Designeri de carieră: oamenii care te ajută să-ţi croieşti viitorul. „Un elev pleacă de la noi cu două sau trei opţiuni clare de carieră“

Iulia Serafim încearcă să le asigure tinerilor un fofoliu comod în carieră, nu doar un scaun cu spătar

Eşti tânăr şi nu ştii exact ce vrei de la viaţă? Crezi că ai început cariera cu stângul? Eşti nemulţumit de job şi vrei o schimbare? Citeşte interviul de mai jos.

Iulia Serafim şi Nora Marcovici, consultante de carieră, au pus pe picioare o companie care se ocupă de croit destine. Future Minds îi ajută pe liceeni să-şi aleagă facultatea potrivită, netezind relaţia – de obicei aspră – dintre părinte şi adolescent. Proiectul nu-i exclude nici pe maturii răzvrătiţi, în căutare de o nouă provocare profesională. „Clientul nostru nu ştie exact ce vrea să facă. Dacă ştie, nu mai e clientul nostru. Oamenii care vin la noi caută un sprijin pentru decizie“, spune Iulia Serafim.

„Weekend Adevărul“: Cu ce se ocupă, concret, Future Minds?
Nora Marcovici: Facem consultanţă de carieră pentru diverse categorii de vârstă – copii, tineri, persoane care vor să-şi schimbe jobul. Limita minimă de vârstă e 16 ani.

Să spunem că eu sunt un copil de 16 ani. Cum decurge procesul de evaluare?
Vii aici cu mama ta de mână şi te întâlneşti cu noi două.

Neapărat cu mama?
Nu, cu unul dintre părinţi. Am spus mama pentru că în 99,99% din cazuri, copiii vin cu mama.

Şi ce spune acest procent despre copii?
Spune în primul rând despre mame: e, în general, părintele care se ocupă de copil.

O să vă sară taţii în cap.
Nu cred. E făcută foarte bine diviziunea în familie.

Revenim. Sunt un copil de 16 ani.
Iulia Serafim: Avem o primă întâlnire în care ne cunoaştem, întâlnire gratuită. Noi trebuie să înţelegem care sunt dorinţele, aşteptările şi facem un plan de acţiune. Urmează un proces întins pe aproximativ trei luni şi care începe cu o testare psihologică făcută de colega noastră Clara Turturescu, psiholog, unde folosim baterii de teste.

Ce sunt bateriile de teste?
Sunt testări psihologice create special pentru orientarea în carieră. Sunt trei teste: unul de personalitate, unul de interese şi unul de valori. Testele sunt calibrate pe meseriile din România. Acestea ne spun despre un copil cum e ca persoană, ce-l interesează în carieră şi spre ce valori tinde. Clienţii primesc un raport, apoi urmează cinci sesiuni, dintre care prima e cu un părinte, de obicei cu mama.

La întâlnirea cu mama îi spuneţi spre ce domeniu ar trebui orientat copilul?
Nora Marovici: Nu. Mama îmi spune mie ce aşteptări are de la copil. Există anumite limitări pe care familia le are.

Limitări financiare?
Nu numai. Spre exemplu, nu vrea ca fiul să trăiască într-o ţară europeană în care se omoară oameni pe stradă, cum e Franţa. Sau nu vrea un copil aviator.

Chiar dacă aptitudinile copilului arată că ar fi un bun aviator?
Exact. Dar important e să ştii ce susţinere are copilul. Şi nu vorbim doar de bani. Una e ca, la 16 ani, familia să te susţină cu totul în ceea ce vrei să faci, alta e ca părinţii să te bombăne pentru alegeri, să-ţi taie banii de buzunar, să-ţi creeze un mediu neplăcut acasă.

N-ar trebui să primeze interesul superior al copilului?
Stai să ajungem până la capătul procesului. O să vezi că, în final, ceea ce facem e să susţinem tânărul. În cazul în care ne lovim de un „Nu“ hotărât al părintelui, la ultima întâlnire venim cu o argumentaţie în sprijinul copilului. Dar n-am întâlnit un caz în care părintele să spună: „nu, niciodată, nu“. Problema părinţilor e că nu înţeleg ce vor copiii lor.

Părinţii sunt în primul rând interesaţi de partea materială când vine vorba despre viitorul copilului?
Majoritatea părinţilor vor ca fiii sau fiicele să facă o meserie din plăcere.

Părinţii vin la Future Minds şi pentru că nu-şi cunosc suficient copiii?
Iulia Serafim: Cu siguranţă. Vor să-i cunoască mai bine, vor să-i îndrume mai bine. În multe situaţii, în adolescenţă se produce acea ruptură între copil şi părinte, deci comunicarea devine mai dificilă. În plus, mulţi părinţi ne spun: „Ce bine că aud asta şi de la voi, că pe noi, ca părinţi, nu ne cred“. Dar nu e o ruptură fundamentală. Spre exemplu, vine copilul acasă şi spune că vrea să facă management hotelier. Iar părinţii îl întreabă: „Şi ce faci tu cu asta?“. E o întrebare legitimă, dar pe tânăr îl închide, pentru că el a văzut pe internet că e cool să faci management hotelier pentru că ajungi să călătoreşti mult.

Nora Marcovici: Dar prima mea întrebare va fi: „Eşti managerul unui mare hotel din Miami. În fiecare zi trebuie să fii acolo. Unde călătoreşti?“.

Îi rupeţi aripile.
Nu. Îl ajut să conştientizeze că nu vrea să fie manager de hotel, ci că vrea să călătorească, deci vorbim de un alt job. La 16 ani, nu ai o perspectivă largă. Dar avem şi oameni de 40 de ani care vor să-şi schimbe cariera.

Vin oamenii aici şi pentru un soi de terapie?
Nu facem terapie, să fim clari. Nu suntem terapeuţi, suntem consultanţi de carieră. Noi le deschidem oamenilor orizontul, le deschidem nişte ferestre. Spre exemplu, vor să se facă manageri.

Auziţi des cuvântul manager?
Oh, da. Şi începem să le explicăm ce înseamnă să fii manager. Noi îi informăm pe oameni, îi educăm în meserii diverse, ca să le înţeleagă şi ca să poată ulterior să facă nişte alegeri.

Ne întoarcem la copii. După acea sesiune cu mama, ce urmează?
Iulia Serafim: Alte patru sesiuni de „coaching de carieră“ cu tânărul, în care nu discută neapărat ce job ar vrea, ci, mai ales: ce şi-ar dori în viaţă peste cinci ani, ce-l interesează, ce-i place. Dacă eşti la un liceu de mate-fizică, dar eşti pasionat de artă, încercăm să îmbinăm ambele pasiuni.

Problema e că dacă nu se face IT-ist, ci artist, va ajunge să câştige mai puţin, deci părintele nu-l va încuraja să-şi urmeze pasiunea.
Din ce am văzut în ultima jumătate de an, nu mai sunt atât de mulţi copii care vor să se facă IT-işti. Am avut şi programatori care au venit şi au spus: „nu mai vreau programare, vreau altceva“.

Altceva ce?
Nu ştia. Clientul nostru nu ştie exact ce vrea să facă. Dacă ştie, nu mai e clientul nostru. Oamenii care vin la noi caută un sprijin pentru decizie. Ca să revenim la copiii de 16 ani, să spunem că foarte mulţi fac informatică, dar le place şi filosofia.

Cum le împăcaţi?
Nora Marcovici: Facem o sesiune în care aflăm valorile în care copilul crede, lucrul cel mai important pentru cariera lui. Apoi intersectăm valorile cu cele 50-100 de meserii pe care şi le-a imaginat copilul. Ulterior, facem următorul exerciţiu: ai terminat facultatea de un an, eşti angajat. Descrie-mi o zi din viaţa ta.

Iulia Serafim: Începând cu prima oră la care te trezeşti, pentru că e greu să-ţi proiectezi o carieră, dar e mai uşor să te proiectezi pe tine. Te trezeşti sau nu dimineaţa? Mergi la muncă în fiecare zi sau lucrezi de acasă? Lucrezi într-o echipă mică de oameni sau într-o corporaţie cu geamuri de sticlă? Ai nevoie de recunoaştere profesională sau de siguranţă? Odată ce începi să-ţi conturezi cum arată ziua ta de muncă, îţi dai seama care dintre opţiunile de carieră îţi vor oferi stilul de viaţă dorit.

Nora Marcovici: Primul lucru pe care îl spun tinerii e: „vreau să lucrez opt ore“. Însă pe măsură ce vorbim, dacă îşi dau seama că e un proiect care le place, ar sta mai mult. Apoi: ai terminat serviciul. Cu ce mergi acasă? Ai maşină? Mergi cu tramvaiul, cu metroul? Cât de departe e casa de birou?

Şi nu sunt toţi înclinaţi să spună: vreau să merg acasă cu maşina, să locuiesc într-o vilă şi să mă trezesc târziu?
Nu, deşi pare surprinzător. Proiecţia carierei e un exerciţiu sincer şi serios. Nu am întâlnit niciun tânăr care să-mi spună: „Eu am Ferrari, mă duc la serviciu la ora 12.00, stau două ore şi mă întorc acasă“.

Dar vor să fie patroni?
Nu. Cei mai mulţi vor să fie angajaţi. Mi-au spus sincer că nu vor să fie manageri. Unii spun: „dacă e să conduc o echipă mică, de trei-patru oameni, pentru că eu sunt mai deştept decât ceilalţi, da, accept. Dar nu mai mult“.

  La noi vin părinţi deschişi, care nu vor să-şi ţină neapărat copiii în cele patru meserii tradiţionale: doctor, avocat, arhitect, actor.  Iulia Serafim, consultant de carieră

Elevii de liceu sunt înclinaţi mai mult către domenii tehnice, mate-fizică, sau au profil umanist?

Iulia Serafim: Depinde. Sunt foarte mulţi copii înclinaţi către medicină şi programare. Am găsit foarte puţini doritori de jurnalism, îmi pare rău să spun. Pe de altă parte, am găsit tineri interesaţi de filosofie, dar care mi-au spus, îngrijoraţi: „Mama mă întreabă ce fac eu cu filosofia“.

Asta m-a întrebat şi pe mine mama. Sunt şi eu absolvent de filosofie.

Le-am dat exemplul unui prieten foarte bun care a ajuns director de strategie la o companie internaţională de consultanţă după ce a terminat Filosofie. Facultatea l-a învăţat să gândească, l-a învăţat logică, l-a învăţat să analizeze lucruri la o scară mare, astfel încât să progreseze în carieră. Facultatea de Filosofie te învaţă lucuri care vor fi din ce în ce mai apreciate în viitor: gândire critică, analiză, creativitate. Eu n-aş spune niciodată nu Facultăţii de Filosofie. La noi vin părinţi deschişi, care nu vor să-şi ţină neapărat copiii în cele patru meserii tradiţionale: doctor, avocat, arhitect, actor.

La Future Minds vin copii care învaţă foarte bine sau care nu învaţă deloc?

Nora Marcovici: Vin copii care învaţă foarte bine şi mediu spre bine. Nu prea ne-am întâlnit cu cei consideraţi „brânză bună în burduf de câine“.

N-ar trebui ca şcoala şi profesorii să se ocupe de viitorul copiilor?
Iulia Serafim: Există două aspecte. Da, şcoala poate ar trebui să investească mai mult în acest lucru. Pe de altă parte, şcoala n-ar putea să facă ceea ce facem noi cu fiecare elev în parte. Oricât de mare ar fi departamentul care s-ar ocupa de consilierea în carieră a tinerilor, tot n-ar putea să acopere toţi studenţii în profunzimea în care o facem noi.

Deci e mai degrabă o activitate complementară.
Da. Profesorii au o influenţă destul de mare. Am întâlnit mulţi tineri care ne-au spus: „Vreau să fac fizică pentru că îmi place proful de fizică“. Şi asta nu pentru că profesorul este o persoană simpatică, prietenoasă, care-i lasă să chiulească şi le pune note mari, ci pentru că elevii înţelegeau la ore ce le povesteşte profesorul, vedeau pasiunea. Pe scurt, profesorul îi făcea pe elevi să le placă materia. Pe de altă parte, profesorii, deşi au o influenţă foarte mare, reprezintă modele de carieră doar pentru elevii interesaţi, nu pentru întreaga clasă. Aşadar, părinţii rămân principalul factor de influenţă pentru alegerea unei cariere, de aceea noi lucrăm foarte strâns cu părinţii şi i-am integrat în procesul de evaluare al elevului. Căutăm să deschidem un dialog între părinte şi copil. Le dăm teme pentru acasă pe care să le rezolve împreună, astfel încât să comenteze şi să discute.

Care e cea mai în vârstă persoană care a trecut pe aici?
Nora Marcovici:  43 de ani. O mamă ieşită din concediul de maternitate care voia să-şi schimbe cariera.

Ca o concluzie: cu ce pleacă o persoană, concret, de la acest curs?
Dacă este elev, pleacă cu două sau trei opţiuni clare de carieră, cu o listă cu facultăţile potrivite pentru aceste opţiuni şi cu un algoritm, o matrice pe care să o poată folosi oricând va fi nevoit să ia decizii în carieră. Dacă este o persoană matură, va pleca cu o idee foarte clară despre ce doreşte să facă din punct de vedere profesional şi cu toate instrumentele de care are nevoie pentru a avea succes în obţinerea carierei dorite.

Cum aţi ajuns să faceţi acest proiect?
Iulia Serafim: Eram cu unul dintre partenerii noştri, Alexandru Radu, la un MBA (n.r. – master în adminsitraţie şi afaceri) în Anglia, unde treceam printr-un întreg proces legat de cariera noastră: testări, cum să-ţi faci un CV, cum să te prezinţi la un interviu. Şi ne gândeam cât de bine ne-ar fi prins acele lucruri la 20 de ani, cât de mult ne-ar fi ajutat. Am găsit-o pe Nora Marcovici, care este coach (n.r. – antrenor de carieră), am găsit un psiholog şi aşa a pornit tot procesul.
Câte persoane sunt implicate?
Trei persoane plus psihologul.

Cât costă sfaturile

E scumpă o şedinţă de consiliere de carieră?
Iulia Serafim: Prima şedinţă este gratutiă. Un cost pe şedinţă ajunge la 45 de euro, cam cât o şedinţă de pregătire. Modulul complet, care durează 12 şedinţe – aproximativ trei luni –, costă 540 de euro, cap-coadă. În funcţie de persoanele care vin la consiliere, putem face pachete speciale: să plătească şedinţă cu şedinţă sau un pachet întreg. Se pot retrage pe parcurs, iar dacă plata s-a făcut în avans, returnăm banii. Avem şi variante de plată în rate.

  Nu am întâlnit niciun tânăr care să-mi spună: «Eu am Ferrari, mă duc la serviciu la ora 12.00, stau două ore şi mă întorc acasă».