Trenurile mai pot întârzia încă patru ani fără despăgubiri pentru călătorii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru întârzierile CFR Călători pe rutele interne, pasagerii primesc, deocamdată, doar scuze FOTO Sever Gheorghe
Pentru întârzierile CFR Călători pe rutele interne, pasagerii primesc, deocamdată, doar scuze FOTO Sever Gheorghe

Călătorii din Uniunea Europeană au dreptul de a-şi deconta 25% până la 100% din preţul biletului, dacă trenul întârzie. Călătorii din România trebuie să mai aştepte până la 3 decembrie 2019.

Prevederea din Regulamentul Comisiei Europene potrivit căreia călătorii trebuie despăgubiţi dacă trenurile întârzie mai mult de 60 de minute se va aplica şi în România doar din 3 decembrie 2019.

Până atunci, liniile ferate din ţara noastră ar trebui reabilitate, însă până azi nu s-a mişcat mai nimic în acest sens.

Încă din 2007, în Uniunea Europeană călătorii primesc despăgubiri de 25% din preţul biletului dacă trenurile întârzie între 60 şi 119 minute sau de 50% pentru întârzieri de peste 120 de minute.

Despăgubirea poate ajunge la 100% plus cazarea pe o noapte la un hotel de trei stele - cameră single - dacă întârzierea trenului a provocat pierderea ultimei legături feroviare din acea zi.

În România, aceste facilităţi se acordă numai călătorilor din trenurile internaţionale, pentru cei din trenurile naţionale existând o derogare ce va expira la data de 3 decembrie 2019.

CFR Călători ar da faliment în câteva zile

România a obţinut o derogare de la aplicarea acestui regulament, în 2009 până în 2014, apoi o altă derogare în 2014 până în 2019, invocând motivul că infrastructura feroviară nu permite respectarea întocmai a orarelor din mersul trenurilor.

Dar 3 decembrie 2019 va fi deadline final, adică indiferent ce pierderi ar suferi CFR Călători, întârzierile vor fi decontate.

Ce pierderi ar suferi CFR Călători dacă s-ar aplica de azi, nu din 2019, normativul european? Pentru a răspunde la această întrebare, este suficient să reamintim că în fiecare an transportatorul public de pasageri acumulează întârzieri de ordinul zecilor de mii de ore (de exemplu, 46.000 de ore în 2010) din cauza stării proaste a infrastructurii.

Astăzi, când mai sunt patru ani până la termenul-limită 3 decembrie 2019, am putea spune că mai e destul timp pentru ca infrastructura să permită CFR Călători să-şi respecte orarele de circulaţie, dar putem observa că nu e chiar aşa, văzând ce (nu) s-a făcut în ultimii ani.

În 2009, când am obţinut prima derogare, infrastructura era la pământ şi, de atunci, doar liniile Bucureşti-Constanţa, Bucureşti-Predeal şi alte câteva tronsoane de pe Coridorul IV feroviar (în total, aproximativ 1.000 de kilometri) au fost cu adevărat reabilitate.

Ar mai fi de pus la punct 10.000 de kilometri, şi asta în mai puţin de patru ani, cu un necesar investiţional estimat de ingineri la cel puţin un miliard de euro pe an.

83 de despăgubiri în 2014

În anul 2014 s-au primit 105 cereri de despăgubire pentru întârziere, arată CFR Călători în raportul său privind calitatea serviciilor oferite anul trecut.

Potrivit documentului, au fost procesate şi s-au plătit despăgubiri pentru 83 dintre acestea, celelalte 22 nu au fost eligibile.

„S-au acordat despăgubiri echivalente cu 50%, pentru 51 cereri de despăgubire şi 25%, pentru 32 de cereri de despăgubire. În anul 2014 nu s-au restituit tarife de cazare la hotel“, arată CFR Călători.


Master Planul - ambiţios, dar insuficient

Master Planul General de Transport prevede reabilitarea a 4.000 de km de cale ferată până în anul 2030.

În cei 4.000 de kilometri sunt incluşi şi 1.000 de kilometri de cale ferată cu viteză sporită (la 160 km/h), orar cadenţat şi servicii feroviare.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite