Tinerii absolvenţi, dornici să intre pe piaţa muncii. Care sunt domeniile de interes pentru ei şi ce salarii le oferă angajatorii
0Tinerii la început de carieră şi-au intensificat căutările pe platforma de recrutare BestJobs în perioada verii, după încheierea anului universitar, nivelul aplicărilor pe job-uri entry-level sau care nu necesită experienţă ajungând la 44% din volumul total.
Potrivit datelor transmise de reprezentanţii platformei de recrutare, cei mai mulţi tineri fără experienţă s-au orientat către joburi precum reprezentant sau consilier vânzări, software developer, programator Java şi alte poziţii din domeniul IT & Telecom, joburi în zona de digital cum ar fi specialist social media, asistent marketing sau junior web & graphic designer, dar şi poziţii de contabil junior, consultant proiecte tehnice sau inginer, transmite News.ro.
„Este un moment bun pentru cei aflaţi în căutarea primului job, mai ales că observăm cum piaţa muncii este din ce în ce mai activă. Punem această creştere a aplicărilor pe seama absolvirii, deoarece mulţi au aşteptat să obţină diploma de licenţă pentru a putea accesa un job cu normă întreagă şi plătit corespunzător încadrării.”, spune Ana Vişian, marketing manager BestJobs.
Conform acestuia, domeniile economice, IT şi tehnice ţin topul preferinţelor, ca dovadă că şi tinerii s-au adaptat la oferta pieţei.
Asfel, în domeniul vânzărilor, salariile pentru poziţii care nu necesită experienţă încep de la 400 de euro pe lună, în IT & Telecom, de la 900 euro, iar în Financiar/Contabilitate, de la 500 de euro.
Pentru poziţiile entry-level din zona de digital, salariile pornesc de la 500 de euro şi pot ajunge şi la 800 de euro, pentru poziţiile tehnice pachetele salariale pornesc şi de la 700 de euro, iar pentru cele de inginer se situează între 500 şi 800 de euro, în funcţie de specializare.
Cei mai mulţi tineri fără experienţă şi-au căutat loc de muncă în ultima lună în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Iaşi, oraşe care sunt centre universitare importante ale ţării.
„Chiar dacă le lipseşte interacţiunea cu piaţa muncii, în profilul aplicanţilor se observă că cei mai mulţi sunt vorbitori de limbi străine, 45% dintre ei completând că ştiu o singură limbă străină, în timp ce 28% au bifat două limbi străine în CV.
Doar 17% dintre aplicanţii pentru entry-level nu cunosc altă limbă în afara celei materne. În plus, aproape 80% dintre tineri au notat în CV că au permis de conducere”, spun reprezentanţii BestJobs.
Numai în august, angajatorii au căutat să acopere peste 20.000 de poziţii entry-level prin platforma BestJobs.
BestJobs este una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România, cu peste 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 25.000 de joburi şi mii de freelanceri, agenţi de recrutare, coachi, mentori, terapeuţi, avocaţi şi alte tipuri de specialişti.