoală materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea, unitatea şi integritatea naţională, care cultivă violenţa, intoleranţa sau care lezează imaginea publică.
Documentul mai prevede că sunt interzise blocarea căilor de acces în spaţiile de învăţământ, deţinerea sau consumul în şcoală de droguri, băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, ţigări, substanţe etnobotanice, participarea la jocuri de noroc, introducerea şi folosirea oricărui tip de arme, de produse pirotehnice, muniţie, petarde, pocnitori, spray-uri lacrimogene sau paralizante.
Elevii nu pot aduce în şcoală materiale electorale, de prozelitism religios, cu caracter obscen sau pornografic.
Elevii care încalcă aceste reguli pot fi sancţionaţi doar dacă faptele s-au petrecut în şcoală. Sancţiunile care pot fi aplicate elevilor sunt: observaţie individuală; mustrare scrisă; retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale “Bani de liceu”, a bursei profesionale; mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ; preavizul de exmatriculare şi exmatricularea.
Toate sancţiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor cât şi părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali, pentru elevii minori. Sancţiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, în funcţie de fiecare caz în parte.
Mustrarea elevilor în faţa colectivului clasei sau al şcolii este interzisă în orice context, la fel şi orice formă de agresiune fizică. Unitatea de învăţământ preuniversitar sau cadrele didactice nu pot să aplice sancţiuni colective. Orice elev poate fi sancţionat numai pentru propria culpă.
Observaţia individuală constă în atenţionarea elevului cu privire la încălcarea regulamentelor în vigoare, ori a normelor de comportament acceptate. Măsura trebuie insoţită de consilierea elevului, care să urmărească remedierea comportamentului. Sancţiunea se aplică de către profesorul diriginte, învăţătorul, institutorul, profesorul pentru învăţământul primar sau de către directorul unităţii de învăţământ.
Mustrarea scrisă constă în atenţionarea elevului, în scris, de către profesorul pentru învăţământul primar sau profesorul diriginte, cu menţionarea faptelor care au determinat sancţiunea. Sancţiunea este propusă consiliului clasei de către cadrul didactic la ora căruia s-au petrecut faptele susceptibile de sancţiune, spre validare. Sancţiunea se consemnează în registrul de procese -verbale al consiliului clasei şi într-un raport care va fi prezentat consiliului profesoral de către învăţătorul, institutorul, profesorul pentru învăţământul primar sau profesorul diriginte, la sfârşitul semestrului. Documentul conţinând mustrarea scrisă va fi înmânat elevului sau părintelui ori tutorelui, pentru elevii minori, personal sau, în situaţia în care acest lucru nu este posibil, prin poştă, cu confirmare de primire. Sancţiunea se înregistrează în catalogul clasei, precizându-se numărul documentului şi poate fi însoţită de scăderea notei la purtare, respectiv de diminuarea calificativului, în învăţământul primar.
Retragerea temporară sau definitivă a bursei se aplică de către director, la propunerea consiliului clasei, aprobată prin hotărârea consiliului profesoral. Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare, respectiv de diminuarea calificativului, în învăţământul primar, aprobată de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.
Mutarea disciplinară la o clasă paralelă, în aceeaşi unitate de învăţământ, se consemnează într-un document care se înmânează de către învăţător, institutor, profesorul pentru învăţământul primar, profesorul diriginte, director, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal al elevului minor şi elevului, dacă acesta are capacitate de exerciţiu. Sancţiunea se consemnează în catalogul clasei şi în registrul matricol, putând fi însoţită de scăderea notei la purtare, validată în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.
Preavizul de exmatriculare se întocmeşte de către profesorul diriginte, pentru elevii care absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15% din totalul orelor de la o singură disciplină sau modul, cumulate pe un an şcolar, se semnează de către acesta şi de director. Acesta se înmânează elevului şi, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal. Sancţiunea se consemnează în registrul de evidenţă a elevilor şi în catalogul clasei şi se menţionează în raportul consiliului clasei la sfârşit de semestru sau de an şcolar, putând fi însoţită de scăderea notei la purtare, care se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.
Exmatricularea constă în eliminarea elevului din unitatea de învăţământ preuniversitar în care acesta a fost înscris, până la sfârşitul anului şcolar.  Exmatricularea poate fi: cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu;  fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ; exmatriculare din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere, pentru o perioadă de timp. Elevii exmatriculaţi din unităţile de învăţământ liceal şi postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile, se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ.
Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul şcolar următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri grave prevăzute de Statututul elevului sau de Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ, ori apreciate ca atare de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ. Sancţiunea se aplică şi pentru un număr de cel puţin 40 de absenţe nejustificate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină de studiu sau modul, cumulate pe un an şcolar. Dacă abaterea constă în absenţe nemotivate, sancţiunea exmatriculării se poate aplica numai dacă, anterior, a fost aplicată sancţiunea preavizului de exmatriculare. Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol. Sancţiunea se comunică de către directorul unităţii de învăţământ, în scris elevului şi sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal. Sancţiunea, însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.
Exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral. Sancţiunea, însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei şi se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol. Sancţiunea se comunică de către directorul unităţii de învăţământ, în scris elevului şi sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.
Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de 3-5 ani, se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral. Sancţiunea se aplică prin ordin al ministrului Educaţiei, prin care se stabileşte şi durata pentru care se aplică această sancţiune. În acest sens, directorul unităţii de învăţământ transmite Ministerului Educaţiei propunerea motivată a consiliului profesoral privind aplicarea acestei sancţiuni,  împreună cu documente sau orice alte probe din care să rezulte abaterile deosebit de grave săvârşite de elevul propus spre sancţionare.  Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei şi în registrul matricol şi se comunică de către Ministerul Educaţiei, în scris, elevului şi, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.
După opt săptămâni sau la încheierea semestrului ori a anului şcolar, consiliul se reîntruneşte. Dacă elevul căruia i s-a aplicat o sancţiune dă dovadă de un comportament fără abateri  pe o perioadă de cel puţin opt săptămâni de şcoală, până la încheierea semestrului sau a anului şcolar, prevederea privind scăderea notei la purtare, asociată sancţiunii, se anulează. Anularea prevederii referitoare la scăderea notei la purtare se aprobă de autoritatea care a aplicat sancţiunea.
Pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar, la fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe semestru la o disciplină sau modul, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct.
Elevii care au deteriorate sau sustras bunuri din şcoală sunt obligaţi să acopere toate cheltuielile pentru lucrările de reparaţii sau, după caz, să restituie bunurile ori să suporte toate cheltuielile pentru înlocuirea acestora.
În cazul distrugerii sau deteriorării manualelor şcolare primite gratuit, elevii înlocuiesc manualul deteriorat cu un exemplar nou, corespunzător disciplinei, anului de studiu şi tipului de manual deteriorat. În caz contrar, elevii vor achita contravaloarea manualelor respective. Elevii nu pot fi sancţionaţi cu scăderea notei la purtare pentru distrugerea sau deteriorarea manualelor şcolare.
Elevii sancţionaţi sau părinţii acestora pot face contestaţie la Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, în termen de cinci zile de la aplicarea sancţiunii. Contestaţia se soluţionează în 30 de zile de la depunerea acesteia la secretariatul unităţii de învăţământ. Hotărârea Consiliului de Administraţie nu este definitivă şi poate fi atacată ulterior la instanţa de contencios administrativ din circumscripţia unitaţii de învăţământ sau a domiciliului petentului.
Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ poate fi contestată, în scris, la Ministerul Educaţiei în termen de cinci zile lucrătoare de la comunicarea sancţiunii.    
Noul Statut al elevului va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite