Victor Ponta, la Antena 3: „Din 2014, cresc pensiile şi salariile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO gov.ro
Premierul Victor Ponta FOTO gov.ro

Premierul Victor Ponta a anunţat sâmbătă, într-o ediţie specială a emisiunii „Income“, că pensiile şi salariile vor creşte începând de anul viitor.

"Anul viitor, cu siguranţă, vom indexa pensiile, cel puţin cu rata inflaţiei. De fapt, mai mult decât rata inflaţiei, pentru că se pare că după nişte alarme false că o să fie mega-inflaţie, o să avem undeva spre 2% inflaţie. Foarte mică", a declarat liderul Guvernului.

Cele mai importante declaraţii ale premierului Victor Ponta:

Sunt lucruri importante pe care le-am realizat în aceste 550 de zile, dar sunt lucruri şi mai importante pe care trebuie să le realizăm. Din punctul de vedere al datelor economice, cred că am îndeplinit ce era mai important.

Am reuşit să câştigăm marele pariu cu fondurile europene. În ce priveşte obligaţiile internaţionale, am încheiat cu bine un acord cu FMI, am semnat unul nou. Avem o creştere economică peste cea prognozată – 1,7%. Ne achităm în continuare de toate obligaţiile, salariile au fost reîntregite, nu am mărit nicio taxă importantă. A rămas cota unică 16%, TVA de 24%.

Încadrarea în deficit e o obligaţie pe care România o are ca membru al UE. Ne-am încadrat şi anul trecut, gândiţi-vă de unde am venit, a fost o restrângere. Am cheltuit mai puţin raportat la ce încasăm, ceea ce înseamnă că cei care vin după noi plătesc mai puţine datorii. Ceea ce este vital e partea de încasări. Nu avem încasări mai mici în 2013 decât în 2012, dar mai mici decât cele prognozate. Avem probleme, pe care le voi menţiona.

Prima problemă e că în luna septembrie aveam prognozat profit de un miliard de lei. Prin schimbarea regulamentelor, o să încasăm zero. Din fericire, principala noastră ţintă pe 2013 a fost cofinanţarea proiectelor pe 2013 şi avem toţi banii pentru cofinanţare. Prima problemă e deci sectorul bancar şi aici nu poate face Guvernul mare lucru. Ce am putut noi să facem a fost să nu ne mai împrumutăm noi de la băncile din România.

A doua problemă e reorganizarea ANAF. În momentul restructurării, ai probleme de încasări.

Aveam un fenomen cu totul special, poate vorbim despre problemele cu insolvenţa. Aveam un fenomen accentuat în care firmele intră în insolvenţă să nu plătească taxe şi fac concurenţă neloială celor care plătesc taxe statului.

Despre scrisoarea de intenţie către FMI:

Impozitul forfetar nu e prevăzut în acordul cu FMI. E o iniţiativă a Guvernului preluată de doamna Grapini şi bine gestionată, cred.

Despre gazele de şist:

Am văzut că guvernul francez a lansat strategia pe minerit. Pe exploatarea resurselor minerale – şi nu ne reducem la discuţia referitoare la Roşia Montană – să ne folosim resursele. Nu vreau să depindem de Gazprom, vreau să avem propria noastră producţie.

În ce priveşte energia electrică, unde avem un surplus – a fost un an bun – problema e că avem energie şi nu avem cui să o vindem. Şi aici, proiectul discutat cu premierul Turciei, domnul Erdogan, este esenţial. Studiile de fezabilitate există, putem începe chiar anul viitor construcţia dacă toate condiţiile sunt îndeplinite. Din partea prim-ministrului turc, există tot sprijinul. Turcia este un mare consumator de energie.

La energie, făcând o reeşalonare a certificatelor verzi, a scăzut preţul. Nu înseamnă că problemele cu marile companii au încetat. Competitivitatea industriilor din Europa este grav afectată. Avem acea taxă de cogenerare, care se va reduce la jumătate în 2014, este cerută de marii producători.

Despre pensii şi salarii:

Anul viitor, cu siguranţă vom indexa pensiile. Se pare că vom avea inflaţie de 2%. În mod sigur, avem la salarii un spaţiu egal cu rata inflaţiei pentru a creşte salariile.

Exporturi mai mari înseamnă TVA rambursat mai mult, bani mai puţini la veniturile din TVA, dar eu cred că e bine. Pe termen mediu şi lung, e un lucru pe care trebuie să-l sprijinim.

Despre Roşia Montană:

În mod sigur a existat o diviziune în societate. Cu contractul s-a mai lămurit lumea. Clasa politică nu a fost divizată. Şi domnul Băsescu, Antonescu, eu, alţii, am studiat şi am avut poziţii publice. Când au apărut manifestaţii publice, au schimbat poziţia. Cel mai ciudat caz e al PDL, un gest de ipocrizie. Nu cred că se joacă mandatul meu, nu vorbim doar de Roşia Montană, ci de o anumită gândire pentru viitor. Ne exploatăm resursele sau spunem că nu mai exploatăm nimic, o să stăm să lucrăm doar în faţa computerului şi o să importăm resurse naturale.

Cei care au argumente legate de mediu, vor o grădină botanică în România, pe ei nu pot să îi conving. În schimb, există mulţi români care vor locuri de muncă, dar nu vor distrugerea mediului. Le explicăm care sunt standardele de mediu în UE, facem un sistem de monitorizare şi, în condiţiile în care le respectăm, hai să facem locuri de muncă!

Comisia specială privind Roşia Montană cred că va face un raport. PNL a anunţat că votează contra, dar nu a anunţat nimic niciodată. UDMR cred că au fost singurii consecvenţi, au zis mereu că sunt contra. Dacă se rămâne într-un argument strict politic, e clar că la Senat va fi respins proiectul. Eu sunt de acord cu modificarea proiectului şi dacă se explică detaliile, probabil că proiectul va merge mai departe.

Ecologiştii adevăraţi, pe care îi cred, spun să nu se mai exploateze nicăieri cu cianuri. În România, nu au fost proteste pentru alte exploatări, ci doar pentru cea de  la Roşia Montană. Până la urmă, şi exploatarea minieră clasică, pentru lignit, nu poţi să spui că nu distruge mediul. Şi petrolul pe care îl extragem azi din Prahova nu poţi să spui că nu afectează mediul. Altfel o să rămânem cea mai săracă ţară din Europa cu cele mai bogate resurse. 

Ceea ce noi am negociat este mult mai bine. În primul rând, condiţii de mediu, în al doilea rând - redevenţa, în al treilea rând - participaţia statului român. Trebuie spus adevărul, nu este acelaşi proiect cu cel iniţial, s-a schimbat foarte mult în primul rând în ce priveşte standardele de mediu. Licenţa iniţială din 1999-2000 nu respecta standardele de mediu. Mai e ceva, după partea de mediu. Statul român încasează 3,7 miliarde de dolari pe care i-am folosi numai pe proiecte regionale. Din banii ăştia am putea face Autostrada Transilvania.

Planul meu este de a le explica tuturor investitorilor că acesta, doar acesta, a fost un proiect respins pe criteriu politic, dar România rămâne o ţară deschisă investiţiilor. E clar că, dacă Parlamentul respinge legea, nu se mai face nimic la Roşia Montană. Nu am banii de ecologizarea actuală a Roşia Montană. Sunt nişte iazuri pe care nu aş vrea să le vadă bucureştenii care protestează.


Despre evaziunea fiscală:

Cred în continuare în reducerea TVA la pâine. În România, 80-85% din piaţa pâinii era evaziune fiscală. Pe controalele pe care le-am făcut, în 80% din cazuri, scăderea TVA  s-a reflectat în preţ, mai ales la marii retaileri şi marii producători.

În 20% din cazuri, am constatat că nu s-a aplicat, ba chiar a crescut. Acum, Guvernul şi Statul nu au mijloace prin care să impună preţul. Aducerea în zona fiscalizată şi reducerea preţului s-au realizat parţial.

Nu mai rentează pentru o companie serioasă să nu emită factură, când e 9% TVA. Cred că ideea e corectă. Că nu se aplică imediat, că durează, e altceva.

Până ce omul se obişnuieşte cu gândul că dacă nu ia bonul nu are nici drum, şcoală sau spital, o să mai dureze. 

Vreau să restricţionăm tipul de produse. Avem o problemă cu şinele de tren, de exemplu. Dacă restricţionăm aceste materiale, s-ar putea la început să fie o anumită reacţie, dar eu cred în acest proiect. 

Despre scadenţa angajamentelor pe 2013:

Avem proiecte deja realizate sau în curs şi proiecte blocate pe criterii politice. Eu am luat în calcul ca, odată cu finalizarea litigiului dintre Rompetrol şi Guvern, se creează fondul de investiţii de un miliard de dolari. S-a adoptat legea, preşedintele a blocat-o, s-a adoptat din nou şi acum aşteaptă să fie promulgată. Roşia Montană era un proiect important. Vom avea cele mai mari sume încasate pentru o listare la Bursă. Avem finalizat acordul pentru Daimler. Dacia Renault rămâne în continuare un mare investitor.

Stăm extraordinar de bine cu absorbţia fondurilor europene şi aici e simplu. Când am preluat mandatul, rata de absorbţie era de 7%, acum bate spre 25%.

Faimosul POSDRU, astăzi le avem pe toate deblocate. Aici, printr-un efort comun, am obţinut şi acea regulă N+3 care ne ajută să cheltuim banii.

Acordul de parteneriat cu Comisia Europeană nu a fost respins, pentru că nu s-a trimis. Nu a trimis nicio ţară proiectul de acord. Este pe site în acest moment. Eu merg în Parlament marţi să prezint Camerei Deputaţilor stadiul acordului şi o să vedeţi poziţia publică, ca dacă vor să critice cei de la PDL să ştie ce să critice. Este un document agreat, care va fi semnat.

Despre candidatura la prezidenţiale şi tensiunile din USL:

Am enorm de multe lucruri de făcut, de obiective strategice de atins ca şef al Guvernului. Nu e bine să răspund clar? Din moment ce USL merge mai departe, scrie foarte clar: unul din partide are funcţia de preşedinte, altul de prim-ministru. Eu nu văd niciun fel de motiv de instabilitate guvernamentală.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite