Suporterii care vin la Euro 2020 nu pot fi transportaţi nici cu trenul. Studiile abia acum vor fi demarate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR are mai multe variante pentru transportul suporterilor de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord, traseul neputând fi gata la timp, până la începerea Campionatului European de fotbal din 2020, pentru că abia acum se face analiza tehnico-economică.

CFR a informat, prin intermediul unui comunicat de presă, că va prezenta la finalul acestuia an estimările privind costurile fiecăreia dintre cele cinci variante pe care le ia în calcul pentru transportul suporterilor care vor veni în 2020 la Campionatul European de Fotbal.

Doar că timpul rămas de la prezentarea estimărilor şi până la punerea în funcţiune este foarte scurt, având în vedere că abia acum se va face analiza tehnico-economică. 

„După cum se cunoaşte, există un studiu de fezabilitate, elaborat în anul 2008, pentru legătura feroviară între Bucureşti Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB). Conform prevederilor legale, CFR SA a procedat la actualizarea studiului de fezabilitate, elaborat în anul 2008, şi a publicat în SEAP în data de 1 martie 2018, documentaţia de achiziţie pentru revizuirea studiului de fezabilitate. La sfârşitul anului 2018, CFR SA va putea prezenta factorilor de decizie şi opiniei publice estimările financiare şi soluţiile tehnice detaliate pentru cele 5 variante de realizare a conexiunii cu AIHCB”, se arată în comunicat.

Numai că studiul are un termen de realizare de 14 luni: prima fază tratează conexiunea căii ferate, cu Aeroportul Otopeni prin subtraversarea DN1 şi o nouă Gara lângă Terminalul Sosiri şi are termen de realizare şase luni. Faza a doua, cu termen de realizare 12 luni (fazele se suprapun) tratează extinderea legăturii feroviare până spre viitorul Terminal 2 al aeroportului.

CFR va prezenta “factorilor de decizie 5 variante la realizare a conexiunii, conform prevederilor legale”.

Potrivit CFR SA, după finalizarea procedurii de achiziţie publică şi semnarea contractului de prestări servicii, consultantul va finaliza până în decembrie 2018 analiza tehnico-economică pentru cele 4 variante posibile de conectare:

- linie simplă neelectrificată, cu racordare din linia magistrală 700, cap Y Mogoşoaia care subtraversează DN 1 cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o staţie c.f. (gară) situată în imediata vecinătate a aerogării AIHCB şi Terminalul T1 al AIHCB

- linie simplă neelectrificată, cu racordare din linia magistrală 700, în zona P.O. Odăi, care subtraversează DN 1, cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o staţie c.f. situată în imediata vecinătate a aerogării AIHCB şi Terminalul T1 al AIHCB

- linie simplă neelectrificată, cu gabarit de electrificare, cu racordare din staţia Baloteşti la Terminalul Plecări AIHCB

- varianta de traseu în sistem MONORAIL cu puncte de îmbarcare/debarcare din P.O. Odăi şi din imediata vecinătate a terminalelor de sosiri - plecări ale AIHCB.

Cea de-a cincea variantă, anunţată recent de şeful CFR SA, Ion Gavrilă, priveşte modernizarea P.O. Otopeni şi a infrastructurii rutiere între P.O. Otopeni şi AIHCB, oficialul având unele îndoieli că subtraversarea DN1 va putea fi executată până în 2020.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite