Ministerul Educaţiei a pus în funcţie 502 foşti directori de şcoli care nu au trecut concursul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
502 directori şi directori adjuncţi, numiţi prin detaşare FOTO Adevărul
502 directori şi directori adjuncţi, numiţi prin detaşare FOTO Adevărul

Un număr de 502 directori şi directori adjuncţi de şcoli au fost numiţi prin detaşare în interesul învăţământului dintre foştii şefi ai unităţilor care nu au promovat concursul sau nu s-au prezentat la el, potrivit unui document al ministerului.

În Capitală sunt jumătate din cazuri, MENCS motivând o decizie a Inspectoratului Şcolar, care nu este publică, în restul ţării fiind vorba despre cazuri în care ministerul susţine că nu a găsit alte soluţii, potrivit news.ro. Documentul arată că sunt 502 cazuri de directori şi directori adjuncţi care au fost detaşaţi în funcţie prin ordinul ministrului Educaţiei, deşi nu au promovat examenul pentru post sau nu s-au prezentat la examen. Din cele 502 cazuri, 195 sunt în Bucureşti.

În document ministerul invocă o hotărâre a CA al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, "privind încetarea detaşărilor directorilor şi directorilor adjuncţi începând cu 05.02.2017 (finalul semestrului I)", fără a fi date alte explicaţii cu privire la modul în care s-a făcut detaşarea. Această hotărâre a ISMB nu este publică. Potrivit unor surse din Inspectoratul Şcolar, decizia a fost să se amâne numirile până la finalul primului trimestru, însă nu se cunoaşte fundamentarea acestei hotărâri.

Ce motive au fost invocate de conducerile şcolilor

În restul cazurilor, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, au fost invocate motive care ţin de lipsa altor soluţii, nefiind suficiente cadre didactice care să preia atribuţiile de directori sau directori adjuncţi.

De exemplu, pentru Seminarul Teologic Ortodox din Câmpulung Ministerul Educaţiei spune că directorul numit este "singurul cadru didactic care a primit avizul consiliului" (profesoral - n.r.), motivaţie reluată şi în cazul altor unităţi de învăţământ. În alte cazuri, este invocat faptul că numirea era necesară deoarece "consiliul profesoral nu a propus alt cadru didactic".

Pentru oraşul Comăneşti, ministerul a dat o explicaţie mai amplă, precizând că niciun alt profesor nu şi-a dat acordul să fie director. "Propunerea consiliului profesoral a fost un cadru didactic participant la concurs care nu a fost declarat admis, nu am identificat alte cadre didactice care să-şi exprime acordul", scrie în motivare.

Pentru situaţia dintr-o comună din Bacău, explicaţia dată a fost că propunerea iniţială a consiliului profesoral a fost o persoană care nu era membră a Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional, ceea ce contravine legii şi că, la fel ca în alte cazuri, nu s-a reuşit identificarea unei alte soluţii, motiv pentru care a revenit în funcţie un director care nu a reuşit să treacă examenul sau nu s-a prezentat la el.

Demisii în masă în mai multe judeţe din ţară

În Făgăraş, la Colegiul Naţional "Doamna Stanca", problema a apărut nu doar din lipsa cadrelor didactice disponibile, ci şi a cadrelor didactice care să cunoască limba germană, ceea ce ar fi fost, spune ministerul, o necesitate.

Există şi situaţia unor demisii numeroase, pentru care nu există încă explicaţii publice.

În judeţul Buzău, de exemplu, douăzeci de directori de şcoli au demisionat din funcţii, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Florina Stoian, spunând că este vorba despre directori numiţi cu delegaţie la unităţile de învăţământ unde niciun candidat nu a promovat concursul. Ea a mai spus că se va ţine cont de recomandările făcute de Ministerul Educaţiei şi, dacă se va vrea, vor fi repuşi în funcţii cei care au picat concursurile, adăugând că ”important e să fie linişte în şcoli”.

În 9 ianuarie, Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, spunea că cele 2.346 de posturi de director şi cele de 1.136 de director adjunct rămase vacante în urma concursului vor fi ocupate temporar, pentru câteva luni, de persoane detaşate în interesul învăţământului, iar până la data de 14 august 2017,va fi organizat un nou concurs.

Câte locuri au rămas fără titular

Ei precizează că, în 6 ianuarie, din cele 2.346 posturi vacante de director, conform metodologiei, 1.988 au fost ocupate şi 358 au rămas fără titular. Din cele 1.136 posturi vacante de director adjunct, conform metodologiei, 828 au fost ocupate şi 308 au rămas fără titular.

Pe cele 358 de posturi vacante de director, respectiv 308 posturi vacante de director adjunct, în conformitate cu metodologia existentă, inspectorii şcolari generali nu au identificat persoane care ar putea ocupa temporar aceste posturi (nominalizarea trebuia făcută cu acordul scris al persoanelor respective), mai arată Ministerul Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a transmis inspectoratelor şcolare o notă de derogare de la metodologia privind concursul pentru ocuparea funcţiei de director prin care permite candidaţilor care au picat examenul sau care nu s-au prezentat să fie repuşi în funcţie. Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a acuzat Ministerul Educaţiei de ilegalităţi, întrucât metologia de concurs era aprobată prin ordin de ministru, iar pentru ca o derogare să fie legală, aceasta trebuie să vină tot printr-un ordin de ministru. Luni, a apărut în Monitorul Oficial şi un ordin de ministru care reglementează derogarea. Turcan a continuat acuzele, afirmând că ordinul de ministru este antedatat şi că nu exista vineri când a fost transmisă nota. 

Totodată, Preşedinţia a criticat ordinul de ministru de derogare, subliniind că persoanele care nu au promovat concursul sunt dovedit nepotrivite pentru a fi directori de unităţi de învăţământ.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite