Profesorul de Filosofie care s-a iubit cu o elevă sinucigaşă: „Nu a existat nicio plângere penală împotriva mea”
0Profesorul de Filosofie, care acum cinci ani a avut o relaţie extraconjugală cu o elevă de la clasă ce s-a sinucis din dragoste, susţine că are tot dreptul să continue să predea în învăţământul preuniversitar de vreme ce numele său "nu a apărut niciodată în centrul vreunei anchete sau sesizări privind abaterile profesionale sau de conduită”, după cum se arată într-o replică transmisă redacţiei „Adevărul”.
Profesorul de filosofie Walther Prager s-a întors în învăţământul preuniversitar, după 5 ani de pauză. În 2010 a avut o relaţie extraconjugală cu o elevă de-ale sale, de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Capitală, care s-a sinucis din dragoste.
Însă în această vară, Prager a luat examenul de titularizare cu nota 8,23, iar acum are o normă de 13 ore la Colegiul Naţional „Matei Basarab” din Bucureşti, pe un post rezervat inspectorului şcolar pentru discipline socio-umane Gabriel Horvat, dar şi câte două ore la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” şi la Liceul de Coregrafie „Florea Capsali” din Capitală.
Profesorul susţine că nu-l împiedică nimic să se întoarcă la catedră, deoarece tragedia s-a produs după ce eleva absolvise, iar el demisionase de la „George Coşbuc”, astfel încât n-a avut loc nicio anchetă disciplinară sau de conduită care să îi condiţioneze accesul în învăţământul preuniversitar. În plus, părinţii fetei n-au făcut plângere penală împotriva sa.
„Informându-mă despre apariţia în publicaţia <<Adevărul>> a articolului <<Profu' Casanova predă din nou Filosofie, la Matei Basarab>> (14 octombrie 2015), am de făcut următoarele precizări.
În primul rând, relatarea incidentului petrecut în urmă cu aproximativ cinci ani nu subliniază suficient faptul că persoanele implicate nu erau încadrate într-o aceeaşi unitate învăţământ la momentul respectiv: eu nu aveam calitatea de profesor în învăţământul preuniversitar şi nu activam profesional în Bucureşti, iar Gabriela Dumitru era studentă la Academia de Arte din Bucureşti. Prin urmare, nu a fost cazul unui incident care să intre în atenţia autorităţilor din sistemul de învăţământ, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
În plus, incidentul nu a constituit obiectul unei cercetări penale care să mă vizeze şi nu a existat nicio plângere penală împotriva mea. Cu toate acestea, recunosc dreptul publicaţiei dumneavoastră de a discuta orice subiect socotit a fi de interes, cu rugămintea de a fi excluse sugestiile incorecte prezente în articol, cum că mi-aş desfăşura activitatea profesională în pofida încălcării conduitei profesionale, că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti mi-ar fi acceptat cererea de a profesa în învăţământ încălcând regulamentul de a verifica conduita profesională a solicitantului, sau că actualul angajator, Colegiul Naţional <<Matei Basarab>>, mi-ar fi semnat contractul de muncă prin nerespectarea unei posibile interdicţii ca eu să profesez în domeniul învăţământului.
Verificarea parcursului meu profesional în învăţământ cu o vechime de trei ani mi-ar confirma afirmaţiile, deoarece numele meu nu a apărut niciodată în centrul vreunei anchete sau sesizări privind abaterile profesionale sau de conduită, nici la nivelul şcolilor unde am predat, nici la nivelul Inspectoratului Şcolar”, este punctul de vedere transmis de Walther Prager pe adresa redacţiei.
Profesorul de filosofie a fost acuzat în urmă cu cinci ani că ar fi vinovatul moral pentru sinuciderea unei foste eleve de la Colegiul „George Coşbuc“ din bucureşti, cu care acesta ar fi avut o relaţie amoroasă.
Poliţia nu l-a considerat atunci vinovat pentru sinuciderea fetei, iar Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti a spus că „nu există nicio hotărâre judecătorească împotriva sa, iar noi nu putem să îi interzicem să predea”.
Walther Prager a predat ultima dată la liceu în 2011, la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“. După ce o fostă elevă de-ale sale, cu care ar fi avut o relaţie, şi pe care o cunoştea încă de când era minoră, şi-a pus capăt zilelor aruncându-se în gol de la etajul 10, acesta a plecat la Cluj. Nu s-a retras cu totul din învăţământ. A urmat o şcoală postdoctorală în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ şi a continuat să predea acolo ca asistent universitar al Facultăţii de Istorie şi Filosofie.
Prager spunea în vară, pentru „Adevărul”, că a decis acum să se îndrepte din nou către învăţământul preuniversitar deoarece „nu sunt scoase la concurs posturi în mediul universitar“. Pe de altă parte, nici în liceele din Bucureşti nu există deocamdată catedre libere la Filosofie, a precizat pentru „Adevărul“ inspectorul şcolar general Florin Lixandru. Însă acesta a adăugat că „dacă nu există nicio sentinţă în ceea ce priveşte dreptul la muncă al domnului Prager, nu putem să-l împiedicăm să candideze“.
Profesorul i-a promis că se vor căsători
Tragedia petrecută în urmă cu patru ani a scos la iveală o legătură care depăşise limitele relaţiei elev-profesor. Prager a avut o legătură amoroasă cu una dintre elevele sale, Gabriela Dumitru, de pe vremea când fata era în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“. Maria, una dintre fostele colege ale tinerei, spune despre Gabriela că era o fată introvertită şi emotivă. „El i-a făcut avansuri şi ea s-a îndrăgostit imediat!“, povestea Maria imediat după tragedie. Mai mult, Walther Prager i-ar fi promis tinerei că se va căsători cu ea, susţin părinţii şi prietenii fetei. „Erau destul de distanţi în liceu, ca să nu dea de bănuit. Ea credea că se vor căsători, pentru că el aşa îi promisese.
Profesorul este căsătorit şi are un copil, dar îi promitea că va divorţa pentru ea“, mărturisea în 2011 o altă fostă colegă de clasă a Gabrielei. „În noaptea în care s-a sinucis a primit un e-mail de la domnul profesor în care îi spunea că a părăsit-o fiindcă şi-a găsit o altă iubită“, a mai adăugat prietena fetei. Despre relaţia dintre profesorul de filosofie şi elevă ştiu şi unii dascăli din liceul pe care Gabriela l-a absolvit. Una dintre fostele profesoare ale tinerei povestea în urmă cu patru ani că inclusiv la înmormântarea tinerei au existat discuţii despre faptul că fata şi profesorul de filosofie avuseseră o relaţie amoroasă.
Ultimul mesaj
Părinţii tinerei au povestit atunci că profesorul ar fi fost avertizat în noaptea tragediei. „După ce el i-a zis că o părăseşte, ea i-a dat mai multe e-mailuri şi SMS-uri, în care i-a spus că îşi va lua viaţa. Ultimul mesaj pe care el i l-a trimis Gabrielei a fost «Felicitări pentru viaţă!». Fata mea îi trimisese mai multe mesaje în care l-a avertizat că se va sinucide. Să-l bată şi pe el Dumnezeu, aşa cum m-a bătut pe mine. Este vinovat moral de moartea fetei!“, a spus mama tinerei.
Femeia spune că, deşi ştia despre relaţia fiicei sale cu profesorul, nu a reuşit să o determine pe aceasta să renunţe la el. „I-am spus că este o relaţie nepotrivită, că nu este el singurul bărbat şi că ar trebui să sfârşească relaţia. Dar nu a acceptat pentru nimic în lume, fiindcă îl iubea mult!“, a mai povestit mama fetei.
Regretă, dar nu se simte vinovat
Acum, la cinci ani de la tragedia care i-a marcat viaţa, Walther Prager a mărturisit pentru „Adevărul“ că îi pare rău pentru cele întâmplate. Cu toate acestea, nu consideră că ceea ce a făcut poate fi catalogat ca imoral. „Nu este lipsă de moralitate. Eu însumi sunt născut dintr-o relaţie dintre un profesor şi o fostă elevă de-a lui. Ce, înseamnă că existenţa mea este imorală?“, se întreabă profesorul de filosofie. Confirmă că a avut o relaţie de 9-10 luni cu Gabriela Dumitru, dar nu şi că el a reprezentat motivul pentru care fata s-a sinucis.
„Era dependentă de jocuri de calculator, începuse o carieră universitară şi avea numai insuccese în lanţ. Mai avusese o relaţie despre care nu ştiam nimic“, îşi aminteşte Walther Prager.