DOCUMENT Bilanţul mandatului ministrului Sorin Cîmpeanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Cîmpeanu a prezentat într-o conferinţă de presă bilanţul mandatului de ministru preluat în urmă cu aproximativ un an. După ce Klaus Iohannis l-a desemnat premier interimar după demisia Guvernului Ponta, premierul desemnat Dacian Cioloş l-a înlocuit pe Sorin Cîmpeanu cu Adrian Curaj, la Educaţie.

„Au fost în anul 2015 aprobate cele trei strategii naţionale: de reducere a părăsirii timpurii a şcolii, de învăţare pe tot parcutrsul vieţii şi pentru învăţământ terţiar. De asemenea, avem Planul naţional de cercetare pentru perioada 2015-2020, aprobat de Guvern. Strategia de formare profesională se află pe circuitul de avizare. 

Mai avem un acord semnat în 2014 cu Guvernul României, pentru unele măsuri în educaţie, care prevede măsuri financiare şi prevederi legate de elaborarea unei noi legi a educaţie. Prevederile acordului au fost respectate”, a spus Sorin Cîmpeanu care a mai precizat că de miercuri îşi va relua funcţia din care s-a suspendat, şi anume de preşedinte al Consiliului Rectorilor.

Bilanţul mandatului lui Sorin Cîmpeanu, principalele declaraţii:

Au fost creşteri salariale mai importante decât cele prevăzute în acordul cu sindicatele, ştiţi că iniţial erau prevăzute creşteri salariale de 10% pentru anul 2015 şi am închis anul pe Educaţie cu creşteri salariale de 26,7% pentru personalul didactic şi de 28,9% pentru personalul nedidactic.

În total, în acest mandat, Ministerul Educaţiei a iniţiat 73 de acte normative, este vorba de hotărâri de guvern, odonanţe de urgenţă sau memorandumuri. Numărul ordinelor de ministru pe care le-am semnat este de 2.800.

Am avut ca prioritate asumată eliminarea birocraţiei. La finalul acestui mandat am reuşit să semnez ordinul de ministru privind diminuarea numărului de comisii permanente din unităţile de învăţământ preuniversitar la un număr maxim de şapte.

E cazul să ne concentrăm pe măsurarea performanţei cadrelor didactice universitare prin progres şcolar şi nu prin certificate mai mult sau mai puţin utile.

Raportat la 2011, avem o creştere a bugetului Educaţiei de peste 10 miliarde de lei. La cercetare, din păcate, creşterea nu este la fel de semnificativă. Pe 2016, bugetul este construit astfel: avem creşteri de 22% la finanţarea de bază, avem creşteri de 16% la bursele studenţilor şi creşteri de 33% la finanţarea activităţilor de cercetare.

4,5% din PIB pentru Educaţie în 2016

La cercetare am vrut o creştere de 50%, însă am obţinut până în acest moment 33%. În acest an, pe Educaţie, încheiem cu un buget de 3,9 - 4% din PIB. Aş vrea să atrag atenţia că în contextul creşterii economice, PIB-ul pentru 2016 este estimat la 746 de miliarde de lei, deci nu e doar o creştere procentuală în bugetul alocat Educaţiei de la 4% la 4,5% pentru 2016, este şi o creştere a valorii absolute a PIB. Este practic cel mai mare buget acordat Educaţiei în ultimii 10 ani, este şi cea mai mare creştere a unui buget al Educaţiei din ţările europene. Am recunoscut întotdeauna că am avut un buget mic la educaţie şi atunci şi creşterile trebuie să fie mai mari. 

Licitaţia pentru manualele de clasa a IV-a începe în ianuarie

În ianuarie 2016 se vor deschide ofertele pentru manualele de clasa a IV-a spre deosebire de anul acesta când s-au deschis în luna iunie. Din ianuarie şi până în septembrie 2016 există timp pentru contractarea şi livrarea manualelor în şcoli.

Am susţinut în bugetul anului 2016, ca suma de 20 de miliaone de lei pentru achiziţia de manuale pentru clasele a XI-a şi a XII-a să fie cel puţin dublă.

Raport 2015 Ministerul Educatiei

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite