Care asunt acţiunile urgente şi importante pe care trebuie să le întreprindă în cel mai scurt timp guvernul Cioloş?

  1. Să facă un inventar al şcolilor cu risc mare seismic şi la incendii şi să scoată elevii din acele clădiri. Până nu ne trezim cu sute, poate mii de copii morţi într-un cutremur puternic.
     
  2. Să abroge, eventual prin OUG,  toate actele normative emise de guvernul Ponta care au pervertit Legea Educaţiei Naţionale din 2011.
     
  3. Depolitizarea managementului este o urgenţă maximă, trebuie organizat concurs de competenţe pentru funcţiile de conducere.
     
  4. Descentralizarea deciziei către comunităţile şcolare, în angajarea de personal, cheltuirea resurselor financiare, stabilirea identităţii educaţionale.
     
  5. Să anuleze Ordinul emis de ministrul Cătălin Baba prin care sesizările de plagiat în rândul demnitarilor erau analizate doar de către CNE (Consiliul Naţional de Etică), aflat în subordinea Ministrului Educaţiei, şi nu de către Comisiile de Etică din universităţi.
     
  6. Să dispună reanalizarea tezelor de doctorat ale foştilor şi actuali demnitari, asupra cărora au apărut suspiciuni.
     
  7. Să activeze imediat programul prin care toate tezele de doctorat, trecute, prezente şi viitoare sunt publicate pe un portal specializat.
     
  8. Să iniţieze proiectarea curriculară de la zero, pornind de la un document de filosofie curriculară făcut de specialişti, nu de politruci, şi de la harta competenţelor generale (cele 8 competenţe cheie agreate în UE), specifice, pe discipline şi etape de şcolarizare, aşteptate de la elevi. Noul curriculum să ţină cont de realităţile contextului economic si social, de provocările la care societatea trebuie să răspundă.
     
  9. Să reanalizeze arhitectura şcolară, prin aplicare prevederilor Legii Educaţiei Naţionale. Să iniţieze mai multe trasee educaţionale, cel puţin 10-12, pe care să înveţe elevii în funcţie de resurse, înclinaţii, talente.
     
  10. Să iniţieze un program de evaluare performanţelor salariaţilor din educaţie, standardizat şi unitar la nivel de ţară, prin măsurarea progresului şcolar al elevilor. Salarizarea să fie condiţionată de performanţe şi rezultatele muncii.
     
  11. Învăţământul profesional să beneficieze de maximă atenţie, schimbând condiţiile de organizare  şi derulare, majorarea burselor şi a altor facilităţi pentru persoanele şi firmele angrenate în sistem.
     
  12. Tratament egal din partea statului aplicat învăţământului de stat şi privat, prin aplicarea sistemului de vouchere educaţionale, valabile oriunde în sistemul de învăţământ.
     
  13. Finanţarea să fie acordată exclusiv în funcţie de performanţa măsurată prin progresul şcolar al elevilor.
     
  14. În învăţământul superior, externalizarea evaluării calităţii educaţiei către firme specializate din UE, firme chemate să realizeze şi un clasament al universităţilor din România, funcţie de calitate.
     
  15. Transparentă maximă in toate actele şi acţiunile ministerului Educaţiei, inclusiv în cele de finanţare a cercetării.

Am enumerat pe cele mai importante propuneri, dar pot fi multe altele, venite şi din alte zone.

Dacă măcar o parte a acestor propuneri nu sunt realizate, guvernul Cioloş nu merită încrederea ce i-a fost acordată.