Educaţia. Şi iar educaţia

Continuăm aceeaşi tradiţie a numeroaselor numiri şi remanieri a miniştrilor Educaţiei. Sistemul de educaţie este zdruncinat, năucit. Nicio direcţie spre mai bine. Elevii sunt în continuare formaţi în spiritul anilor ’70-’80, iar cadrele didactice nu se bucură de respectul cuvenit.

Nu putem genera o dezbatere serioasă despre sistemul de educaţie în timp ce astăzi avem un ministru, mâine este un al altul. Viziuni diferite, nimic unitar. Chiar în contextul în care de la Palatul Cotroceni se anunţa că tema educaţiei se va transforma într-un proiect de ţară. S-a lansat şi discuţia despre proiectul de ţară şi nu prea am auzit mai nimic despre modificarea arhitecturii curriculare, despre adaptarea sistemului de educaţie la exigenţele secolului XXI sau despre salarizarea cadrelor didactice. Totuşi, conform proiectului de ţară, ne dorim o Românie competitivă. Ori cum putem spera la această etichetă în condiţiile în care nu transformăm sistemul de educaţie? Cum să devenim competitivi în condiţiile în care ne confruntăm cu o hemoragie de creiere pe care nu reuşim s-o oprim?

Degeaba organizăm mese rotunde, workshop-uri şi dezbateri dacă acestea nu conduc la transformarea sistemului de educaţie. Observ deschidere atât din partea unor ONG-uri care îşi dedică activitatea domeniului educaţiei, cât şi din partea unor dascăli cu vocaţie, îngrijoraţi de tot ce se întâmplă în sistem. Din partea autorităţilor parcă adie un aer de marketing electoral, politic. Nimic concret, numai promisiuni şi multe vorbe fără rost. Un entuziasm forţat, crispat.

Sistemul de educaţie stagnează într-o societate în care toate se petrec într-un ritm alert. Dacă vom rămâne la acelaşi nivel, orice proiect de ţară va eşua. Am ajuns într-un punct critic şi va fi din ce în ce mai greu să rezolvăm problemele sistemului, să ajungem la normalitate, iar aici mă gândesc şi la contextul geopolitic turbulent. Trebuie să pregătim viitorii cetăţeni care vor fi profund influenţaţi de efectele celei de-a patra revoluţii industriale, de fenomenul automatizării şi robotizării. Acestea nu mai sunt extrase din literatura SF, ci realităţi, fenomene care se desfăşoară ineluctabil. Ori realitatea crudă din România prezintă o imagine din care nu lipsesc abandonul şcolar şi un grad ridicat de analfabetism în mediul rural, cadre didactice demotivate, o arhitectură curriculară prăfuită, un sistem de evaluare haotic, o paradigmă educaţională centrată pe memorare şi reproducere.

Anul 2017 trebuie dedicat educaţiei, formulării de proiecte concrete, studiilor de impact, modificării legislaţiei. Foarte important este ca toate forţele politice să găsească un numitor comun, iar societatea civilă să sancţioneze orice abatere de la proiectul asumat. Nu isteric, ci eficient, constructiv.