Tarom a lansat un serviciu intranet care le permite călătorilor să citească ştiri şi să vadă filme pe durata zborului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportatorul aerian Tarom a lansat luni platforma de divertisment AirFi, un serviciu de intranet care le va permite călătorilor să acceseze ştiri, articole de presă, filme, muzică şi jocuri pe durata zborului.

Compania a anunţat luni că serviciul va fi accesibil începând cu data de 14 martie, pe toate zborurile interne şi externe, operate cu aeronave de tip Airbus 318 şi Boeing 737-700. Practic, acest sistem va fi funcţional pe opt avioane din cele 21 din flota Tarom, pe cursele externe şi interne. În prezent, în Europa sunt puţine companii care pun la dispoziţie acest serviciu.

Ce este AirFi

AirFi este o platformă de divertisment, accesibilă Wireless, prin propriile dispozitive mobile (smart phone, tablete, laptopuri).

Conectarea la sistemul AirFi se face direct din browserul dispozitivului mobil, nefiind necesară instalarea vreunei aplicaţii.

Platforma AirFi oferă pasagerilor o gamă variată de opţiuni media, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, precum: informaţii despre Compania Tarom, ştiri, articole din presă, filme, muzică, jocuri, chat cu ceilalţi pasageri, etc. Totodată pasagerii au posibilitatea de a îşi exprima opinia cu privire la serviciile oferite prin completarea unui formular de feedback.

Pentru a putea accesa platforma AirFi, pasagerii trebuie să aibă echipamentele setate în mod avion şi cu ajutorul oricărui browser să se conecteze la Wi-Fi.

Conţinutul prezentat atât în limba română, cât şi în limba engleză este updatat la fiecare escală cu informaţii referitoare la rută, timpul de zbor şi condiţiile meteo de la destinaţie.

Autonomia consolei AirFi durează până la 14 ore. Având dimensiunea aproximativă a unei cutii de pantofi, şi cântărind 1,2 kilograme, două dispozitive AirFi pot acoperi capacitatea unei aeronave cu 180 de locuri, în timp ce patru dispozitive pot satisface nevoia de conectivitate a 280 de pasageri.

Anul trecut, când a anunţat acest serviciu, Gabriel Stoe, fostul director general al Tarom, declara: „Nevoia de informaţie, mobilitate şi conectivitate permanentă ne-a determinat să lansăm un serviciu prin care pasagerii au posibilitatea de a afla cele mai noi informaţii, să vadă filmul favorit sau să afle toate datele despre călătorie şi destinaţia finală”.

Tarom a pierdut anul trecut poziţia a doua în clasamentul liniilor aeriene prezente în România, în defavoarea Blue Air, liderul pieţei, din punct de vedere al numărului de pasageri transportaţi, fiind Wizz Air.

Actualul director general, Eugen Davidoiu, a anunţat demararea unui program de eficientizare al companiei, care nu va presupune concedieri, dar va creşte transparenţa mecanismelor prin care se fac achiziţii şi va mări gradul de ocupare al avioanelor până la 80%, faţă de 65% cât este acum.

Tarom îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite