Ministrul Educaţiei: Notele schimbate la recorectarea lucrărilor de la testele naţionale arată o slăbiciune a sistemului de evaluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Notele schimbate la recorectarea lucrărilor contestate la testele naţionale arată o slăbiciune a sistemului de evaluare, cauzată de lipsa unui corp stabil şi pregătit de profesori evaluatori, a declarat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, într-un interviu acordat News.ro.Totodată, ministrul a subliniat că se lucrează pentru crearea unui concept de masterat didactic.

Faptul că mai puţin de 10% din notele contestate la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională au fost confirmate la recorectare după contestaţii arată, în opinia ministrului Educaţiei, că este nevoie să se investească mult mai mult în pregătirea şi în formarea profesorilor evaluatori.

“Asta arată că, în momentul de faţă, nu avem un corp stabil si pregătit de profesori evaluatori, că este nevoie să se investească mult mai mult în pregătirea şi în formarea acestor evaluatori, care să fie implicaţi în examenele naţionale. Pe de altă parte, între anumite limite, este normal ca nota să se poată schimba de la un corector la altul. Este vorba şi despre personalitatea fiecărui corector, de modul în care înţelege şi se interpretează subiectele şi soluţiile la subiecte. Dar dacă există diferenţe mari de notare şi există foarte multe cazuri, asta arată o anumită slăbiciune a sistemului de evaluare”, a spus ministrul Educaţiei, în interviul pentru News.ro.

Ministrul a precizat că pentru a nu se mai ajunge la diferenţe de trei puncte între corectare şi recorectare unei lucrări după contestaţii, aceşti profesori trebuie formaţi pentru o evaluare corectă.

“Atunci înseamnă că este nevoie să insistăm asupra pregătirii unor profesori care să fie cuprinşi într-un corp al evaluatorilor şi care să deprindă şi expertiza, dar şi formare în sensul unei evaluări corecte, care să nu creeze situaţii în care pot exista şi diferenţe de trei puncte, să spunem, între corectare şi contestaţie”, a mai spus ministrul Mircea Dumitru, în interviul pentru News.ro.

Ministrul Educaţiei a vorbit şi despre masteratul didactic, arătând că una dintre cele mai importante probleme pe care trebuie să o rezolve sistemul de învăţământ este formarea noilor profesori.

“Toţi universitarii sunt de acord că una dintre cele mai importante probleme pe care trebuie să o rezolve sistemul de educaţie din România este formarea noilor profesorii. Sunt convins că facultăţile de psihologie şi ştiinţele educaţiei, şi în general universităţile, vor reuşi în această toamnă să se mobilizeze şi să începem acest masterat didactic, cel mai devreme din anul universitar viitor. Vom încerca să venim cât mai repede cu un concept, un model de masterat didactic care să raspundă nevoilor noastre, îl vom dezbate şi pregăti pentru a putea fi implementat din toamna lui 2017”, a mai spus ministrul Educaţiei. 

Bacalaureatul teoretic nu poate fi o soluţie pentru toate tipurile de învăţământ

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, spune, într-un interviu pentru News.ro, că bacalaureatul teoretic nu poate fi un panaceu sau o soluţie pentru toate tipurile de învăţământ şi susţine introducerea unor forme diferenţiate de certificare a finalului studiilor care, împreună cu învăţământul profesional, să fie soluţii de rezolvare a problemelor numărului tot mai mare al elevilor care nu promovează examenul de Bacalaureat.

Ministrul Educaţiei spune că examenul de Bacalaureat trebuie diversificat, pentru a răspunde mai mult profilului şcolii absolvite.

"Pe lângă mai multe filiere şi mai multe tipuri de bacalaureat, dar chiar şi în interiorul acestui bacalaureat teoretic ar trebui să fie o flexibilitate mai mare, să răspundă mai mult profilului şcolii pe care o absolvă elevul sau eleva respectivă”, a precizat ministrul. 

Ministrul Educaţiei susţine că examenul de bacalaureatul nu poate fi o soluţie pentru absolut toate tipurile de formare, de aceea ar trebui să fie forme diferenţiate de certificare a finalizării studiilor liceale.

"Ne propunem să avem şi forme diferenţiate de certificare a finalului studiilor, a tipurilor  de bacalaureat. Bacalaureatul acesta teoretic nu poate fi un panaceu, nu poate fi o soluţie pentru absolut toate tipurile de formare, pregătire şi de învăţare. Cu siguranţă, la şcolile care timp de ani de zile nu au putut să producă niciun absolvent care să aibă diploma de bacalaureat avem anumite probleme pe care trebuie să le rezolvăm în interiorul acelei şcoli”, a explicat ministrul în interviul pentru News.ro.

În ceea ce priveşte zecile de şcoli care de ani de zile au promovabilitate zero la examenul de Bacalaureat, ministrul Educaţiei spune că aceasta este o problemă de sistem, de aceea trebuie găsite soluţii sistemice, nu conjucturale.

Ministrul spune că, de fapt, problema rezultatelor slabe la bacalaureat are rădăcini în învăţământul gimnazial.

"Pe de o parte, trebuie să ne uitam la gimnaziu, pentru că mare parte din aceste probleme de acolo vin. Purtam o discuţie zilele acestea şi un profesor mi-a spus: Dacă elevul vine din gimnaziu cu lipsuri elementare, ce pot eu face în 4 ani?. Şi înţeleg acest tip de abordare. Cred, aşadar, că trebuie insistat asupra gimnaziului: calitatea educaţiei, resurse umane şi incluziune. Apoi, în câteva luni vom pune la punct învăţământul profesional dual. Dorim foarte mult ca şcolile de meserii, şcolile profesionale să fie mai puternice, mai active şi să producă o educaţie şi o formare de calitate”, a spus Mircea Dumitru.

Mircea Dumitru a adăugat că la aceste soluţii de viitor se adaugă învăţământul profesional, care le permite tinerilor să termine studiile cu o meserie.

"Cred că această diversificare a învăţământului, alături de învăţământul cunoscut cu valenţe teoretice,  învăţământ profesional va fi  una dintre soluţiile în viitor, astfel încât mai mulţi tineri să poată să termine studiile cu o anumită meserie, cu o anumită formare”, a precizat Mircea Dumitru.

Ministrul Educaţiei a precizat că în septembrie sau octombrie va discuta cu directorii şcolilor în care promovabilitatea la bacalaureat a fost zero sau foarte scăzută, pentru a face o analiză şi a trage o concluzie privind viitorul acestor unităţi de învăţământ.

"Anual acesta au fost 40.000-50.000 de tineri care nu au promovat Bacalaureatul din promoţia 2016. Probabil o soluţie pentru ei este să intre într-o şcoală de meserii, dar să punem la punct sistemul”, a mai spus Mircea Dumitru, în interviul pentru News.ro.

El a mai spus că nu ministrul Educaţiei închide şcoli în situaţia în care acestea nu au elevi promovaţi la Bacalaureat sau nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, dar, dacă există recomandări din partea ARACIP de a închide o clădire şcolară, el va aprobă acest lucru, dar să fie ca ultimă soluţie.

"Avem în vedere analiza liceelor care nu au avut niciun absolvent cu dipolmă de bacalaureat. Sunt localităţi mici care ne semnalează că şcolile funcţionează în clădiri vechi care nu au autorizaţie sanitară. Eu sunt adeptul respectării legii. Pe de altă parte, o şcoală în comunitate este extrem de importantă nu doar pentru elevi ori profesori, ci pentru întreaga comunitate de acolo. De aceea văd această variantă ca o soluţie ultimă, extremă, daca vreţi. Pentru că, până să se ajungă la asta, trebuie găsite soluţii de rezolvare. Şi stiu că acolo unde este voinţa, lucrurile se întâmplă.Nu eu decid, dar dacă există o astfel de propunere din partea ARACIS, ministerul aprobă”, a precizat ministrul.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite