România este singura ţară din Uniunea Europeană în care există titulatura de necalificat în sistemul educaţional, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care precizează că „în acest an şcolar 4.500 de cadre didactice necalificate[i] au ajuns la catedră, în condiţiile în care tinerii calificaţi nu vor să predea în şcolile din ţară, din cauza salariilor mult prea mici“.

Federaţia Coaliţia pentru Educaţie a argumentat în ultimii doi ani următoarele afirmaţii, bazându-se pe o documentare asiduă:

  • resursele umane pot determina calitatea educaţiei într-o măsură mai mare decât resursele financiare;
  • cu cât este copilul mai mic, cu atât mai mulţi sunt anii de formare iniţială de care are nevoie cadrul didactic care urmează să lucreze cu acesta;
  • actualul sistem de formare iniţială este în suferinţă cronică;
  • se întârzie nepermis de mult modificarea programelor de formare iniţială a viitorilor profesori, astfel încât să fie acoperite, prin experienţă practică, nevoile lor de dezvoltare personală, stăpânirea didacticilor şi a metodicilor;
  • cei mai buni profesori continuă să lucreze cu cei mai buni elevi.
 

Dacă ar fi să am o baghetă magică şi acţiunile mele să se poată derula cu forţa pe care o are o majoritate politică zdrobitoare, eu aş susţine/ aş pune în practică următorul plan pentru acoperirea cu profesori de calitate a acestor poziţii de „necalificaţi“, despre care vorbeşte FSLI:

Un program naţional, urgent, de reconversie profesională, dedicat profesioniştilor din alte domenii de activitate, pe bază de aplicaţie voluntară, cu înscriere până la 15 decembrie şi cu formarea accelerată a acestora în perioada ianuarie – iunie 2018.

Argumente „pentru“ şi puncte tari ale acestei propuneri:

Există momente în viaţa multor profesionişti în care aceştia îşi spun că e momentul să întoarcă în comunitate ceva din ceea ce comunitatea a investit în ei, prin educaţie şi oportunităţile avute (un termen larg folosit este „pay it forward“ – să dai mai departe).

Mulţi dintre noi suntem la un nivel profesional şi, mai ales, personal la care nu mai trebuie să dovedim nimic: nu avem nici rate prea mari la bancă, familia, în forma ei actuală este stabilizată şi este posibil ca fiul/fiica noastră să fie deja pe drumul lui/ei.

Procesul de selecţie poate să urmărească anumite competenţe şi un anume profil, inclusiv ar putea intra în sistem „absolvenţi de top“ ai universităţilor. În plus, chiar şi nostalgicii educaţiei „de altădată“ ar putea să fie, în sfârşit, mulţumiţi cu notele din facultatea la care a intrat – în vremuri de competiţie – viitorul profesor.

Procesul de selecţie poate valida oameni „aşezaţi“, împăcaţi cu ei înşişi, care şi-au clarificat marile teme de viaţă şi care nu mai au mize în jocuri de putere cu cei mai mici decât ei.

Pot fi identificate posturi şi mai ales localităţi vulnerabile care nu sunt în topul preferinţelor tinerilor profesori, dar care pot însemna o opţiune de viaţă altfel, de aşezare către pensie a unui adult de 50 de ani care tânjeşte după locul copilăriei lui şi înţelege printr-o viaţă de calitate altceva decât la 20 de ani;

Pot fi construite catedre de proximitate – cu 2/3/4 localităţi învecinate, astfel încât profesorul să fie în comunitate şi să nu facă naveta din reşedinţa de judeţ.

Pot fi oferite norme parţiale (diminuate până la 50%) pentru cei care vor să combine mica afacere pe care o au (sau o altă activitate) cu o jumătate de normă la catedră.

Angajatorul poate propune o perioadă de contract fără „titularizare pe viaţă“, dar cu existenţa opţiunii de titularizare, dacă anumite valori de performanţă sunt realizate într-o perioadă de monitorizare de, să spunem, trei ani.

Pot fi organizate programe centralizate de formare accelerată, a;a numitele „trasee alternative“. Experienţa de viaţă a unor oameni altfel intraţi în sistem poate contribui decisiv la alfabetizare funcţională şi la transdisciplinaritate.

Şcolile vulnerabile ar putea avea şansa să primească profesori bine pregătiţi, cărora le pasă, care aleg voluntar şi conştient să contribuie la creşterea unor copii lipsiţi de şansă.

Chiar sindicatele vor fi favorizate de astfel de intrări de calitate în sistem: oameni care înţeleg nevoia de reprezentare şi de dezvoltare a resurselor umane.

Pentru şcolile vulnerabile poate fi şansa ca, de-acum în 4/5 ani, profesori cu experienţe anterioare de management să acceadă, din sistem, la poziţiile de directori de şcoli.

România va respecta astfel recomandările directivelor europene de a avea cadre didactice cu calificare de nivel 6, adică minim absolvenţi de studii universitare, cu licenţă.

Mai mult, gândindu-mă la extinderi posibile ale acestui pogram, deschiderea sistemului de educaţie către „externi“ bine pregătiţi, care au experimentat succesul, care au învăţat din propriile greşeli, poate fi oportunitatea de a avea acele cadre didactice care să susţină abordările inter şi transdisciplinare, inclusiv să contribuie, prin flexibilitate, la dezvoltarea reală de Curriculum la Decizia Elevului, curriculum de care este atât de multă nevoie (măcar) în licee.

O obiecţie importantă la propunerea mea va fi că şi acum este posibilă o astfel de intrare în sistem. Abordarea ca Proiect Naţional presupune multe alte beneficii – pe scurt: (re)cunoaştere publică, adeziune la o idee valoroasă, candidaţi solidari între ei – nu va fi  un visător izolat ci o iniţiativă a statului care înţelege nevoia şi sprijină unitar aceste intrări de calitate în sistem.

Şi nu, nu este despre faptul că visez frumos sau că sunt „expertă“. Cred că părinţii, comunitatea şi mediul de afaceri vor susţine un astfel de proiect[i], inclusiv cu resurse şi soluţii pentru procesele de selecţie şi formare, deşi pentru Bugetul de Stat costurile nu sunt deloc fabuloase în raport cu impactul.

Aşa că... eu cred că visez posibil!


[i] Cadru didactic necalificat: „cadru didactic fără studii corespunzătoare postului, testat prin interviu şi lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar“, conform Metodologiei – Cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2017 – 2018, p. 54.

[i] Aceasta este O IDEE, nu reprezintă un punct de vedere al Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie şi nu este rodul unui parcurs mai amplu de consultare şi analiză. Dar am folosit în argumentare puncte de vedere reieşite din dezbaterile şi analizele ultimilor ani.