Violeta Alexandru: Am descoperit funcţionari care serveau informaţii PSD. Evaluăm activitatea caselor de pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Eduard Enea
Foto Eduard Enea

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a afirmat că a descoperit funcţionari care serveau informaţii PSD, în loc să-şi vadă de treabă, precizând că se află în faţa unor noi decizii şi că va evalua activitatea caselor de pensii.

„Văd rezultate, dar mai sunt foarte multe de făcut.

După toate audierile, nenumăratele urgenţe rezolvate, situaţii dificile de gestionat, rezistenţă la schimbare din interior şi unele servicii politice, detectate, ale unor funcţionari care, în loc să îşi vadă de treabă, serveau informaţii la PSD, 50 de zile de stare de urgenţă, cu o criză medicală nemaiîntâlnită în istorie şi cu perspectiva unor dificultăţi economice majore, mă aflu în faţa unor noi decizii.

Pe care le voi lua pentru că asta este datoria mea. Să muncesc până în ultima zi ca să fac sistemul public să pună în centrul deciziilor problemele românilor. Este uşor să stai comod într-o funcţie publică, dar acest lucru nu reprezintă o opţiune pentru mine.

Mă străduiesc să fiu un om mai bun în fiecare zi. Cu orice preţ. Pentru că meritaţi.

Funcţia publică înseamnă să munceşti pentru români. Au primit prea multe promisiuni. Este momentul rezultatelor”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Declaraţiile ministrului survin demiterii recente a şefului Casei Naţionale de Pensii Publice, Laurenţiu Tenţ, anunţul fiind făcut de Violeta Alexandru exact în urmă cu o săptămână.

"Am cerut revocarea din funcţie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice. Datele obiective îmi indică faptul că nu suntem acolo unde trebuia să fim astăzi în îndeplinirea indicatorilor de performanţă. Dincolo de evaluarea mea, mesajele primite, multe, de la pensionari care nu mă cunosc personal şi care îmi relatează situaţii inacceptabile din teren, pentru mine contează mult. 

Văd multe măsuri de reformă necesare pentru a ajunge la performanţa, posibilă în România, de a soluţiona dosarele de pensii în timp şi în general de a avea o altă atitudine, respectuoasă faţă de problemele pensionarilor. Sigur că nu este uşor să gestionezi un sistem care are, într-adevăr, o activitate complexă. Şi cu un om ca mine care este foarte exigent", a scris Violeta Alexandru. 

Ministrul Muncii are un program încărcat la început de săptămână urmând ca luni, la ora 12,00 să organizele o videoconferinţă pentru evaluarea activităţii Caselor Teritoriale de Pensii.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite