Vicepremierul Sevil Shhaideh, despre o eventuală rectificare negativă a bugetului: „Să vedem ce se întâmplă cu colectarea veniturilor”
0Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că nu poate spune în acest moment dacă ia în calcul o rectificare negativă la jumătatea anului, în condiţiile în care trebuie văzut ce se întâmplă cu colectarea veniturilor.
„Vă rog să ne permiteţi, dacă ne permiteţi, să începem totuşi să executăm acest buget, să vedem ce se întâmplă cu colectarea veniturilor, şi partea de rectificare, (dacă — n.r.) va fi pozitivă sau negativă, să vedem la nivelul lunii iunie — iulie ce se întâmplă. Până atunci, eu nu pot să vă spun ce sentimente am sau ce observaţii aş putea avea, dacă o să fie sau nu o să fie. Haideţi să vedem mai întâi acest buget adoptat, promulgat, publicat în Monitorul Oficial, ne apucăm de treabă şi să vedem exact unde vom fi", a afirmat Shhaideh, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Vicepremierul Sevil Shhaideh a participat, la Ploieşti, la o întâlnire de lucru cu reprezentanţii autorităţilor publice locale din judeţul Prahova.