Într-o ţară precum Franţa în care în fiecare lună are loc câte un festival dedicat cărţilor, era imposibil să nu fi auzit deja despre biblioterapie ca şi metodă de vindecare a problemelor cauzate de stres şi de dificultatea de a face faţă presiunii lumii moderne. Trebuie să recunosc că francezii au, de altfel, o relaţie specială cu universul cărţii care în termeni de marketing se poate numi chiar o afacere profitabilă. De exemplu, rafturile librăriilor şi ale bibliotecilor publice se dărâmă, în sensul cel mai cantitativ cu putinţă, de numărul de cărţi şi albume diverse (dintre care B.D.-urile ocupă locul întâi) care le fac cu ochiul copiiilor şi tinerilor ademenindu-i la lectură. Admiratoare a modului în care francezii îşi familiarizează pruncii şi tinerii cu universul cărţilor, de la cele de catifea până la cele tipărite sau în relief, m-am decis să-mi extind curiozitatea şi peste ocean pentru a vedea cum stau lucrurile la americani. Şi am avut o surpriză plăcută... 

Cunoscuţi pentru vigilenţa cu care îşi feresc copiii de tentaculele televizorului, americanii sunt un model pentru francezi care se gândesc tot mai mult să adopte la rândul lor o lege care să limiteze (până la interdicţie) accesul copiiilor sub trei ani în faţa televizorului sau a calculatorului. Făcând o scurtă paranteză, mai mult sau mai puţin amuzantă, se pare că americanii obişnuiesc să-şi ameninţe copiii spunându-le că dacă se uită la televizor, vor avea ochii pătraţi. Aşa că, pentru a-i îndepărta de ecranul sclipitor, un grup de medici pediatri din Nashville au iniţiat programul Reach out and Read prin care, în loc de medicamente, s-au decis să prescrie părinţilor lectura cu voce tare ca şi tratament pentru copii. Evident că, dacă cel mic fierbe la 39 de grade, pediatrul îi va prescrie medicamentaţia adecvată, ceea ce se urmăreşte este însă familiarizarea copiiilor din generaţia digitală cu lectura cărţilor tipărite. În sfârşit... o idee bună de la americani.

Deşi poate părea neobişnuit pentru unii (părinţi) ca păşind în cabinetul unui pediatru acesta să le prescrie în loc de medicamente o listă de cărţi pentru simpaticele progenituri care nu se mai dezlipesc de tastatură sau de console (a cui o fi vina?!), această iniţiativă a luat avânt şi s-a extins în scurt timp la nivel naţional. În prezent, în program sunt înscrise aproape 4 milioane de familii, în statul Kentucky, de exemplu, fiind active în prezent 86 de centre care cuprind peste 47.000 de copii iar anual sunt distribuite nu mai puţin de 86.834 de cărţi.

Aşadar, programul are la bază stabilirea unei relaţii speciale între părinţi şi prestatorii de servicii medicale, servicii esenţiale pentru dezvoltarea competenţelor educaţionale ale copiiilor, propunând încurajarea lecturii precoce, chiar de la vârsta de 6 luni. Doctori, infirmiere şi alte cadre medicale efectuează examene de control în mod regulat, promovând în rândul părinţilor importanţa lecturii cu voce tare şi oferindu-le cărţi adaptate fiecărei vârste. Programul începe, aşa cum spuneam anterior, chiar de la vârsta de 6 luni şi durează până la 5 ani, acordând o atenţie deosebită copiiilor care provin din medii sociale defavorizate. De altfel, principalul obiectiv al programului Reach out and Read este acela de a pregăti copiii americani, indiferent de statutul social, să reuşească la şcoală prin intermediul acestei colaborări inedite între părinţi şi pediatrii prin promovarea lecturii şi alfabetizării. 

În urma implementării programului s-au putut observa următoarele efecte: copiii care ascultă o poveste sau citesc în mod constant cu părinţii, atunci când intră la grădiniţă sunt mai bine pregătiţi, având un vocabular foarte bogat şi competenţe lingvistice dezvoltate. Altfel spus, micii cititori au un avans de peste 6 luni faţă de copiii de aceeaşi vârstă care nu sunt familiarizaţi cu universul cărţilor. Programul nu garantează transformarea îngeraşilor în bibliodevoratori, ceea ce este interesant fiind faptul că atitudinea lor faţă de cărţi înregistrează o evoluţie plină de sensuri. Până la 6 luni, copiii au talentul de a gusta şi de a ronţăi cărţile, spre vârsta de un an încep să arate cu degetul anumite imagini sau elemente din carte, la 18 luni ştiu să dea paginile iar la 2 ani ascultă cu interes poveştile care li se citesc.

Şi când ar fi oare cel mai potrivit moment să le citim copiiilor? În principal seara, când toată familia se reuneşte acasă, acest obicei putând reîmprospăta relaţia copil agitat – părinte ocupat. Ritualul lecturii de seară oferă celor implicaţi o serie de binefaceri, fiind poate singurul moment de destindere şi de complicitate ce are loc într-un mediu familial din ce în ce mai stresant. Astfel, reuniţi în jurul unei cărţi trăim de fapt un moment de comuniune, copilul şi părintele narator împărtăşind clipe de tandreţe care îl ajută, mai ales, pe copil să ajungă la o stare de linişte propice somnului.

Mai mult, fără tablete sau jucării electronice, lectura poate deveni chiar atractivă fiind o activitate care creează legături emoţionale, permite transmiterea unori valori culturale şi generaţionale, oferind astfel copilului ocazia de a se construi în jurul unor tematici imuabile. Valorizantă pentru conţinutul imaginar, cartea este şi o poartă deschisă spre visare, deoarece copiii se identifică cu eroii preferaţi, proiectându-se astfel în centrul poveştii. Iar scenariul poate fi reprodus ulterior în lumea reală prin intermediul jucăriilor sau al partenerilor de joc. Iar într-o lume în care copiii stăpânesc de la vârste fragede codurile digitale ale lumii moderne, contactul cu universul cărţii tipărite nu le poate aduce decât beneficii: în primul rând îi menţine sănătoşi psihic, îi ajută să se concentreze, să vadă lumea reală sau imaginară din diverse unghiuri, să discearnă între ceea ce este sau nu valoros.

Revenind însă la programul Reach out and Read, pediatrii au observat totuşi o problemă şi anume, lipsa de comunicare a copiiilor sau deficitul vorbirii. Într-adevăr, dacă părinţii nu le cultivă o relaţie constantă cu cărţile sau nu le oferă un exemplu personal în acest sens, efectul imediat se vede în lipsa unui vocabular dezvoltat care, în mod normal, ar trebui să se îmbogăţească încă din primii ani de viaţă, când perioada de acumulare este crucială.

O altă problemă se referă şi la limitele lecturii pe suportul digital: în lipsa atingerii unui anume obiect, copiii îşi pot dezvolta alte competenţe dar sunt privaţi de reperele pe care cartea, ca şi suport tipărit, le poate oferi. Din acest motiv este esenţial ca părinţii să realizeze coabitarea celor două suporturi: pe de o parte pentru a familiariza copiii cu aparatele digitale (de multe ori reuşesc singuri singurei să experimenteze şi chiar să depăşească această etapă, devenind din novici, instructori pentru generaţiile mai vârstnice!), iar pe de altă parte pentru a-l educa să păstreze contactul cu o tehnică care pentru cei mai tineri poate părea învechită, dar care şi-a dovedit utilitatea în mod desăvârşit.

În concluzie, avantajele cărţii tipărite sunt multiple şi pentru adulţi şi pentru copii, cu sublinierea că pentru cei din urmă povestea auzită sau citită este cea care le dezvoltă simţul empatiei, al individualităţii, dar şi al alterităţii. Mai pe scurt, valori esenţiale în educaţia umană. Fuzionând lectura cu practica medicală, programul Reach out and Read urmăreşte de asemenea şi dezvoltarea practicii medicale şi a relaţiei cu pacientul. Rolul pediatrului nu se mai limitează doar la prescrierea unor medicamente, ci prin acest demers profesiunea şi importanţa sa în creşterea copilului se reinventează. În concluzie, toată lumea are de câştigat aşa că lăsaţi şi îndrumaţi copiii să citească cărţi adevărate!