CLASA PREGĂTITOARE 2014 Şcolile de top vor suplimenta şi anul acesta locurile. Cele mai râvnite şcoli din Capitală

CLASA PREGĂTITOARE 2014 Şcolile de top vor suplimenta şi anul acesta locurile. Cele mai râvnite şcoli din Capitală

Prima etapă a înscrierilor la şcoală se încheie vineri, 14 martie 2014   FOTO: Adevărul

Vineri este ultima zi din prima etapă de înscrieri în învăţământul primar, iar şcolile de top au fost din nou luate cu asalt de părinţi. Pentru un loc la o unitate şcolară bună mulţi şi-au făcut vize de flotant la minut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai sunt doar două zile în care părinţii îşi mai pot înscrie micuţii în clasa zero şi deja în Bucureşti sunt cu 2.000 de cereri de înscriere mai multe decât numărul locurilor disponibile estimate de autorităţi. 

Până miercuri la prânz, peste 15.100 de cereri fuseseră depuse la clasa zero, cele mai multe în sectorul 2, în condiţiile în care Inspectoratul Şcolar al Capitalei (ISMB) pregătise în jur de 12.600 de locuri.

„Avem capacitate de şcolarizare pentru toţi elevii care sunt înscrişi în învăţământul primar. La recensământ însă erau în jur de 13.000 de copii, de aceea am şi alocat iniţial cam tot atâtea locuri, însă nu putem anticipa exact. În plus, din cele peste 15.000 de cereri câte avem până acum, 2.000 – 2.500 sunt, cel mai probabil, copii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 31 august – 31 decembrie 2014, ai căror părinţi sunt indecişi dacă să-i înscrie la pregătitoare sau să-i lase la grădiniţă”, a explicat Marian Banu, purtătorul de cuvânt al ISMB.

Diferenţa între realitate şi estimări este dată însă în principal de părinţii care îşi fac acum domiciliu în circumscripţia şcolii dorite ca să aibă locul asigurat. Cei care nu au prins un loc în prima etapă, care se încheie mâine, mai au o şansă în a doua etapă, însă pe locurile rămase libere în şcolile din eşalonul doi de opţiuni, cu menţiunea că au oricum rezervat locul din şcoala de circumscripţie.

33 de copii într-o clasă

Ca de obicei, părinţii au luat cu asalt şcolile de top ale Capitalei, printre care se numără Colegiul German „Goethe“, Şcoala nr. 11 „Ion Heliade Rădulescu”, Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, Şcoala nr. 56 „Jose Marti” sau Colegiul Naţional „Elena Cuza”,  potrivit ISMB.

„Sunt vreo 20-25 de şcoli foarte bune care sunt căutate de părinţi şi unde întotdeauna a fost cerere mare”, a spus inspectorul Banu.

La Şcoala 56 „Jose Marti”, spre exemplu, sunt 196 de cereri pentru cele 150 de locuri la pregătitoare, ceea ce echivalează cu şase clase. „Vom cere suplimentare până la 198 de locuri, însă vor fi câte 33 de copii într-o clasă. Dintre cereri, 14 sunt din afara circumscripţiei, dar copiii respectivi au fraţi care studiază deja la noi în şcoală”, a explicat directoarea Rozica Ştefan.

Doar o cincime, adică 36 de copii, au părinţii cu domiciliul în zonă, restul sunt cu vize de flotant, însă ar avea documentele schimbate de mult timp, a adăugat directoarea, care consideră că „ar fi util un filtru pentru vizele de flotant”.

Lipsă de spaţiu şi de învăţători

Momentan nu e nicio pârghie legală în această privinţă, iar copiii cu vize de flotant în circumscripţie nu pot fi respinşi de şcoli, chiar dacă acestea efectiv nu mai au spaţiu. Este cazul Şcolii „Pia Brătianu” din Capitală, unde, pe cele 100 de locuri, au fost înscrişi 180 de copii, deci aproape dublu, dintre care 170 au reşedinţă/domiciliu în circumscripţie.

„Nu prea avem spaţiu, nici personal didactic suficient, pentru că ar trebui să mai suplimentăm cu trei clase dacă se validează toate cererile. Vom avea o şedinţă a Consiliului de Administraţie şi vom vorbi cu ISMB-ul. Anul trecut am avut 75 de locuri şi am suplimentat cu alte trei clase, însă anul acesta e mai greu”, a explicat directoarea Marilena Stoica.

De altfel, şi Banu susţine că şcolile sunt pregătite din punct de vedere al infrastructurii să suplimenteze locurile, mobilier există, însă ar putea fi probleme cu învăţătorii.

La o altă şcoală de top, „Ion Heliade Rădulescu”, situaţia nu se anunţă la fel de dificilă: pe cele 75 de de locuri
s-au înscris 78 de copii, dintre care 63 sunt din circumscripţie şi restul din afară. 

Mai norocoşi sunt cei de la Colegiul German „Goethe”, unde sunt 180 de cereri de înscriere pe cele 100 de locuri de la pregătitoare, pentru că departajarea se face clar pe baza testului de limbă germană, nu se aplică principiul circumscripţiei. „Am cerut să se suplimenteze cu încă 20 de locuri. Dar numărul de clase se stabileşte în funcţie de spaţiu şi de personalul didactic. Din păcate, nu putem suplimenta pe cât şi-ar dori părinţii”, a explicat directoarea adjunctă Daniela Petrescu.  

Topul celor mai căutate şcoli din Bucureşti

  • Colegiul German „Goethe“
  • Şcoala Gimnazială „Pia Brătianu“
  • Colegiul Naţional „Dante Alighieri“
  • Şcoala nr. 11 „Ion Heliade Rădulescu“
  • Şcoala nr. 56 „Jose Marti“
  • Colegiul Naţional „Elena Cuza“
  • Şcoala Gimnazială nr. 80
  • Şcoala Gimnazială nr. 97
  • Şcoala Gimnazială nr. 49
  • Şcoala Gimnazială 146 „I. G. Duca“
     

Românii se mută „în acte“ pentru o şcoală mai bună

Nimic nu le stă în cale părinţilor care vor să-şi dea copiii la o şcoală bună. Mulţi au ales să-şi schimbe adresa din buletin pentru a-şi putea înscrie copiii la şcolile considerate de top, mai ales în Bucureşti. Potrivit legii, „cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească sau să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa”, susţin cei de la Evidenţa Populaţiei.

Drept urmare, în luna ianuarie 2014, s-a produs o creştere faţă de luna decembrie 2013 a numărului de vize de reşedinţă, cea mai mare în sectorul 1 al Capitalei, recunoscut pentru şcolile bune: 147 de noi cereri de domiciliu au fost înregistrate aici.

În sectorul 2, numărul cererilor a crescut cu 109, în sectorul 3 cu 14, în sectorul 4 cu 83, iar în Sectorul 5 cu 145. În sectorul 6, situaţia este cu mult diferită, numărul vizelor de reşedinţă fiind cu 605 mai mic, potrivit cifrelor oficiale obţinute de „Adevărul“.

De altfel, şi ministrul Educaţiei Remus Pricopie admite că există o uşoară creştere a numărului de solicitări pentru schimbarea de domiciliu, dar e dificil de făcut o corelare cu pregătitoarea şi ca atare acest artificiu nu poate fi interzis.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei precizează faptul că, potrivit legii, viza de flotant se acordă la cererea persoanei fizice care locuieşte mai mult de 15 zile la adresa solicitată şi se acordă pentru cel mult un an, cu posibilitatea prelungirii pe timpul cât persoana locuieşte în mod efectiv la adresa declarată ca reşedinţă. 

Calendarul înscrierilor 

  • 18-20 martie - admiterea sau respingerea celor care au cerut înscrierea în altă şcoală decât cea la care erau arondaţi.
  • 21 martie - repartizarea în şcolile de circumscrimpţie a celor care au vrut să-şi înscrie copiii la altă şcoală şi au menţiont în cerere posibilitatea revenirii la şcoala arondată.
  • 21-22 martie - afişarea la şcoli şi pe site-urile inspectoratelor şcolare a elevilor înscrişi, precum şi locurile libere.
  • 25 martie - 4 aprilie - a doua etapă: părinţii care nu şi-au putut înscrie copiii în prima etapă depun cereri la secretariatul şcolii din eşalonul doi de opţiuni exprimate în fişa iniţială de înscriere.
  • 7-10 aprilie - procesarea cererilor pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor rămase libere.
  • 11 aprilie - afişarea în şcoli a listelor finale ale copiilor înscrişi, atât în clasa pregătitoare, cât şi în clasa I.
  • 14-18 aprilie - soluţionarea cazurilor copiilor rămaşi neînscrişi şi după etapa aceasta.

CLASA PREGĂTITOARE 2014 Aproape 155.000 de copii au fost deja înscrişi

În jur de 155.000 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost înregistrate, până marţi seară, cele mai multe în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Suceava, Constanţa şi Prahova, informează Ministerul Educaţiei. Înscrierea la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014-2015 a început pe 24 februarie şi se încheie vineri, 14 martie.

 
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că nu poate fi făcută o legătură directă între creşterea numărului de solicitări de schimbare a domiciliului şi înscrierile la clasa pregătitoarea din această perioadă şi, ca atare, nu poate fi limitat acest fenomen. Oficialul a dat asigurări că toţi copiii vor avea loc la clasa zero. Cât despre problema fondului clasei, Pricopie a spus că ministerul pregăteşte un ghid legislativ pentru şcoli.

REPORTAJ Pregătitoarea, joaca de-a şcoala. Ce învaţă copiii de şase ani

Astăzi încep înscrierile la clasa pregătitoare, iar părinţii au chiar mai multe emoţii decât copiii, întrebându-se cum se vor descurca micuţii în primul lor an de şcoală.

Înscrierea la clasa pregătitoare începe luni şi se încheie pe 14 martie. Peste 12.500 de locuri disponibile în Capitală

Înscrierea la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014-2015 începe luni, 24 februarie şi se va încheia vineri, 14 martie, perioadă în care părinţii pot completa online sau direct la şcoală ori la grădiniţă cererile de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare sau în clasa întâi. Programul este între 8.00-20.00 (luni-vineri) şi 8.00-13.00 (sâmbăta).

Înscrierile la pregătitoare şi clasa întâi, devansate cu o lună

Părinţii ar putea fi chemaţi să-şi înscrie copiii în clasa zero şi în clasa întâi în mai puţin de două săptămâni, adică din 24 februarie, potrivit calendarului propus de Ministerul Educaţiei.

DOCUMENTE Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare şi în clasa întâi

Înscrierile în clasa pregătitoare şi în clasa I încep pe 24 februarie, respectând modelul de anul trecut, potrivit documentelor puse în dezbatere publică, marţi, de Ministerul Educaţiei.

 

citeste totul despre: