Va ajunge, de fapt, gazul românesc în Ungaria? De ce s-au grăbit maghiarii când au spus că îşi vor asigura securitatea energetică cu gazul din Marea Neagră

În timp ce guvernul maghiar vorbeşte despre faptul că va scăpa de dependenţa de gazul rusesc visând la resursele din Marea Neagră, la Bucureşti s-a creat o adevărată isterie că o mână nevăzută a semnat ceva prin care a trădat interesele naţionale ale ţării. În realitate, adevărul gol-goluţ este că, până astăzi, nimeni nu a semnat niciun acord de vânzare a vreunei singure molecule de gaz din Marea Neagră. Aşa că de unde până unde atâta nebunie?

Construcţia gazoductului BRUA, cel mai important proiect de infrastructură de pe teritoriul ţării noastre, s-a intersectat cu interesele electorale din Ungaria şi cu interesele meschine din România care nu îşi doresc existenţa acestui proiect.

În timp ce partidele de guvernământ de la Bucureşti sunt ocupate cu lupta anti-justiţie, mă scuzaţi, cu programul de guvernare, guvernul maghiar a aruncat în Dâmboviţa o pastilă efervescentă care nici acum nu s-a dizolvat: tot gazul românesc din Marea Neagră va ajunge, de fapt, în Ungaria, iar noi vom privi cu gura căscată cum maghiarii se vor desfăta cu resursa noastră naturală. Oare? 

BRUA nu este construit pentru gazele din Marea Neagră

La Bucureşti, se vorbesc multe şi se spun puţine. Consecvenţi spiritului de turmă, mioritic, la noi s-a împământenit ideea că gazoductul BRUA este un proiect european menit să transporte gazele din Marea Neagră spre Centrul Europei. Mai nou, doar spre Ungaria. Ceea ce este cu totul fals. 

Interesul Comisiei Europene este să diversifice resursele naturale de gaze din sudul si estul Uniunii Europene pentru a diminua dependenţa de gazele ruseşti şi pentru a avea o resursă alternativă care să contribuie la scăderea preţului pentru consumatorii finali.

Aşa că finanţarea europeană pentru acest gazoduct este strict şi numai pentru conducta care porneşte din Bulgaria şi care traversează România, Ungaria şi Austria pentru a transporta, din gazoductul TAP, gazele din Azerbaijan venite prin TANAP la graniţa Greciei cu Turcia. Acesta este, de fapt, proiectul creionat de Bruxelles. 

La finalizarea acestei etape, România va asigura fluxul de gaze azere şi de gaze naturale lichefiate descărcate în porturile greceşti care vor pleca din Grecia spre Bulgaria şi vor ajunge apoi la noi în ţară prin interconectorul Giurgiu-Ruse la o capacitate de 1.5 miliarde de metri cubi pe an. Gazele vor curge, apoi, spre Ungaria, prin interconectorul Horia-Csanadpalota, care va avea o capacitate de 1.75 de miliarde de metri cubi pe an. Faza 1 are ca termen de finalizare 31.12.2019.

În Faza 2, este prevăzut a se realiza fluxul invers de transmisie de gaze naturale, dinspre Ungaria spre România, prin construcţia mai multor staţii de compresare pe teritoriul maghiar şi extinderea capacităţii gazoductului la 4.4 miliarde de metri cubi.

Atenţie: abia în faza 3 este menţionată extinderea sistemului naţional de transmisie pentru a prelua efectiv gazul din Marea Neagră, dar nu scrie nicăieri că el trebuie să se conecteze la BRUA. Asta este dorinţa unora dintre producători.

Oare de ce nu ne-am imagina că, la un moment dat, cineva din România va ajunge la concluzia că, la fel cum operatorul de sistem maghiar a considerat că nu este viabil economic să prelungească BRUA până în Austria, să luăm şi noi în calcul că poate nu este viabil economic să conectăm resursele din Marea Neagră la BRUA?!

Rezervarea de capacitate nu înseamnă achiziţia gazului natural  

Am înghiţit pe nemestecate, aşadar, ştirea că România i-a predat Ungariei toate resursele din Marea Neagră. De fapt, situaţia stă fix pe dos.

Primul pas pentru a dovedi că acest proiect are un viitor este ca firmele din domeniu să manifeste interes pentru a folosi acest gazoduct. Transgaz susţine ca a organizat la începutul anului trecut, în baza ordinelor ANRE şi cu înştiinţarea Comisiei Europene, o consultare publică la care au participat toţi furnizorii şi toţi operatorii din regiune interesaţi pentru a participa la licitaţia pentru capacitatea incrementală a acestui gazoduct.

Nu o să vă plictisesc cu detalii tehnice, dar e important de subliniat acest lucru. Capacitatea incrementală este definită de Regulamentul UE nr.2017/459 ca fiind o posibilă creştere viitoare a capacităţii tehnice sau a unei eventuale noi capacităţi create acolo unde în prezent nu există niciuna, dar care poate să apară în urma unor investiţii în infrastructura fizică sau a optimizării ei. Această capacitate incrementală se alocă printr-o licitaţie sub condiţia ca firma sau firmele care câştigă să obţină nişte rezultate pozitive la o serie de teste economice pe care le realizează operatorul de transport. Aceste teste economice se realizează pentru punctele de interconectare.

Pe surse, presa maghiară a scris că această licitaţie, la care au participat importanţi operatori regionali, printre care şi OMV-Petrom, ar fi fost câştigată de MET şi MFGT. Asta înseamnă că cele două companii au oferit cel mai bun preţ iar ele au securizat 90% din posibila capacitate a acestui gazoduct dar numai la punctul de interconectare România – Ungaria.

Aceste firme nu au acces în prezent la nicio moleculă de gaz şi nu exercită nici cel mai mic control asupra sistemului naţional de transport din România sau asupra gazului din conducta TAP care va intra din Bulgaria în România prin BRUA.

Pot influenţa aceste firme, în vreun fel, după câştigarea licitaţiei, comercializarea gazului din Marea Neagră?

Aceste firme, pentru a avea acces la resursa de gaze naturale pentru piaţa din Ungaria, trebuie să încheie contracte cu producătorii de gaze, fie că este vorba despre cei din Marea Neagră (dacă resursele de-acolo se vor conecta la BRUA), fie că este vorba despre cei din Marea Caspică. Dar ce ştim în acest moment?

• Producătorii din Marea Neagră au spus că prima destinaţie pentru gazul din producţia offshore este piaţa din România. În momentul de faţă, noi putem absorbi, anual, 1 miliard de metri cubi pentru consumul casnic şi industrial şi încă 1-2 miliarde de metri cubi pentru îngrăşăminte. Nu se ştie, însă, deocamdată, care va fi producţia anuală, întrucât investitorii din Marea Neagră nu au luat încă decizia de a investi acolo.  
• Guvernanţii noştri au timp până când va ieşi prima moleculă de gaze din Marea Neagră să adopte politici fiscale ca să restarteze industria chimică, producţia de mase plastice, îngrăşăminte, vopseluri, cauciucuri, fibre sintetice şi aşa mai departe pentru a prelua cât mai mult din gazele naturale din Marea Neagră. Nu depinde de nimeni, decât de statul român.  
• Gazul care va ajunge în interconectorul româno-ungar va fi vândut la vecini de cele două firme maghiare care ar fi câştigat licitaţia. Sincer vorbind, îi pasă cuiva din România ce preţ vor avea de suportat consumatorii maghiari pentru gazul azer care va curge prin BRUA? Pentru că, evident, el va avea în componenţă tariful de tranzit şi tarifele pe care le vor percepe cele două firme pentru consumatorii maghiari.  
• Poate cineva să garanteze că vreuna dintre companiile producătoare din Marea Neagră are interes să direcţioneze numai spre export şi numai prin BRUA producţia din Marea Neagră? De ce zic asta? Pentru că la Marea Neagră, din 2022, producătorii vor avea acces la conductele Tranzit I, Tranzit II şi Tranzit III care ar putea sa le ofere acces la mult mai multe pieţe care sunt mai interesante decât Ungaria, cum ar fi Ucraina, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Adica, toate cartile sunt pe masa. Şi, aşa cum am menţionat mai sus, piaţa din România are prima opţiune pentru comercializarea gazelor din producţia offshore!      

Firmele câştigătoare pot pierde licitaţia. Cum?

Conform manualului în baza căruia s-a efectuat licitaţia şi care a fost aprobat atât de ANRE cât şi de instituţia omoloagă din Ungaria, cele două companii se pot retrage din acest proces până la finalul anului în curs. Dar de ce ar face acest lucru?

• Dacă până pe 15 decembrie nu vor încheia contracte cu producătorii de gaze naturale, mai întâi pentru capacitatea de 1.75 de miliarde de metri cubi, apoi, pentru 3.7 de metri cubi, practic, au rezervat degeaba capacitatea, pentru că prin BRUA nu va curge decât aer spre Ungaria iar demersul acestor companii, în acest caz, se va dovedi că a fost să dinamiteze acest proiect de interconectare regională. Dar asta înseamnă că se va organiza o nouă licitaţie.  
• Dacă aceste două companii nu vor încheia contracte pentru a acoperi întreaga capacitate pentru care au câştigat licitaţia, Transgaz va putea organiza alte licitaţii pentru ceea ce este nefolosit din conductă.

Abia în această vară vom afla, deci, care va fi adevărata cantitate de gaze naturale pe care producătorii au de gând să o pună la bătaie pentru export şi dacă vor avea de gând, pe termen lung, să rămână agăţaţi într-o relaţie doar cu două firme care au rezervat acel interconector care leagă Ungaria de România.    

Securitatea energetică a Ungariei, temă de campanie pentru alegerile parlamentare

Discursul politic al premierului Viktor Orban, aflat în campanie electorală, s-a suprapus, aşadar, licitaţiei de rezervare a capacităţii incrementale pentru interconectorul Horia-Csanadpalota organizată de Transgaz.

Calculul de la Budapesta a fost simplu. Mai sunt câteva săptămâni până la alegerile parlamentare, iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, urmăreşte să-şi conserve puterea. Pe lângă mesajul că îi va elimina din ţară pe emigranţi, FIDESZ, la fel ca PSD, a promis creşterea salariilor şi a pensiilor. Dar, se pare că, pentru alegătorii din ţara vecină, treaba asta nu mai este de-ajuns. Ca să câştige de partea sa şi o parte din electoratul pro-european, Viktor Orban a aruncat în discuţie tema securităţii energetice, întrucât Ungaria este, într-adevăr, dependentă de gazul rusesc. Numai că oficialii de la Budapesta s-au cam grăbit cu acest anunţ, care ar putea să se întoarcă împotriva lor ca un bumerang. 

Sigur, FIDESZ rămâne principalul favorit la alegerile parlamentare din 8 aprilie. Dar miza acestor alegeri este dacă FIDESZ va avea majoritate absolută sau va trebui să facă un guvern de coaliţie. 

Pe de altă parte, Ungaria arată că, încă o dată, are un cuvânt de spus în politica românească, ceea ce arată că avem o conducere la vârful statului slabă rău. Pe de altă parte, Comisia Europeană ar trebui să adopte o poziţie categorică în privinţa gazoductului BRUA. Până la urmă, nu a fost conceput să fie în beneficiul unei singure ţări, nu?

Oricum, trebuie să recunoaştem, au fost rare cazurile în istoria recentă când autorităţile româneşti au ştiut cum să combată, cu succes, retorica maghiară iar la noi în ţară s-au găsit de multe ori mulţi „binevoitori” care să se pună de-a curmezişul proiectelor care ar putea să ridice România pe locul pe care îl merită în Uniunea Europeană.