Definitivat 2016. Peste 9.000 de profesori s-au înscris la examenul pentru definitivare în învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 9.000 de profesori sunt aşteptaţi joi, 4 august, la examenul naţional de definitivat. În sesiunea 2016, examenul naţional pentru definitivare în învăţământ se organizează la 101 discipline. Rezultatele se vor da pe 11 august.

Potrivit Ministerului Educaţei, dintre cei 9.000 de profesori aşteptaţi să participe, 8.170 de candidaţi au obţinut media 10 (zece) la inspecţiile la clasă în profilul postului. Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

La Bucureşti, proba scrisă la examenul de definitivare în învăţământ are loc la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale”. Accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul orar 8.00 - 8.45, pe baza actului de identitate sau, în lipsa acestuia, pe baza paşaportului.

În timpul probei scrise, candidaţii nu pot avea asupra lor, în sala de examen genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace de calcul, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanţă.

Calendarul examenului

4 august 2016 - Susţinerea probei scrise

11 august 2016 - Afişarea rezultatelor

11 - 12  august 2016 - Înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare/contestaţii

12 - 17 august 2016 - Soluţionarea contestaţiilor

18 august 2016 - Afişarea rezultatelor finale

19 - 30 august 2016 - Transmiterea la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a tabelelor nominale cu candidaţii admişi şi validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite